Glasul mărturiei


I. Glasul convingerii

glasulPetru s-a sculat în picioare….” Nu i-a fost frică de piatra ce putea fi aruncată de vreun împotrivitor, nu i-a fost teamă că cineva îl va contrazice, sau că întreaga mulţime se va uni împotriva lui, aşa cum a făcut-o împotriva lui Isus. Şi-a „ridicat glasul” şi a reuşit să treacă peste batjocuri, peste adversitate şi să atragă atenţia, să explice şi să convingă mulţimea de natura pozitivă a fenomenului, având o acceptanţă de peste 3000 de oameni.

& Neprihănitul din Sodoma. Legenda spune că, înainte de a distruge Sodoma, Dumnezeu a trimis acolo un om neprihănit ca să vestească judecata pe care va trebui să o suporte dacă nu se vor pocăi. A predicat în continuu o lună, două luni, un an, dar parcă nimeni nu îl băga în seamă, nici măcar nu-l vedeau, nici nu-l auzeau. La un moment dat, se opreşte cineva şi-l întreabă de ce mai continuă dacă nu-l ascultă nimeni. Omul a răspuns: „Când am venit aici, am crezut că am să schimb pe cineva şi am să-l salvez, acum strig ca să nu mă schimbe ei pe mine!” &

Dacă vei tăcea în faţa păcatului ostentativ, acest lucru va fi interpretat drept aprobare. Glasul mărturiei se ridică atunci când numele lui Isus este în joc. „Tăcerea e de aur”, spune proverbul, dar uneori este doar dovada laşităţii. Nu ai voie să taci când Numele sau lucrarea lui Dumnezeu este batjocorită. Când Numele lui Dumnezeu este luat în deşert, trebuie să le aminteşti celor ce fac acest lucru că Dumnezeu nu-Şi împarte slava Sa cu nimeni, şi pentru acest lucru nu va permite ca lucrarea Duhului Sfânt să fie hulită.

Pe ce se bazează convingerea noastră? Certitudinea care inspiră un mesaj plin de îndrăzneală nu trebuie confundată cu tupeul sau bădărănia. Certitudinea nu trebuie confundată cu utopia sau nebunia. Certitudinea are la bază fapte, informaţii, evenimente şi argumente incontestabile.

  1. 1. Evidenţa interioară a Duhului Sfânt. Nu poţi convinge pe cineva de ceea ce nu eşti tu mai întâi convins. Glasul convingerii se naşte din evidenţa interioară dată de Duhul sfânt. Nimeni nu te poate zdruncina din ceea ce eşti convins. De exemplu, dacă vreun filozof ţi-ar spune că Dumnezeu nu există, l-ai crede? Nu! De ce? Pentru că în conştiinţa ta ai fost convins de Duhul Sfânt de existenţa lui Dumnezeu. Sau, dacă un teolog liberal ţi-ar spune că nu eşti mântuit, l-ai crede? Nu! De ce? Pentru că Duhul Sfânt a certificat inimii tale că eşti copil al lui Dumnezeu, odată ce ai crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu. „Duhul este cel care mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.” (1 Ioan 5:6b)
  2. 2. Experienţa vieţii cu Dumnezeu. Convingerile pe care ni le formăm, în calitate de creştini, se bazează pe Scriptură. În acelaşi timp, Dumnezeu Îşi dovedeşte Cuvântul prin implicarea Sa în viaţa noastră. Experienţa providenţei lui Dumnezeu este un alt element de formare a opiniilor. Părtăşia cu alţi creştini ne ajută să ne edificăm convingerile.

3. Exprimarea convingerilor în mod deschis. Odată ce îţi expui public convingerile, vei avea o mai mare libertate de exprimare şi oamenii vor şti poziţia ta, iar ambiguitatea va dispărea. Oamenilor le este frică de străini şi de tot ceea ce este neobişnuit, de aceea trebuie să-i familiarizăm pe cei din jurul nostru cu gândirea creştină pe care o împărtăşim. Acest lucru are mai multe faţete: pe de o parte, odată ce ţi-ai expus public convingerile eşti obligat de norma socială a consecvenţei să-ţi păstrezi aceeaşi convingere, în consecinţă libertatea, dinamica şi mobilitatea opiniilor dispar; pe de altă parte, omului îi este greu să gândească şi să înţeleagă situaţii noi, de aceea tot ce apare nou este relaţionat informaţiilor deja sedimentate. Pentru ilustraţie voi face o analogie cu lumea politică. Dacă ai cunoscut o persoană cu o gândire comunistă, ai etichetat-o în consecinţă, şi dacă acea persoană îşi reconsideră poziţia eticheta socială îl obligă să fie consecvent poziţiei lui anterioare. Niciodată nu-l vei considera pe Ion Iliescu un om cu gânduri liberale, pentru că el a fost preşedintele unui partid socialist; chiar dacă va dori să-şi schimbe poziţia, nu va putea din cauza acestei etichete socialiste. Dacă va exista vreo schimbare, aceasta va avea loc de la indezirabil la dezirabil social. Dacă fluxul opiniilor este socialist vom avea o majoritate socialistă, dacă fondul majoritar este liberal, atunci vom avea opinii şi oameni cu identitate liberală.

Convingerea trebuie argumentată, dar ea depăşeşte sfera argumentelor. Mecanismul este următorul: mai întâi eşti convins de un anumit lucru, apoi cauţi argumente. Mai întâi apare convingerea, apoi raţiunea se supune şi găseşte argumente. Învierea lui Isus este fundamentală credinţei creştine şi oferă certitudine.

Petru foloseşte cuvântul declarativ şi îşi proclamă mesajul. Cuvântul declarativ este cuvântul care statorniceşte argumentele. Cuvântul declarativ nu stă la masa negocierilor, nu se milogeşte în compromisuri intelectuale şi nici nu se pierde în speculaţii abstracte şi seci. Cuvântul declarativ proclamă valoarea unui lucru, nu îi argumentează existenţa.

Petru declară implicit:

  • Eroarea de interpretare a impostorilor.
  • O nouă interpretare: evenimentul este împlinirea unei profeţii – Ioel 2:28
  • Isus a trăit făcând semne şi minuni care Îl certifică drept Fiul lui Dumnezeu.
  • Împăratul David este mort.
  • Isus a murit şi a înviat.
  • Isus Hristos este Domn, Mesia, Mântuitor, Speranţă pentru omenire.

Stilul de predică al lui Petru ar putea fi descris în felul următor: „Începi de jos, ţinteşte sus, explodezi… şi te aşezi într-un ropot de aplauze!”

II. Glasul cunoaşterii, vv.15-36.

Era nouă dimineaţa, şi Petru ţine un discurs argumentativ legitimat de fenomenul la care oamenii au participat. Pogorârea Duhului Sfânt a fost însoţită de câteva fenomene supranaturale: un sunet „ca vâjâitul unui vânt puternic”, „limbile de foc” şi „vorbirea în limbi”. Asupra acestor lucruri se impunea o explicaţie.

Era Ziua Rusaliilor, ziua în care evreii aduceau cele dintâi roade ale pământului înaintea Domnului. Duhul Sfânt putea să Se fi pogorât în orice zi, dar El a ales această zi tocmai pentru a-i da o nouă semnificaţie. Zilele de sărbătoare publică sunt zile pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a Se manifesta. Dumnezeu are metodele Sale de a atrage atenţia.

Forma predicii lui Petru

Forma predicii lui Petru este foarte echilibrată. Orice discurs bun are aceste patru elemente: informare, explicare, ilustrare şi aplicare. Împletirea acestor patru elemente dau vigoare unui discurs şi fac din predicare o artă.

  • Informare, vv. 16-21 – Evenimentul este profeţit de Ioel. Petru foloseşte argumentul autorităţii, făcând apel la respectul evreilor pentru profeţii.
  • Explicare, vv. 22-24, 33-36 – Isus Hristos este viu şi a trimis Duhul Sfânt.

·         Ilustrare, vv. 25-31 – David a profeţit moartea şi învierea lui Isus, folosind un limbaj ilustrativ.

·         Aplicare, vv. 38-41 – Petru, în primă fază, se eschivează să facă aplicaţia. De ce să dai anumite sfaturi care nu îţi sunt cerute? Arta discursivă culminează în acest punct, să-i determini pe cei care te ascultă să-ţi ceară soluţia la problema expusă de tine.

Conţinutul predicii lui Petru

Predica lui Petru a avut caracter hristocentric, Isus este subiectul mesajului său proclamat pe trei adevăruri fundamentale: Isus Hristos este Viu, Isus Hristos este Domn şi Isus Hristos este Mântuitor.

  1. Isus Hristos este Viu, vv. 22-30.
  • Adeverit de Dumnezeu prin minuni v. 22
  • A împlinit profeţiile vv. 25-30
  • Biruitor asupra morţii v. 24
  1. Isus Hristos este Domn, vv. 32-36.
  • Are drept de stăpânire, v. 33a
  • I se cuvine închinarea, v. 33b
  • Trimite Duhul Sfânt, v. 33c
  1. Isus Hristos este Mântuitor, vv. 37-42
  • Iartă păcatele v.38
  • Linişteşte sufletul v. 40
  • Asigură părtăşia v. 42

Isus Hristos este viu

Buda este în mormânt, Confucius este în mormânt, Mahomed este în mormânt, chiar şi împăratul David este în acelaşi mormânt în care a fost îngropat, dar mormântul lui Isus Hristos este gol. Numele marilor oameni de stat, al filozofilor, al revoluţionarilor, al marilor oameni de ştiinţă au strălucit pentru o vreme şi au dispărut; dar există un Nume care străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic. Fiindcă Irod nu L-a putut ucide, moartea nu L-a putut înfrânge, mormântul nu L-a putut fereca; este adorat de sfinţi, venerat de îngeri şi proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor, Numele Lui este Hristos Domnul.

Mulţi s-au declarat dumnezei şi domni, dar unul singur rămâne veşnic, pentru că este viu şi nu mai moare. Imperiul lui Nebucadneţar a fost cel mai strălucitor, dar a fost cucerit. Imperiul lui Alexandru cel Mare a fost imens, dar a fost împărţit. Imperiul Roman a fost puternic, dar a fost slăbit, dar există o Împărăţie care a început precum un grăunte de muştar care creşte şi s-a făcut un pom viguros. Această Împărăţie nu va fi înfrântă niciodată, pentru că Regele ei este viu în vecii vecilor. Cei ce sunt în Hristos sunt vii, după cum şi El este Viu. A te apropia de Hristos înseamnă viaţă, pe când depărtarea de El înseamnă sinucidere. Hristos a biruit păcatul, moartea, durerea etc. Cât va exista lumea va exista şi Evanghelia, va exista şi Biserica, pentru că porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui, pentru că Isus Hristos este Viu. Lumea va pieri, dar Hristos şi Biserica Sa vor rămânea veşnic.

Isus Hristos este Domn

În calitate de Domn, Isus (1) are drept de stăpânire peste toate lucrurile, (2) I se cuvine închinarea şi (3) trimite Duhul Sfânt. Dumnezeu a creat totul pentru Isus, de aceea trebuie să ne supunem domniei Lui. Supunerea înseamnă, cu ajutorul discernământului spiritual, să recunoşti autoritatea Lui peste viaţa ta. Petru declară ceea ce evreii au contestat cu cincizeci de zile în urmă: domnia lui Hristos. „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.” (Faptele Apostolilor 2:36)

Odată ce recunoşti domnia lui Isus Hristos, primul sentiment este cel de reverenţă şi adoraţie. Închinarea înseamnă relaţie personală cu El. Un prieten de-al meu definea închinarea în felul următor: Eu cu El şi El cu mine şi nimic între noi doi. Biblia nu vorbeşte despre închinare adevărată, ci despre adevăraţi închinători, acei credincioşi care fac din închinare un stil de viaţă şi singura lor preocupare este să-L înalţe pe Isus: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23) Tot în calitate de Domn, Hristos trimite Duhul Sfânt Bisericii. Duhul Sfânt are un singur scop: să-L proslăvească pe Isus Hristos. „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului…Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:13-14). Hristos este înălţat doar prin ce este al Lui. Duhul Sfânt Îl proslăveşte prin „ce este al Lui”; în acelaşi fel noi trebuie să fim ai Lui, ca să putem fi adevăraţi închinători şi să luăm din „lucrurile Lui” pentru a-L proslăvi.

Isus Hristos este Mântuitor

În calitate de Mântuitor, (1) Isus iartă păcatele. Cei care au auzit predica lui Petru au avut un sentiment adânc de culpabilitate. Duhul Sfânt i-a convins de vinovăţia păcatului lor. Orice păcat are cu el blestemul, pedeapsa şi moartea. „Toţi oamenii am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23) În acest context, al Rusaliilor, avem de-a face cu o culpabilitate colectivă a celor care au participat la răstignirea lui Hristos. Acest sentiment a fost trăit şi de germani după cel de-al Doilea Război Mondial. Există impresia că fiecare om poate fi mândru de naţionalitatea pe care o are, numai germanii nu sunt mândri că sunt germani. Acest sentiment a fost trăit de evrei, sau cel puţin li s-a inoculat, de-a lungul istoriei. După cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au schimbat, iar culpabilitatea publică a evreilor a fost transferată germanilor. Cred că tocmai acest sentiment opreşte izbucnirea unui nou război mondial. Este profeţit în Daniel, Ezechiel şi Apocalipsa războiul din Armaghedon. Resortul acestui război va fi tocmai dinamica şi mobilitatea acestor sentimente de culpabilitate. Evreii vor fi înfăţişaţi drept un popor liniştit, prosper, care a fost victimă a istoriei. Ei vor profita de această imagine, ceea ce va atrage ura popoarelor oarecum vizate de această acuză.

Să ne întoarcem la contextul nostru: Isus este Mântuitor personal, dar aici avem de-a face cu o culpabilitate colectivă şi publică. Acest sentiment a fost deseori apelat de Petru şi ceilalţi apostoli în predicile lor. Totuşi, Petru nu este doar un simplu moralist care acuză pentru a accentua o rană, ci, pe lângă sentimentul pe care l-a trezit, Petru aduce soluţia: iertarea în Isus Hristos.

În calitate de Mântuitor, Isus aduce inimii linişte şi pace cu Dumnezeu. Isus leagă pe noul convertit într-o relaţie directă de pace. Iertarea lui Dumnezeu înseamnă eliberare de povara grea a păcatelor. În acelaşi timp, pe lângă relaţia de pace cu El, Isus ne leagă într-un lanţ al părtăşiei cu ceilalţi creştini.

iii. Glasul caracterului

Petru nu a dat sfaturi, decât atunci când i-au fost cerute, iar sfaturile pe care le-a dat au fost mai întâi aplicate de el însuşi. Acest lucru vorbeşte despre caracterul lui Petru.

& Evreul şi Rabinul. Un evreu se duce la rabinul său să-i spună problema gravă pe care o avea. „Rabi, îmi mor găinile, ce să fac?” Rabinul răspunde cucernic: „Nu te-am văzut atât de des la sinagogă, Dumnezeu îţi atrage atenţia în acest fel. Vino la sinagogă!” După o săptămână, evreul vine din nou la rabin şi îi spune: „Rabi, tot îmi mor găinile!” Rabinul îi răspunde: „Poate nu ai dat zeciuiala în mod credincios. Trebuie să dai zeciuiala.” Evreul pleacă, dar vine iarăşi la rabin tare dezamăgit: „Rabi, mi-au murit toate găinile. Ce să fac?” Rabinul spune amabil şi înţelegător: „Eu mai am sfaturi, dar tu nu mai ai găini.” &

Oamenii sunt deseori sfătoşi, sunt atât de generoşi în sfaturi, încât ai impresia că trăim într-o lume de specialişti. Dacă ar fi oamenii atât de generoşi şi în ceea ce priveşte dărnicia, am trăi ca în rai, dar pentru a dărui trebuie să sacrifici, pe când a da sfaturi nu te costă nimic. Decât să dau un ban, mai bine dau un sfat. Oamenii nu au nevoie de predicatori, ci de prieteni.

Sunt predicatori cărora îţi vine să le spui: „Nu pot să te ascult pentru că faptele tale vorbesc mai tare decât cuvintele tale.” Un sfat foarte bun este următorul: „Predică întotdeauna, şi când e nevoie foloseşte şi cuvintele.” Petru le-a spus oamenilor: „Pocăiţi-vă!”, dar mai întâi el s-a pocăit. Există în apocrife rugăciunea de pocăinţă a lui Petru şi se spune că, datorită lacrimilor pe care le-a vărsat pe obraz, s-au format „brazde adânci”. Am reţinut o parte din rugăciunea lui Petru. El se ruga cam aşa: „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Te rog, iartă păcatul meu aşa cum ai iertat păcatul poporului pe care l-ai călăuzit în pustie; cum ai iertat cârtirea, idolatria, necredinţa, Te rog, iartă şi păcatul meu.”

Iv. Glasul compasiunii, vv. 37-41

Petru a vorbit şi a transmis, dincolo de cuvinte, iubire. „Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbe 27:19) Un efect al discursului argumentativ este tocmai acesta, jena contraargumentării. Desigur, mai erau acolo şi alţii care nu au fost „străpunşi în inimă” şi se puteau împotrivi lui Petru, dar ar fi devenit ridicoli, în contextul acesta în care Petru domina prin discursul şi ungerea sa. Petru a captivat o mare mulţime de oameni, care nu numai că au fost impresionaţi, ci au înţeles clar mesajul lui.

Petru le-a vorbit mai ales evreilor care asistau la acea sărbătoare. El începe prin „bărbaţi israeliţi” şi continuă cu „bărbaţi iudei,” iar pentru argumentare face apel la profeţii. Pe lângă mesajul verbal, Petru a comunicat prin paralimbaj: prin mimică, prin gesturi, prin tonul vocii; când Petru spunea: „Voi L-aţi răstignit!”, nu condamna, ci încerca să-i conştientizeze de vina lor şi să-i facă să înţeleagă vestea bună a iertării lui Isus Hristos. Expresia „Fraţilor, ce să facem!?” ne vorbeşte despre acest feedback identitar. Oamenii folosesc aceeaşi marcă, asemenea lui Petru: „fraţilor”, ceea ce dovedeşte apropiere şi încredere.

Sintagma „Ce să facem?” relevă şi alte aspecte:

  • sentimentul de culpabilitate pe care aceştia îl trăiau;
  • nevoia disperată de iertare;
  • validarea discursului lui Petru.

Oamenii au înţeles mesajul lui Petru şi au cerut o soluţie.

Soluţia lui Petru cuprinde trei aspecte:

Convertire – „Pocăiţi-vă” – cuvântul grecesc pentru pocăinţă este metanoia, care înseamnă a gândi diferit, reconsiderarea poziţiei morale, a simţi remuşcare, a gândi după, sau cum spune românul: „Dă-mi, Doamne, gândul de pe urmă!” Metanoia este modul de gândire potrivit, modul de gândire de care nu îţi pare rău, în urma căruia nu există remuşcare. Nu există viaţă nouă decât după ce gândeşti metanoia. Metanoia este perspectiva care se potriveşte Scripturii, aceasta se înnoieşte zilnic după Cuvânt, „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (romani 12:2)

Confirmare – „Botezaţi-vă!” Cuvântul grecesc pentru botez este baptizo, care înseamnă a scufunda, complet ud. Acest termen este folosit în Noul Testament doar pentru a descrie ritualul de abluţiune (de curăţire, de iniţiere).

& Şi El S-a botezat Un evreu cucernic vine tare îngrijorat la rabinul său. „Rabi, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Fiul meu s-a dus la creştini şi s-a botezat. Vino vorbeşte cu el, convinge-l să se întoarcă la credinţa noastră strămoşească.” Rabinul îi răspunde lăsând capul în jos: „Cum crezi că voi putea să-l conving pe fiul tău, când nu l-am putut convinge pe al meu? Şi eu am avut un fiu… şi el s-a dus la creştini şi s-a botezat.” Evreul exasperat izbucneşte: „Dar Yahweh, Dumnezeul nostru, ce spune?” „Ce să spună? Şi El a avut un Fiu, şi El S-a botezat…” &

Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit.[1] Dacă vei crede în Isus, trebuie să faci botezul. Acest act fizic este important pentru confirmarea naşterii tale din nou înaintea credincioşilor. Odată ce ai împlinit acest act, te vei simţi părtaş în totalitate la Biserica lui Hristos şi vei avea toate beneficiile de fiu al lui Dumnezeu.

Consacrare „… şi apoi veţi primi făgăduinţa Duhului Sfânt.” Odată ce ai devenit creştin, Dumnezeu te echipează pentru a fi un martor al Lui. Viaţa creştină o putem trăi numai cu ajutorul Duhului Sfânt, care ne echipează, ne iluminează, ne sfinţeşte, ne mângâie, ne ajută în rugăciune… Orice creştin trebuie să dorească experienţa Rusaliilor. Nu poţi fi martor al lui Hristos fără experienţa „pogorârii Duhului Sfânt” peste viaţa ta. Acest fapt nu este opţional, ci unul imperativ. Duhul Sfânt te consacră pentru lucrare. „Darul Sfântului Duh” este o promisiune a lui Dumnezeu, iar El nu poate minţi.

Promisiunile lui Dumnezeu se pot materializa în viaţa noastră prin două aspecte: credinţă şi răbdare. „Fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă… şi să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.” (Evrei 6: 11,12) Cum se împacă credinţa cu răbdarea? Avem impresia că aceste două virtuţi nu pot sta împreună, dar tocmai împletirea lor asigură intervenţia lui Dumnezeu. Credinţa este impulsivă şi spune „astăzi”, pe când răbdarea spune „perseverează”. Credinţa elimină timpul dintre cerere şi răspuns, pe când răbdarea parcurge timpul, oricât de lung ar fi, cu bucuria împlinirii. Biblia spune clar că numai împletirea dintre credinţă şi răbdare aduce „moştenirea făgăduinţelor”, echilibrul fiind principiul fundamental de viaţă creştină.

Pentru ucenici „pogorârea Duhului Sfânt” a fost un eveniment dorit şi totuşi neprevăzut, de fapt, neaşteptatul aşteptat. Pentru cei mai mulţi a fost un eveniment intempestiv, neaşteptat, nedorit şi inoportun. Rusaliile pot reprezenta momentul de binecuvântare spirituală sau de stupoare, de schimbare sau de impresionare. Fii influenţat, nu numai mişcat; fii transformat, nu numai atins emoţional. Fă din Rusalii propria ta sărbătoare spirituală!


[1] Citat al lui Ioan Bunaciu, spus la ora de curs la Facultatea de Teologie

Anunțuri

2 gânduri despre „Glasul mărturiei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s