Am găsit, zic eu, o comoară, un site cu filme documentare din mai multe domenii. Documentarele sunt selectate valoric și pot fi urmărite online. Unele dintre ele pot fi văzute și cu subtitrare pe site-ul peteava.ro, însă cei care știți engleză merită să exersați ascultarea în limba engleză și mai ales să învățați lucruri interesante.

Mie mi-ar plăcea un transcript, idei și citate după un anumit documentar este văzut. Dacă te uiți la ceva interesant înaintea mea spune-ne și nouă sau pune pe facebook.

Eu am început să urmăresc un documentar despre Istoria Creștinismului. E uimitor cum se poate comprima peste 2000 de ani de istorie în două episoade de câte o oră.

Spor la vizionat.

Am găsit, zic eu, o comoară, un site cu filme documentare din mai multe domenii. Documentarele sunt selectate valoric și pot fi urmărite online. Unele dintre ele pot fi văzute și cu subtitrare pe site-ul peteava.ro, însă cei care știți engleză merită să exersați ascultarea în limba engleză și mai ales să învățați lucruri interesante.

Mie mi-ar plăcea un transcript, idei și citate după un anumit documentar este văzut. Dacă te uiți la ceva interesant înaintea mea spune-ne și nouă sau pune pe facebook.

Eu am început să urmăresc un documentar despre Istoria Creștinismului. E uimitor cum se poate comprima peste 2000 de ani de istorie în două episoade de câte o oră.

Spor la vizionat.

Trebuie să îmi experim admirația pentru mesaj și mai ales pentru spritul cu care este expus. Se apropie de ceea ce îmi doresc la predicatorii Evangheliei. Dar, asta e, dacă ai un mesaj de spus, un mesaj care te frige pe inimă îl vei transmite cu foc şi celor care îl aud.

Spor la ascultat şi la reascultat.

http://www.stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=60532034&section=1&video_section_id=1

1. Legea poate să decreteze şi crima ca fiind legală.

Nu tot ceea ce este moral este şi legal şi nu tot ceea ce este legal este potrivit cu Legea lui Dumnezeu. Holocaustul este o dovadă cât se poate de clară că legea umană nu este nici pe departe dreaptă şi corectă. Sunt legi umane care încalcă legea lui Dumnezeu. Acest tip de legi nu trebuie respectate. Probabil pentru o asemenea convingere pusă în practică trebuie să plăteşti cu libertatea sau chiar viaţa. În genocidul care a avut loc în Egipt pe vremea lui Moise, moaşele evreice au refuzat să omoare copii la naştere. Avortul se bazează, în acelaşi fel, pe o legislaţie care permite crima.

2. Holocaustul și numărul mare de avorturi au fost posibile pe baza lipsei de reacție și ignoranța oamenilor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, americanii nu au crezut știrile din Europa cu privire la uciderile în masă. De fapt și-au ascuns lipsa de reacție în spatele așa numitelor “zvonuri”. Dar cine în Germania a reacționat în mod categoric la crimă? Au fost foarte puțini, iar aceștia au avut un opinie, glasul lor a fost prea firav. Cine în Europa s-a opus cu adevărat? La ceastă întrebare se oferă credit Angliei, însă întrebarea rămâne: Cum a fost posibil aşa ceva în istoria umanităţii? Se va mai întâmpla vreodată? În film se observă că generaţiile actuale nu mai ştiu mai nimic despre Holocaust, despre Hitler. Dar câți mai știu despre crimele comunismului în România? Cine uită greșelile trecutului, este condamnat să le repete. Pe acelaşi mecanism se bazează şi numărul mare de avorturi.

3. Dacă Holocaustul este genocid atunci şi numărul mare de avorturi este la fel.

Holocaustului şi al doilea Război Mondial au făcut milioane de crime în câţiva ani. Dar câte milioane de avorturi au avut loc după război? Se spune că victimele avortului sunt mai mari decât victimele războiului. Numai în România au fost 20 de milioane de avorturi, după datele pe care le am din partea reprezentanților Fundaţiei Estera din Timişoara.

4. Şi Holocaustul şi avortul s-au bazat pe o definiţie greșită a fiinţei umane.

Ce este omul? Pare o întrebare filosofică de fără prea mare importanţă, însă Holocaustul s-a clădit pe definiţia evoluţionistă dată omului. Asta a permis ideea că există deosebiri de rasă între oameni. Unii sunt mai buni decât alţii. De fapt, unora li s-a luat dreptul la umanitate. Se spunea: “Evreul nu este om!” , “Ţiganul nu este om.”, “Negrul nu este om.”

Avortul, la fel, se bazează pe o definiţie falsă a fiinţei umane. “Până la trei luni fătul nu este om.” Dar cine decide ce este şi ce nu este omul. Cine decide când plodul devine om? Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau… (Psalmii 139:16) Ce spune versetul acesta? Dumnezeu consideră om ceea ce medicina ar numi un germen sau embrion. Chiar dacă trupul lui este în formare, Dumnezeu deja îi vede viitorul. Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. (Psalmi 139:15)

Eclesiastul vorbeşte despre pântecele mamei ca fiind ce mai sigur loc de pe pământ, însă oare să nu fi ştiut el de avort?

M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie! Şi am găsit că morţii, care au murit mai înainte, sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă. Dar mai fericit decât amândoi am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare. (Eclesiastul 4:1-3)

5. Holocaustul şi avortul a fost justificat pentru cei bolnavi.

Primii ucişi în lagărele de exterminare erau cei bolnavi. În acelaşi fel, dacă un doctor îi spune mamei care este însărcinate: “Copilul dvs. are sindromul down.”, este sfătuită să facă avort, şi aparent, în ochii celorlalți, acest avort este justificat. Este ca și cum am spune: “Toți cei care sunt bolnavi de o boală incurabilă pot fi eutanasiați.” De să se chinuie? De ce să cheltuim cu tratamente inutile?

6. Dreptul la viața altei ființe umane a fost asumat și în cazul Holocaustului și este presupus și în cazul avortului.

Hitler și sistemul lui care au dat naștere la Holocaust și-au asumat dreptul de viață și de moarte asupra altei ființe umane. Ei au decis cine trebuie să moară și cine poate să trăiască. În același fel, se afirmă că mama are dreptul de viață și de moarte asupra copilului ei. Dar cine îi dă dreptul unei ființe umane de a ucide altă ființă umană? Dacă avortul nu este crimă, atunci de ce dacă acel copil odată născut, mama își pierde dreptul de a decide asupra vieții lui și răspunde în fața legii pentru el? Din nou, pe baza cărei definiție a omului este decis lucrul acesta: că omul este omul numai din momentul naşterii. Pe baza cărei morale? Cu siguranţă, nu pe baza moralei creştine.

7. Dacă crimele Holocaustului sunt strigătoare la cer, atunci de ce nu este la fel şi Avortul?

Lipsa de atitudinea asumată pregătită pe un fond al satirei şi sarcasmului regăsit în ziarele din perioada interbelică au făcut posibil Holocaustul. În cazul avortului este tăcere. Dacă te ridici împotriva avortului eşti considerat retrograd, nu eşti progresist, nu respecţi dreptul mamei de a alege. Dar dreptul copilului? Copilul nenăscut nu are şi el drepturi?

Faptul că un păcat (rasismul, un sistem ideologic ateu, prostituția, homosexualitatea, eutanasia, avortul, crima etnică…) este legalizat şi practicat de foarte mulţi oameni face acel lucru mai puţin grav?

Eu vreau să fac o ultimă afirmație: A fi creştin înseamnă a fi împotriva avortului.

Credeți că este corectă această ultimă afirmație?

Ai mai putea adăuga o altă afirmație?

Dar hai să pornim la drum cu subiectul nostru. Aparent toată lumea știe să citească o carte. Ce mare lucru… Ai luat o carte si o citești rând cu rând până ajungi la capăt și după aceea te lauzi prietenilor că ai citit “cartea aia”. Însă de mult timp nu se mai pune doar problema citirii cărților, ci selectării lor, modului în care poți să folosești cartea ca un instrument de cunoaștere. Am citit la un moment dat o frază în care cred: “Tot ce trebuie să știi este scris într-o carte.” Deci problema se pune ce cărți să citești și cum să beneficiezi cât se poate de mult de pe urma citirii unei cărți. În vremurile în care trăim, mai toți avem un sentiment ciudat al lipsei timpului. Mai mult de atât, avem metodele alternative de informare, precum Internetul. Totuși, deși recunosc rolul și puterea Internetului, cred că rolul cărții nu s-a diminuat. Încă mai cred în capacitatea cititului de a dezvolta gândirea, vocabularul și inclusiv eleganța relațională.

Hai să trecem peste dezbaterea Carte versus Internet și să răspunde întrucâtva la întrebarea din titlu.

De la început vreau să vă remarc faptul că pe acest subiect s-a scris destul de mult, iar MORTIMER J. ADLER a scris o carte întreagă numai despre acest subiect. Cei care citiți în limba engleză (și cei care nu citiți încă vă recomand să faceți tot ce puteți ca să reușiți acest lucru) vă recomand linkul.

Textul meu de azi nu se bazează pe ceea ce au scris alții, însă îmi propun să revin asupra subiectului în viitor și probabil voi face referire la ce au scris aceștia.

Dar astăzi încerc să pun pe “hârtie” propria mea metodă de a citi o carte.

În primul rând nu citiți tot ce vă pică în mână. Citiți selectiv. Citiți cărți recomandate – de oameni cu experiență într-un anumit domeniu în care voi vreți să vă dezvoltați. Citiți, de exemplu, cărți recomandate de un profesor, dar nu bibliografiile interminabile pe care profesorii români le propun din formalism academic. Probabil că nici ei nu au avut timpul și nici interesul să facă o selecție riguroasă a resurselor, însă atunci când un profesor recomandă o carte sau un autor asupra căruia insistă, probabil că ar trebuie să te apuci de citit. El a fost acolo unde tu vrei să ajungi, deci mergi pe mâna lui. În același timp, plecă-ți urechea la recomandările prietenilor sau colegilor. Colegii și prietenii nu au nici prejudecăți nici interese de marketing atunci când îți recomandă o carte. Da, părerea lor este subiectivă, dar care părere nu este.

În al doilea rând, citiți mai degrabă autori decât cărți. Ce vreau să spun cu asta? Am întâlnit destul de mulți oameni care citesc cărți și se laudă cu ce carte au citit, dar dacă îi întrebi cine a scris cartea respectivă nu-și mai aduc aminte. Un text bun este rezultatul muncii unui om sau oameni dacă este vorba de o lucrare cu autori multipli. Acordați respect și credit autorilor. Nu disociați un text bun de autorul lui. Eu îmi dau seama că este mai bine uneori în conversații să dați un citat fără să menționați sursa (autorul și cartea) pentru că pari un arogant, însă atunci când scrii nu ai voie să uiți numele autorului.

Atunci când ai ajuns la un autor bun, care ți-a plăcut, a cărui lectură te-a inspirat cu adevărat, ține minte autorul, caută să află cât mai multe despre el. A mai scris alte lucrări? Prin ce se remarcă în viața publică? Urmărește-i blogul dacă este un autor contemporan. Oricum, ideea este simplă… atunci când ai dat de un autor bun ai dat de o comoară, şi probabil o carte bună te conduce la altă carte bună a aceluiaşi autor.

Cam atât despre ce cărţi să citeşti. O să revin altădată cu alte criterii, însă pentru acum este suficient.

Să presupunem că ai deja o carte în mână şi vrei să o citeşti. Fiecare gen literar are aspectele lui specifice. Un roman se citeşte diferit de nonficţiune. Cărţile diferă şi în funcţie de subiect. O carte de filozofie se citeşte în alt ritm şi în alt fel decât o carte de matematică. Tine cont de aspectele acestea specifice ale unei cărţi.

O carte nu se citeşte în grabă. Nu faci concurs cu nimeni. Dacă faci concurs cu cineva renunţă. Unii citesc mai repede alţii mai lent. Nu parcurgerea unei cărți contează, ci cu ce ai rămas după ce ai citit acea carte. Soția mea citește mult mai repede decât mine, însă când discutăm pe idei din carte de multe ori mă întreabă: “Scria asta în carte.” Deci, nu e important să citești 10 cărți pe an sau să citești cinci cărți odată. E important să te dezvolți citind cărți. Mai mult, nu citiți doar să vă relaxați, citiți ca să învățați, să fiți inspirați, să fiți provocați.

Practica cititului este una dintre alele lucruri la care nu ar trebuie să renunți niciodată. Cititul este ca o gimnastică a minții. Fără să exagerez, eu cred că omul care citește are un chim mai frumos, o privire mai profundă, o îmbătrânire mai lentă, o sănătate mai bună. Eu cred că lectura șlefuiește trupul. Dacă nu mă credeți, faceți o plimbare în parcul central al orașului vostru și uitați-vă la bătrâneii aceia care se plimbă sau joacă șah sau pur si simplu stau de vorbă. Veți recunoaște de la distanță un om care a lucrat cu cărțile și cu cuvântul.

Nu merită să citești o carte bună dacă nu este a ta. Am exagerat un pic prin formularea aceasta, însă cred că o carte bună trebuie să o cumperi. Desigur, nu poți să cumperi toate cărțile, de fapt nici nu ai acces la multe dintre ele, însă atunci când ai găsit o carte bună și poți să o cumperi, preferă să fie a ta decât să o împrumuți. Cărțile bune se citesc de două ori. Dacă o carte este “de unică folosință”, nu merită să dai banii pe ea. Dar dacă îți este recomandată sau ai mai citit ceva de acel autor, merită să o cumperi pentru a putea să citești cartea aceea cu toată libertatea. Aici mai trebuie să fac o avertizare: Nu cumpărați cărți pe care nu le citiți, numai pentru că titlul promite sau vă cunoașteți autorul, și doar să vă umpleți biblioteca, ci cumpărați numai acele cărți pentru care vă luați angajamentul că le veți citi. Nu dați banii degeaba (sau probabil veți prefera să le dați cadou prietenilor la zilele lor de naștere). Eu cred că nu ar trebui să ai mai mult de cinci cărți în așteptare… să fie citite. O carte bună devine o resursă la care revii din nou și din nou. Dacă este cartea ta, o ai tot timpul la îndemână. Mai mult de atât poți face adnotări pe margine, iar adnotările și sublinierea textului te ajută la cea de-a doua citire a textului.

Atunci când ai cartea în mână, înainte de a porni la drum cu cititul trebuie să poți cântări cartea aceea dintr-o privire sau trebuie să ai răspuns la câteva întrebări (câteva priviri) care îşi iau mai puţin de un minut. Ce poţi afla despre o carte în mai puţin de un minut?

Prima privire ar trebui să fie asupra cărţii ca atare.

Astfel afli: Titlul, subtitlul, autorul (autorii), preţul (ce îţi spune preţul despre carte?) Numărul de pagini. Grafica este atractivă? Editura (ce ştii despre editură).

De pe coperta spate poţi afla de obicei, date despre autor, câteva referinţe, câte ceva despre carte, o scurtă prezentare, un citat sau ideea principală. deși aceste lucruri au scop de marketing, totuși ele îți pot oferi o imagine destul de bună pentru început.

A doua privire ar trebui să fie la pagina de titlu. Cine mai apare pe pagina de titlu? Poate un traducător. Un editor. S-ar putea ca acel text să fie rezultatul modelat al traducătorului şi editorului. Anul apariției. Când este scrisă? Este o carte contemporană sau o carte clasică?

O a treia privire se aruncă peste spatele paginii de titlu -
De aici afli datele tehnice ale cărții. Dacă este o traducere aici găsești când și cu ce titlu a apărut în original. Are mai multe ediții? Mai multe ediții ale unei cărți vorbește despre valoarea cărții și despre faptul că a fost solicitată de public.

Următoarea privire trebuie aruncată asupra cuprinsului. Are cartea un cuprins? Îți poți face deja o privire de ansamblu asupra cărții. Câte capitole are? Sunt capitole scurte sau lungi? Au legătură între ele? Sunt mai multe secțiuni? Sunt o colecție de eseuri? Care este structura cărții? Conținutul este previzibil sau nu. Îți spune titlul capitolului ceva despre conținut? Ai putea să redai ideea principală a cărţii? Dacă reuşeşti asta, eşti un cititor mai bun decât 70% din oameni.

Următoare privire ar trebui să fie asupra Prefaţei sau Introducerii. Cine scrie prefaţa? Ce se spune în prefaţă? Care sunt așteptările pe care ți le creează? Care sunt promisiunile autorului? Care sunt așteptările lui? Poți să își faci deja o idee despre relevanța lucrării, despre felul în care a fost primită de public sau comunitatea științifică a domeniului respectiv. Uneori este bine să citești Prefața chiar înainte de a te uita peste cuprins. Prefaţa ar trebuie să te ajute să citeşti mai bine cartea. Poate sunt acolo nişte sugestii pe care le-ai putea aplica. Observați că vorbesc aici şi despre atitudinea cu care poţi aborda o carte. Nu te apropia cu aroganţă de o carte. Nici dacă eşti autor de cărţi nu ai dreptul să dispreţuieşti munca altui autor, mai ales când nu ai citit acea carte, chiar dacă ai scris pe acelaşi subiect. Şi apoi “modestia academică”, după cum spune Umberto Eco, s-ar putea să îşi aducă beneficii destul de mari. Un profesor de al meu spunea: “Românii de nu se citesc unii pe alţii, decât ca să vadă ce au mai scris americanii.” Eu cred că nu că vei cădea în ochii nimănui, ba dimpotrivă, atunci când vei fi generos şi veri recomanda textele scrise de un autor român.

După prefaţă urmează răsfoirea cărţii. Observaţi câte informaţii poţi afla fără ca să citeşti măcar un rând din carte. Răsfoirea cărţii te ajută să îşi faci o ideea despre grafică, tehnoredactare, lizibilitate, delimitarea paragrafelor, evidenţierea ideilor. Toate aceste lucruri poţi să le faci în mai puţin de un minut.

Am ajuns la momentul în care vrei să te apuci de citit. O să dezvolt altădată aceste chestiuni, însă mai adaug doar că ar trebui să citești cu un creion în mână și fără milă ar trebui să subliniezi și să adnotezi cartea. După ce ai citit cartea sau în timpul citirii, după ce ai terminat un capitol notează citate, idei, orice lucru despre care crezi că îţi poate fi de folos. Altfel spus, adună grâul. O observație aici: trebuie să faci diferenţa dintre ceea ce spune autorul şi notiţele tale pe marginea cărţii. Chiar dacă ţi se pare că sunt idei pe care le știi de o viaţă, totuşi a fost cineva care le-a formulat înaintea ta. Respectă lucrul acesta. Nu are rost să plagiezi. De mare ajutor ar fi să scrii tu însuţi un text (poate o recenzie) care are ca sursă cartea pe care ai citit-o. De ce nu un post pe blogul tău care să recomande o carte şi să inspire cu un gând, o idee, un citat.

Ştiu că nu am acoperit subiectul, însă este un început. Ai putea să mai adaugi tu ceva?

Spor la citit!

P.S. Dacă ţi-a fost util şi ai ajuns până la finalul acestui text m-aş bucura să laşi un comentariu şi să dai mai departe textul prin Facebook sau Twitter. Mulţumesc!

O recenzie utilă trebuie să aibă mai multe elemente:

O motivație – de ce și cum s-a ales respectiva carte pentru recenzat.

Câteva lucruri despre autorul cărții – renumele lui, alte opere, premii, stil, prin ce se remarcă, prin ce a devenit cunoscut… sau de ce trebuie remarcat, dacă este la începutul carierei. Ce îl recomandă. Ce naţionalitatea are autorul şi unde tipăreşte şi în ce limbă scrie?

Despre lucrare – date tehnice – când a fost publicată, unde, cine este editorul (dacă este relevant), editura (dacă e necesar scoate în evidenţă proeminenţa editurii). Număr de pagini. Stil. Dacă face parte dintr-o serie sa colecţie. A câta ediţie. Dacă este o traducere, unde şi când a fost tipărită original. Titlul original.

Contribuţiile originale ale autorului. Prin ce se remarcă lucrarea. Care sunt elementele specifice ale cărţii şi ale autorului. Care sunt aşteptările autorului din prefaţă sau introducere. Care îi sunt concluziile? Care este premisa, ce contestă, ce susţine. Claritatea este mai puternică decât persuasiunea. În aceste momente ale recenziei trebuie să oferi informaţii, nu opinii.

Despre conţinut. Poate o trecere în revistă a ideilor. Nu copia prefaţa sau introducerea sau coperta din spate. Foloseşte cuprinsul.

Opreşte-te la un aspecte specific. La un citat, la o idee, la un capitol… la ceva care să merite atenţia.

Structură. Capitole.

Înlănţuirea ideilor autorului.

Despre titlu.

Actualitatea lucrării.

Citate reprezentative. O recenzie ar trebuie să dovedească, inclusiv autorului cărţii, că respectiva carte a fost citită. Citarea se face selectiv, dar nu cita numai din primele pagini ale cărţii. E un semn clar de superficialitate.

Observaţii personale privitoare la conţinut şi afirmaţii. Ai grijă să nu comentezi fraze extrase din context. Trebuie să fii sigur de sensul pe care autorul îl oferă unui anumit lucru.

Comparație cu alte lucrări. Nu abuza de lucrul asta.

Compară cu alte recenzii. Ce spune altcineva despre carte, dacă spune cineva.

Așteptări. La ce s-ar aștepta cititorul de la o asemăna carte și ce ar găsi? La ce te-ai așteptat tu și ce te-a surprins? Ai fost impresionat sau dezamăgit? O recomanzi cu încredere sau cu ca lectură suplimentară? Pe ce criterii îți bazezi recomandările?

Sugestii pentru cititor.

Date tehnice finale precum: Preț? De unde poate fi procurată? Este disponibilă online? Este disponibilă în format electronic? Prețul este corect? Merită?

Concluzii motivaționale și care îndeamnă la acțiune.

Alte aspecte: Dacă faci recenzia pe un blog sau un spațiu online, lasă problema deschisă ca să poți primi comentarii și completări.

Fii scurt. Simplu dar nu simplist. Clar. Cât se poate de clar. Fără prea multă formalizare.

Oricum, nu exagera şi nu minimaliza. O recenzie nu trebuie să fie mai bună decât cartea pe care o recomanzi.

Aceste lucruri vă poate ajuta și pentru recenzii de filme, evenimente sau produse, desigur ținând cont de elementele specifice.

Crezi că am uitat ceva?

P.S. Am scris textul acesta pentru ca să mă ajut pe mine şi ca să văd ce ştiu despre a face o recenzie.

Dacă vă foloseşte lăsaţi un like!

(9 lucruri pe care pur şi simplu trebuie să faceţi pentru a reuşi în dragoste şi viaţă)

Autor: Henry Cloud

Am primit o carte de la un bun prieten care a venit din Anglia, și l-am întrebat ce cărți mai citește și ce l-a mai motivat în ultimul timp.

Mi-a recomandat cartea: 9 Things You Simply Must Do to Succeed in Love and Life de Henry Cloud.

N-am mai auzit de autor, dar cred că merită să fie citită. M-am gândit că dacă l-a motivat și l-a inspirat pe el de ce nu m-ar motiva şi pe mine.

Ok. Acum încerc o recenzie la prima mână.

Când ai carte de genul acesta în mână îţi vine să scurtezi procesul de citire şi să te uiţi peste titluri şi să vezi ce are de spus. Ştiu că sunt mulţi pretenţioşi care critică acest gen de cărţi: 9 lucruri, 5 paşi…, 21 de metode… Însă dincolo de critică, de cele mai multe ori nefondată, aceste cărţi au un lucru care atrag… şi anume îşi dau de gândit: Oare care sunt acele “9 lucruri”? Şi pe Internet… articolele sunt scanate, nu citite, iar cele mai populare sunt cele care îşi răspund la o întrebare foarte concretă cu un răspuns cât mai concis şi mai uşor de memorat. Deci, nu vă lăsaţi prinşi în capcana prejudecăţii: “A… este o carte cu 9 lucruri…” “E scrisă în fugă.” “E citită de cei care nu au prea multe pretenții de la o carte…”

Despre autor găsesc pe copertă următoarea descriere: Dr. Henry Cloud – un psiholog care cercetează misterul de ce unii oameni se realizează şi au succes în viaţă, iar alţii nu. Astfel, Cloud a studiat viaţa oamenilor din jurul lui pentru a observa componentele succesului. El admite că există numeroase moduri de a defini succesul şi nu încearcă să definească succesul pentru fiecare dintre cititorii săi. În schimb, el sugerează că succesul vorbeşte cel care a avut succes.

Pornind de la această premisă, Dr. Cloud identifică 9 elemente cheie care se repetă în viaţa omaneilort care au succes. Fiecare dintre aceste elemente devine un capitol al cărţii.

1. “Dig It Up” – Scoate la iveală ce este adânc ascuns în tine.

Ideea este simplă. Oamenii de succes sunt cei care au curajul să îşi recunoască visele, idealurile, aspirațiile și apoi să le urmeze, să lupte pentru ele, să facă o prioritate din ele, să plătească prețul pentru împlinirea lor. Cei mai mulţi oameni nu au curajul să se oprească şi să dea glas a ceea ce este în interiorul lor, nu renunţă la stilul de viaţă şi nu îşi recunosc visul.

2. “Pull The Tooth” – Aruncă măseaua stricată

Oamenii de succes ştiu să facă faţă şi să scape de lucrurile rele. Nu permite criticilor, piedicilor, resentimentelor, amărăciunii să te doboare.

3. “Play The Movie” – Joacă-ţi rolul strategic

Oamenii de succes decid responsabil şi strategic, luând în considerare consecinţele actelor lor asuprea viitorului lor. Deciziile mari ţin cont de lucrurile mici: relaţii, moralitate, familie, calitatea de părinte.

4. “Do Something” – Fă ceva

Oamenii de succes sunt oameni de iniţiativă. Ei nu dau vina, nu se plâng şi nu caută vinovat pentru viaţa lor. Chiar dacă viaţa le dă o lămâie, ei fac o limonadă. Pur şi simplu ei fac ca lucrurile în viaţa lor să depindă de ceea ce fac ei şi nu de ceea ce li se întâmplă.

5. “Act Like An Ant” – Acţionează ca o furnică

Dacă priveşti furnicile vei învăţa lecţia paşilor mărunţi pentru realizarea marilor obiective. Oamenii de succes perseverează de la un obiectiv la altul.

6. “Hate Well” – Ceea ce urăşti te defineşte

Nu prea ştiu cum să traduc asta şi nici nu am timp să adaptez, dar cred că traducerea din titlu redă ideea cel mai bine. Care este sistemul de valori?

7. “Don’t Play Fair” – Nu juca tot timpul corect

Deși formularea e ciudată principiul este simplu. Nu-i trata pe oameni după cum merită, ci mai bine.

8. “Be Humble” – Fii modest

Modestia poate fi descrisă cam în felul următor: Fii ceea ce ești cu adevărat. O persoană normală, reală și onestă. Recunoaște-ți limitele și calitățile. “Mândria se preocupă de cine are dreptate. Modestia se preocupă de ce este drept.”

9. “Upset The Right People” – Supără oamenii potriviţi

Cei mai mulţi oameni decid în funcţie de modul în care alţi oameni ar reacţiona la decizia lor. Oamenii de succes nu iau decizii pe baza a ceea ce alţi oamenii să spună despre lucrul acela.

La finalul cărții, Dr. Cloud oferă modalități practice prin care cele 9 principii pot fi aplicate.

Iată câteva dintre ele:

• Nu călători de unul singur. Caută oameni care te pot ajuta să ai succes.
• Caută modele. Găseşte oameni care au reuşit în domeniul în care tu vrei să reuşeşti pentru a învăţa de la ei.
• Practică, perseverează, eşuează… mergi mai departe. Acesta este procesul.
• Puneţi viziunea şi visele pe hârtie.

Această carte poate fi cumpărată şi în format electronic. Tot ce ai nevoie este un cont pe Amazon.com şi în felul acesta ai un cont de Kindle (device-ul lor pentru cititul electronic). Descarci progrămelul aferent contului și treci prin procesul de cumpărare şi în 5 minute ai cartea gata pentru a fi citită pe laptop-ul sau computerul tău.

Aici găsiți toate formatele disponibile pentru cartea aceasta.

Versiunea pentru Kindle o găsiți aici și costă $12.85.

O problemă! Poate trăi omul fără probleme? Eu nu cred. Problema este însăși esența și existența omului. Viaţa omului are sens tocmai în această punere şi rezolvare de probleme. O problemă este resortul gândirii. Nu există gândire în lipsa unei probleme. Ce înseamnă a gândi, dacă nu efortul de a rezolva probleme. Ce este o problemă? Problema se naşte atunci când între două elemente nu există legătură. Gândirea se ocupă tocmai de acest lucru, să găsească legătura intre cele două elemente, şi dacă a găsit-o a eliminat problema. Capacitatea de a gândi se exersează prin efortul continuu de a rezolva probleme.

Asist la moartea problemei şi la triumful gândirii. Există această luptă în mod continuu, această provocare nesfârşită. Problema provoacă gândirea, iar gândirea răspunde problemei şi încearcă să o elimine. Dar ce se întâmplă cu gândirea odată ce problema dispare. Se dezactivează şi ea. Problema activează gândirea, iar gândirea există doar în virtutea existenţei problemelor. O gândire care vrea să capete permanenţă, nu va încerca să elimine problema, obiectul gândirii, ci va căuta o nouă faţă a lui. Virtutea gândirii nu constă în eliminarea problemei, ci în amplificarea ei. Moartea problemei înseamnă şi moartea gândirii.

Gândirea nu poate exista fără probleme, de aceea le inventează. Există probleme bune şi probleme greșit puse, există întrebări bune şi întrebări proaste. La cele proaste nu trebuie să răspunzi. Întrebările proaste sunt diferite de cele greșite. Când ai întrebări greșite trebuie să le înlocuiești cu adevăratele întrebări. Dar când sunt ai de-a face cu întrebări proaste ai de-a face cu o inutilitate, cu o pierdere de timp, cu o insultă a inteligenței. În cazul acesta pui problema relevanței întrebării.

Dacă problema e greșit pusă, atunci se pune problema punerii problemei. Cea mai importantă problemă este felul cum pui problema. Aveam impresia că trebuie să răspund la toate întrebările, şi la toate problemele, dar acum îmi pun problema selectării problemelor. Iată o problemă cu adevărat importantă.

Deci să recapitulez. Am o problemă! Trebuie să găsesc o problemă, deci încep să gândesc. Prima problemă este găsirea fondului problemei, de unde să o iau. A doua problemă este selectarea problemei mele din multitudinea de probleme. A treia problemă este punerea problemei, formularea ei, ipoteza. A patra problemă este problema în sine. Acum am o problemă. Am o problemă, deci gândesc. Gândesc, deci exist. Exist doar în virtutea problemelor. Problema existenţei nu se pune dacă pot să exist fără probleme, ci cum pot exista cu ele. Existenţa dezirabilă nu ia in considerare eliminarea problemelor, ci atitudinea pozitivă şi animată în compania lor.

O constantă certă a vieţii este problema. De ce să o las să moară o problemă, dacă după urma ei pot câştiga atât de mult. Oamenii mari nu sunt recunoscuţi după numărul problemelor pe care le-au eliminat, ci după numărul problemelor pe care le-au creat. Creatorul de probleme, iată o virtute, care aparent nu este dezirabilă. Dar e atât de interesant să observi că prin crearea anumitor probleme ai rezolvat altele. Dacă o problemă moare fără să nască altă problemă, avem de a face cu o pierdere nu cu un câştig.

    Succes la problematizare.