Amprenta principiilor


principiiLumea în care trăim este o lume în care domneşte relativismul, materialismul, individualismul, senzualismul, dar şi sentimentul că lucrurile au scăpat de sub control. Într-un asemenea mediu, este foarte uşor să trăieşti sentimentul neputinţei: „Când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?“ (Psalmi 11:3)

Temelia moralităţii se surpă într-o societate decăzută prin abdicarea de la orice standard şi acceptă promovarea imoralităţii şi a iresponsabilităţii morale. Corupţia, manipularea şi exploatarea umană sunt prezente într-o societate în care numai satisfacţia imediată contează. Familia clasică nu mai prezintă interes. Noţiunea de cuplu este redefinită. Concubinajul, divorţul, avorturile şi abuzurile sunt aşa de frecvente, încât au devenit un aspect normal al societăţii postmoderne. Latura spirituală este căutată în ocultism şi practici mistice, sau este satisfăcută prin simple speculaţii metafizice. Dumnezeu, mântuirea, judecata finală şi învierea se reduc toate la un semn de întrebare, ignorat cât de mult se poate.

În această societate dominată de compromis şi ură, unde întunericul este din ce în ce mai adânc, trebuie să existe oameni care prin viaţa şi mărturia lor păstrează echilibrul necesar. Aceştia sunt creştinii autentici, care îşi găsesc semnificaţia vieţii în Dumnezeu şi în slujirea semenilor.

Este nevoie de creştini care să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal, creştini care să fie o mărturie vie a interesului lui Dumnezeu pentru neprihănire şi evlavie. Aceşti creştini îşi cunosc misiunea şi mesajul şi nu fac altceva decât să-l proclame într-un mod simplu şi pertinent. Mesajul lor este actual şi accesibil şi, în acelaşi timp, răspunde nevoilor oamenilor.

Cum să-ţi prezinţi mesajul tău, când nimeni nu este interesat de el? Cum să vorbeşti de neprihănire, când nelegiuirea se proclamă de pe vârf de munte, iar tu te afli la poalele lui? Cum să transferi mesajul creştin din domeniul pieţei (al cererii şi ofertei), în sfera nevoii? Sunt câteva principii evidente, care au rolul să confere relevanţă mesajului creştin.

1. Principiul identităţii

Maladia spirituală de care suferă mulţi creştini este că nu-L cunosc pe Dumnezeu în mod intim şi pe ei în raport cu El. Dumnezeul nostru este Dumnezeul cerului şi al pământului (Creator), El face tot ce vrea (Atotputernic) şi este în controlul tuturor lucrurilor (Suveran). Este direct interesat şi implicat faţă de tot ce se întâmplă pe pământ şi, desigur, de eficienţa noastră de a-L prezenta şi reprezenta pe El în lume.

Cunoaşterea identităţii lui Dumnezeu duce la cunoaşterea identităţii noastre în El. Dumnezeu i S-a prezentat lui Moise prin sintagma: „Eu sunt cel ce sunt.” (Exod 3:14) Prin această expresie înţelegem, asemenea lui Moise, că Dumnezeu nu este ceea ce credem noi că este sau ceea ce am vrea să fie. Dumnezeu este decât ceea ce este. De aceea, perspectiva noastră despre Dumnezeu trebuie să fie biblică, revelată, nu construită. Dumnezeul creştinilor este Tatăl Domnului Isus Hristos. Prin Hristos, noi suntem „copii ai lui Dumnezeu”. Dumnezeu ne acordă toată valoarea de care avem nevoie. Dacă ne cunoaştem identitatea, ne vom comporta în consecinţă. Dacă suntem „fii ai luminii”, vom trăi în lumină şi nicidecum în întuneric. Trebuie să ne cunoaştem statutul pentru a avea demnitatea şi comportamentul specific lui. Dumnezeu ne-a împlinit sentimentul de valoare personală astfel încât noi să nu mai fim egoişti şi aroganţi unii cu alţii. Statutul de „fii ai lui Dumnezeu” este cel mai înalt statut ce poate fi acordat vreodată vreunui om. Această realitate este suficientă să ne dea demnitate şi să ne vindece de egoism. Conştiinţa că acest lucru s-a realizat prin Hristos ne va menţine într-o stare de smerenie, care va birui orice gând arogant. Suntem egali pe cea mai înaltă treaptă a scării valorice.

Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi suntem fiii Lui, atunci vom avea o comunicare filială bună. Comunicarea cu Dumnezeu (rugăciunea) va duce la o comunicare mai bună cu ceilalţi (părtăşie); astfel vom transmite caracterul Lui, care este dragoste, dreptate şi sfinţenie. Vom influenţa şi nu vom fi influenţaţi, vom avea verticalitate şi nu vom fi clătinaţi sub presiunea anturajului.

Cunoaşterea acestui principiu duce la cunoaşterea autorităţii noastre prin Dumnezeu. Biserica este instituită de Hristos şi nu poate fi înfrântă de nicio cultură, sistem politic sau social. Biserica va renaşte datorită lui Hristos. Biserica este vie pentru că Hristos este viu. Autoritatea Bisericii se datorează lui Dumnezeu şi Scripturii, standardelor morale şi adevărului absolut la care ne raportăm.

2. Principiul exemplului

Acest principiu decurge din aplicarea primului principiu. Creştinul care îşi cunoaşte identitatea va fi un exemplu. El va fi „lumina lumii” pe vârf de munte, nu ascuns între zidurile unei biserici. Trebuie să ne deosebim de lume prin modul nostru de viaţă. Într-o societate în care cuvântul de ordine este „schimbarea”, într-o cultură antitetică creştinismului, creştinii trebuie să fie distincţi. Legile se schimbă, tehnologia se schimbă, cultura suferă transformări; totuşi, în aceste schimbări, creştinii trebuie să-şi păstreze „calea cea dreaptă” opunându-se valului vremii şi secularizării crescânde.

Modul în care creştinii îşi folosesc timpul şi banii sunt domenii în care trebuie să dovedim o altă abordare. Mulţi oameni îşi pierd cea mai mare parte a timpului uitându-se la televizor, iar majoritatea programelor nu sunt edificatoare, în cel mai bun caz sunt deconectante. Statisticile spun că omul de rând petrece zilnic mai bine de patru ore în faţa televizorului, iar această cifră se pare că este valabilă şi în cazul creştinilor. Fără să mai vorbim de celelalte efecte negative ale vizionării programelor TV, ne punem întrebarea: merită un aparat atât de mult timp din timpul nostru? Scriptura ne spune: „Răscumpăraţi vremea că zilele sunt scurte.” (Efeseni 5:16) Timpul nostru trebuie investit eficient. Singurul lucru care nu mai poate fi recuperat, odată cheltuit, este timpul. Putem să-l investim pentru veşnicie sau îl irosim împreună cu viaţa noastră. Timpul înseamnă viaţă. Timpul şi viaţa se scurg concomitent. A investi timpul eficient înseamnă a trăi o viaţă realizată. A nu preţui timpul înseamnă a nu preţui valoarea vieţii. Creştinii îşi dovedesc înţelepciunea atunci când ştiu şi dovedesc practic importanţa timpului şi a vieţii.

În domeniul folosirii banilor şi al altor resurse, trebuie să ne deosebim de lume. Toţi suntem afectaţi de inflaţie, dar cuvântul „bogăţie” îşi capătă sensul numai când folosim banii noştri pentru lucrarea lui Dumnezeu. Unii din noi nu dăm nici zeciuiala instituită încă din Vechiul Testament, darămite viaţa, sufletul şi tot ce avem pentru bunul mers al Împărăţiei lui Dumnezeu. Deşi Biserica are resurse materiale pentru a converti lumea, ea este limitată din cauza zgârceniei şi îngustimii viziunii unor membri de-ai ei. Orice investiţie pentru misiune, evanghelizare, proiecte sociale, susţinerea studenţilor, educaţie etc. este o nemăsurată comoară în ceruri. De ce să trăim săraci când avem principiul prosperităţii la îndemâna noastră? „Daţi şi vi se va da!” Dacă fiecare creştin ar fi credincios acestui principiu al Bibliei, alta ar fi starea Bisericii, misiunilor şi chiar nivelul de trai al societăţii. Creştinii trebuie să creadă mai mult în promisiunile Bibliei, decât în glasul falimentar al societăţii. Dumnezeu merită mai mult credit decât orientarea societăţii. Circumstanţele în care trăim reprezintă realitatea, dar nu şi adevărul. Adevărul este Dumnezeu. Noi alegem să fim robiţi de circumstanţe, sau să fim liberi acceptând adevărul.

Poate cel mai important domeniu în care trebuie să ne deosebim de lume este cel al eticii sexuale. Mai ales în ceea ce priveşte concepţia noastră despre căsătorie şi comportamentul care trebuie să caracterizeze viaţa familială. Familia este instituţia de bază a societăţii, însă societatea contemporană subminează familia. Prin acţiunea ei, societatea seamănă cu cel care îşi taie singur craca ce îl susţinea. Jurământul depus la căsătorie de soţii creştini trebuie să fie valabil pentru toată viaţa, „până când moartea îi va despărţi”. Aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Familia trebuie să continue să existe în pofida tuturor presiunilor sociale. Maladiile sociale şi morale, precum rata tot mai mare a divorţurilor, avortul, concubinajul, prostituţia, pornografia, homosexualitatea, toate acestea lovesc aprig în instituţia sacră a familiei. Creştinii trebuie să fie familişti convinşi nu numai pentru a susţine echilibrul societăţii, ci pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu.

Creştinul trebuie să fie exemplu pentru societate. Pentru aceasta trebuie să renunţe la sentimentul că sunt casta tolerată în lume, ei trebuie să-şi facă simţită prezenţa în societate fără complexe. Noi trebuie să fim farul care luminează în noapte. Responsabilitatea lepădată de noi nu o poate lua altcineva. A-L sluji pe Dumnezeu înseamnă mai mult a fi decât a face.

3. Principiul apostolatului

„Noi suntem trimişi, împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte în Numele lui Hristos împăcaţi-vă cu Dumnezeu.” (2 Corinteni 5:20) Noi suntem ambasadorii lui Dumnezeu în această lume, purtând cu noi un mesaj numit „Evanghelie”. Evanghelia este prezentarea lui Hristos ca Mântuitor şi Domn al lumii. Esenţa Evangheliei este Vestea Bună care acordă speranţă tuturor oamenilor, şi anume, că există posibilitatea înnoirii vieţii tuturor celor care cred. Pledoaria pentru morală creştină, Decalogul, profeţiile, poezia biblică, nu reprezintă mesajul Evangheliei, toate acestea sunt elemente ale mesajului, însă nu esenţa lui. Mesajul Evangheliei este unul singur: Hristos. Hristos Biruitorul morţii, Lumina Lumii, Mântuitorul omului, Speranţa Bisericii. Biserica trebuie să-L prezinte doar pe Hristos ca soluţie pentru lume. Cel mai păgubos mesaj este adus atunci când Hristos este prezentat ca soluţie alternativă, sau, pentru unii, ca variantă retrogradă. Există o atitudine practic generală a creştinilor, prin care consideră că Biblia nu are toate răspunsurile pentru întrebările existenţiale ale omului şi, în consecinţă, se poate apela la răspunsuri date de filozofie şi psihologie, sau chiar alte „ştiinţe” suspecte.

Psihologia are în ea un mesaj periculos prin faptul că acordă omului care face abstracţie de Dumnezeu o şansă. Psihologia este bună; însă, atunci când secondează mesajul Evangheliei, devine devastatoare. Psihologia are în ea mesajul următor: dacă ştii teoriile psihologiei, poţi să-ţi controlezi viaţa de familie, relaţiile, viaţa interioară. Nu ai nevoie de Dumnezeu pentru a avea pace sau relaţii solide, ci de aplicarea corectă a anumitor teorii. În acelaşi fel, ştiinţa are şi ea un mesaj periculos; şi anume, că progresul generat de ştiinţă va determina bunăstarea ideală pentru om. Ştiinţa este bună; însă problema sa apare atunci când omul obişnuit începe să creadă că ştiinţa este „mântuitoare”, că îi poate asigura raiul aici pe pământ. Putem beneficia de pe urma ştiinţei, de pe urma psihologiei, însă nu atunci când acestea au în aria lor de atracţie numai promisiuni care au rolul să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu, de Isus Hristos, de Evanghelie. Dumnezeu are un singur Mântuitor, şi acesta este Isus Hristos. Dacă mântuirea, echilibrul vieţii, pacea sufletului, bucuria pământească poate fi asigurată prin orice altceva, atunci Hristos nu este Mântuitor. Mesajul Bisericii este unul şi numai unul: Hristos.

Proclamarea Evangheliei este datoria fiecărui creştin. Principiul apostolatului este următorul: „Să-ţi cunoşti mesajul şi să-l proclami!” Răspândirea Evangheliei înseamnă proclamarea neprihănirii şi a vieţii acolo unde domneşte păcatul şi moartea. Dacă va exista vreodată o renaştere a religiei, atunci promotorii ei nu vor fi oameni care vor apela la orice metodă numai ca să fie relevanţi pentru omul modern ce preamăreşte raţiunea. Evanghelia nu are nevoie de ajustări sau de adăugiri, ea trebuie transmisă cu maximă acurateţe. Evanghelia este un mesaj care trebuie transmis cu fidelitate, el nu are nevoie de adaptare sau apărare. Peter Berger a scris în revista Needed: „Izbugnirile puternice ale credinţei au fost caracterizate întotdeauna de apariţia unor oameni cu convingeri ferme, care nu acceptă niciun fel de compromis. Perioadele credinţei nu sunt caracterizate de dialog, ci de proclamare.” Preocuparea pentru structurile instituţionale ale Bisericii va fi zadarnică dacă nu există o nouă atitudine, autoritate şi convingere faţă de Evanghelie şi evanghelizare.

4. Principiul actualităţii şi accesibilităţii mesajului creştin

Un motiv al irelevanţei mesajului creştin este caracterul legalist pe care l-a căpătat din cauza unor predicatori fundamentalişti. Mesajul multor predicatori se potriveşte mai degrabă Evului Mediu decât secolului XXI. Acest principiu atrage atenţia asupra pericolului caracterului rigid ce o poate căpăta comunicarea adevărului creştin pentru cei nemântuiţi.

Despre David este scris că: „a slujit după planul lui Dumnezeu, celor din vremea lui.” (Faptele apostolilor 13:36) Avem o singură generaţie ca să câştigăm o generaţie. Trebuie să ne adresăm generaţiei din care facem parte, şi nu celei trecute sau viitoare. Ceea ce facem sau spunem trebuie să aibă un caracter practic pentru generaţia noastră. Dumnezeu ne va judeca pentru modul în care am reuşit să ne îndeplinim misiunea faţă de generaţia în care trăim.

Este necesar un echilibru între forma şi fondul mesajului. Fondul mesajului creştin nu se schimbă, ci doar metodele de adresare. În ceea ce priveşte prezentarea mesajului, predicatorul creştin trebuie să îşi adapteze mesajul oamenilor culturii din timpul lui. Esenţa creştinismului nu se schimbă, ci transcede cultura şi perspectiva societăţii.

Esenţa creştinismului constă în doctrinele ce formează teologia sa fundamentală din care fac parte doctrine precum: infaibilitatea Scripturii, Trinitatea, divinitatea şi umanitatea lui Hristos, neprihănirea prin credinţă etc. Dacă ne-am schimba în aceste doctrine, ne-am desfiinţa prin inconsecvenţa noastră, însă schimbarea metodelor nu are de-a face cu principiul noncontradicţiei. Trebuie să articulăm marile doctrine biblice ce au puterea de a schimba structurile societăţii, acestea putând deveni fundamente ce pot sta la baza societăţilor.

Afirmăm că numai perspectiva creştină despre lume şi viaţă poate asigura echilibrul unei societăţi. O societate care se raportează la Dumnezeu şi este bazată pe responsabilitate şi creativitate, va fi o societate prosperă. Nu vorbim doar ipotetic, ci avem corespondent în realitate (Coreea de Sud) şi în istorie (societatea americană a cărei Constituţie a fost promulgată pe baza principiilor biblice). Această societate a fost şi va fi prosperă atât timp cât va aplica aceste principii. Decăderea oricărei mari puteri a început prin decăderea morală. Corespondentul biblic pentru dezideratul nostru este Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu şi evanghelizarea globală profeţită de Hristos. (Matei 24:14)

Accesibilitatea mesajului este asigurată de folosirea termenilor actuali cunoscuţi omului de rând. Prin caracterul său universal, mesajul creştin poate fi transmis de orice creştin oricărui om. Pentru ca toţi oamenii să beneficieze de cunoaşterea lui, este necesar ca predicatorul creştin să-şi pună problema privind natura ascultătorilor şi a mesajului său. Folosirea unui limbaj doar teologic va priva pe mulţi ascultători nefamiliarizaţi cu limbajul creştin consacrat.

Predicatorul are rolul să creeze o punte de legătură între contextul său şi cel biblic. El are datoria să extragă mesajul care transcede cultura şi să-l aplice omului contemporan. Prăpastia temporală de douăzeci de secole nu trebuie ignorată. Omul are nevoie de un mesaj specific nevoilor lui. Mesajul creştin îşi capătă şi îşi păstrează sensul dacă răspunde întrebărilor de ordin existenţial ale omului.

5. Principiul dependenţei

Trebuie să ne deosebim de lume în ceea ce priveşte dependenţa noastră vizibilă de Dumnezeu. Nimic altceva nu poate capta mai bine atenţia lumii seculare decât trăirea noastră exemplară cu Dumnezeu. Teologul şi învăţătorul Paul Tilich spunea: „În mod potenţial, Biserica este un Trup puternic, care are la dispoziţie arsenalul necesar schimbării caracterului moral al acestei lumi. Faptul că acest lucru nu are loc ne face să ne dăm seama cu tristeţe că potenţialul ei nu este atins. Ceea ce este posibil nu este înfăptuit, deoarece, în pofida faptului că Biserica dispune de dinamita Evangheliei, ea şi-a pierdut detonatorul (caracterul exploziv). Datorită acestei inactivităţi, lumea vede o Biserică slabă, timidă, împărţită şi care se târăşte în loc să zboare.” Această situaţie poate fi schimbată prin rugăciune, evanghelizare, mărturie creştină şi dependenţă totală de Dumnezeu. Noi suntem instrumentele pe care Dumnezeu vrea să le folosească. Acest lucru ar trebui să ne scoată din starea de pasivitate şi să ne motiveze la acţiune.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s