Nica şi Bela



Discurs imaginat în faţa unui deţinut

Salut! Ce mai faci?

abelNu ştiu ce să-ţi spun, nu cunosc lumea ta, nu te cunosc pe tine, suntem din două lumi diferite, dar cred că avem ceva în comun, şi anume: dorinţa de mai bine. Astăzi stau în faţa ta, tu te uiţi la mine ca la un moralist care vine să-ţi aducă aminte că eşti vinovat, că pentru societate eşti un stigmatizat.

Aş vrea să fiu deschis cu tine, aş vrea să te ajut cumva, să-ţi fiu de folos. Eşti într-un loc în care natura lucrurilor face să mă asculţi şi eu pot sta de vorbă cu tine. Nu am fost niciodată în puşcărie, nu am avut pe nimeni apropiat care să fi trecut pe aici. Mă face acest lucru mai bun, mai moral? Da, mai dezirabil în societate, dar cine sunt eu să-ţi dau sfaturi, cine sunt eu să te judec? Eu nu pot să te condamn, nici măcar nu pot şi nici n-am de gând s-o fac. Nu te justific, încerc să te înţeleg, să înţeleg ceva din lumea ta, lumea în care ai intrat fără să doreşti acest lucru, o lume care a devenit a ta drept consecinţă a faptelor tale.

Tu nu mă cunoşti, eu nu te cunosc. Ne privim în faţă şi ne analizăm. Eu îţi spun anumite cuvinte, te faci că mă asculţi; poţi să mă auzi, dar să nu asculţi un cuvânt din ceea ce-ţi spun. Putem face ca acest timp să fie productiv sau irosit. Nu ştiu ce sentimente trăieşti, nu îţi ştiu numele, nu îţi ştiu problemele, nu îţi ştiu nevoile, nu îţi ştiu rănile pe care le ai. Nu ştiu ce urăşti, nu ştiu ce iubeşti.

Pot să deduc, pot să intuiesc, pot să sper că ceea ce voi spune îţi va folosi. Sunt aici, înaintea ta, în calitate de slujitor al lui Dumnezeu. Nu vreau să fiu identificat drept moralist. Dacă îţi spun că eşti vinovat, cu ce te-am ajutat? Ştii şi tu acest lucru. Vreau să-ţi fiu prieten.

Vreau să-ţi spun o întâmplare adevărată. Am cunoscut o familie care avea doi copii; pe cel mai mare îl chema Nica, iar pe celălalt îl chema Bela. Au crescut în aceeaşi familie, în aceeaşi casă, aceeaşi mamă şi acelaşi tată. Erau fraţi de sânge. Trăiau într-un sat de câmpie. Părinţii lor aveau câteva ogoare şi oi. De oi se ocupa Bela, iar pământul era muncit de Nica. Bela era iubit de mama sa. În fiecare dimineaţă acesta îi aducea lapte proaspăt de la oi, urdă dulce şi brânză. Nica pleca dimineaţa de acasă la câmp şi se întorcea seara, dar nu aducea nimic cu el. Când stăteau la masă, Işa, mama celor doi fraţi, îl lăuda pe Bela şi îi mulţumea pentru lapte, pentru urdă, pentru caş, pentru brânză, pentru toate produsele. Nu erau rare serile când tot ce era de mâncare fusese preparat din lapte sau friptură de miel din turmele care erau în grija lui Bela.

La un moment dat, în sat a avut loc un bal. Familia a organizat o sărbătoare a recoltelor. Au fost invitaţi prietenii apropiaţi ai familiei şi oamenii cu vază din sat. Fiecare şi-au adus aprecierile faţă de produsele pe care familia le-au expus. Işa, mama lui Nica şi a lui Bela, a început să facă prezentarea produselor de care se îngrijea Bela. Au fost tăiaţi câţiva miei, s-a făcut o mămăligă mare şi oamenii au băut lapte. În acel an a fost secetă pentru produsele câmpului şi recolta a fost tare slabă.

Invidia alimentată din serile pe care Nica şi Bela le petreceau alături de mama lor, acum s-a amplificat şi a ajuns acută. Nica îl ura pe fratele său. Ce şi-a zis? „De ce fratele meu este cel mai iubit, iar eu sunt mereu urât? De ce fratele meu este apreciat, iar eu sunt desconsiderat? Eu mă trezesc în fiecare dimineaţă şi stau toată ziua în soare, iar el stă degeaba. Mare lucru nu face, priveşte nişte oi, de care vede mai degrabă câinele decât el!” Aceste frustrări se amestecau în inima lui Nica, însă Bela şi părinţii nu aveau habar de sentimentul fratelui mai mare.

Într-o zi, Nica îl invită pe Bela pe câmp să-i arate ogoarele. L-a chemat seara, pentru că ziua trebuia să vadă de oi şi nu se putea dezlipi de ele. Pe când erau pe câmp, Nica a luat sapa şi l-a lovit cu ea în cap pe Bela. L-a lăsat acolo întins pe câmp şi s-a îndreptat spre casă.

Mama lor era deja îngrijorată. „De ce nu vin copiii acasă la masă?” Ea pregătise masa, dar copiii nu mai veneau. Aşteaptă, aşteaptă… şi în cele din urmă apare Nica. Îl vede mai agitat ca de obicei, însă el se face că nu o vede, dă să treacă mai departe, dar mama îl întâmpină şi-l întreabă: „De ce aţi întârziat atât?” „Unde aţi umblat?” … „Dar unde este Bela, ce s-a întâmplat cu el?” Citea pe faţa lui Nica că ceva s-a întâmplat, ceva nu este în regulă. „Nu ştiu! Ce-mi pasă mie de el?” „Ce ai făcut…?”, ţipă mama. „Unde este Bela?” Şi fuge, şi fuge pe câmp…

Mama îl căutase o noapte întreagă plângând, s-a dus la vecine, a sculat tot satul: „Unde este Bela?”, „L-aţi văzut cumva pe Bela?” Un om din sat îi spune: „L-am văzut cu fratesu’ pe câmp, dar acum nu ştiu. Nu s-au întors?” Înspre dimineaţă, ajutată de vecine, Işa îşi găseşte copilul plin de sânge, cu ţeasta capului spartă. „Este mort!” Plânge… îl spală de sânge, strigă: „Bela…” „Bela…” Bela nu răspunde. Îşi strânge copilul la piept şi plânge.

Doi fraţi, aceeaşi familie, aceeaşi mamă, acelaşi tată, acelaşi sânge. Ce l-a determinat pe Nica să comită fratricid? Bela nu a făcut nimic deosebit, a fost un copil cuminte, stătea lângă mama sa, îşi iubea mama, îşi iubea fratele, nu s-ar fi gândit niciodată să fie superior fratelui său; ştia ce înseamnă un frate.

În aceeaşi noapte Nica a fugit în lume, a ajuns un pribeag, parcă toţi auziseră de fapta lui. A trăit o viaţă de pribeag, o viaţă de proscris, o viaţă departe de lume, departe de oameni, departe… A ajuns un fugărit, un urmărit… Cineva vrea să se răzbune. Cine vrea să-l răzbune pe Bela decât un alt „Nica?”

Tot ce am spus până acum nu este decât istoria veche a lui Cain şi Abel. Numele pe care le-am folosit sunt aceleaşi, numai că am inversat literele. Există un Cain şi există un Abel; există o lume a lui Cain şi o lume a lui Abel. Acest conflict este permanent: Cain încearcă să-l ucidă pe Abel şi de cele mai multe ori reuşeşte. Există un Cain în fiecare din noi, însă există şi un Abel în interiorul nostru. Şi Hitler, înainte de a deveni Cain, a fost cândva Abel, a fost cândva copil, a fost cândva inocent. Osama Bin Laden, înainte de a fi Cain-ul americanilor, a fost şi el un Abel.

Şi tu eşti şi Cain şi Abel. Lumea, de dincolo de zidurile puşcăriei, nu este nicidecum lumea lui Abel, este o lume în care Abel trăieşte în lumea lui Cain. Aici eşti văzut drept Cain şi se poate să fii aşa. Poate că l-ai ucis pe Abel din tine sau doar l-ai închis. Îţi este ruşine să mai recunoşti că în tine mai trăieşte şi Abel. Toţi îl recunosc doar pe Cain, dar pe Abel nu-l cunoşti decât tu. Atunci când îţi pleci capul pe pernă şi te întorci de pe o parte pe alta, există acolo un glas care îşi spune: „Sunt şi eu aici!,” este un glas atât de firav, aproape imperceptibil, este glasul lui Abel din tine. Eşti într-un loc unde numai Cain ar putea trăi, între „caini” numai pentru Cain este loc. Abel nu are ce căuta în lumea aceasta. Dacă apare, este ucis imediat.

Poţi să încerci să continui să-l ucizi pe Abel, însă există un glas, „un glas al sângelui”, care strigă din adâncul inimii tale la Dumnezeu. Nu poţi să-i opreşti glasul, este „glasul sângelui.” Poţi să fugi de realitate, dar nu poţi fugi de tine. Poţi să fugi de Dumnezeu, dar nu poţi să te ascunzi de el. Nu te-ai creat tu, te-a creat Dumnezeu, de aceea, oricât de mult te-ai lupta cu El, întotdeauna Dumnezeu are un aliat în interiorul tău, conştiinţa ta. Conştiinţa ta este de partea mea. Acum am devenit moralist, nu am venit să-ţi aduc aminte de Abel din tine pentru a te acuza, ci pentru a-ţi spune că Abel din tine este salvarea ta.

Isus a fost un Abel în lumea lui Cain. Cain L-a pus pe cruce, L-a ucis, dar „glasul sângelui” nu a încetat să strige la Dumnezeu. Abel nu strigă la Dumnezeu ca să se răzbune, ci ca fratele lui, Cain, să fie salvat. „Glasul sângelui” lui Abel nu cere condamnare, ci iertare. Cea mai mare minune pe care o poate suporta pământul acesta este transformarea unui Cain în Abel. Abel este cel care a murit ca să învie Cain.

Discurs imaginat în faţa unui deţinut

Salut! Ce mai faci?

Nu ştiu ce să-ţi spun, nu cunosc lumea ta, nu te cunosc pe tine, suntem din două lumi diferite, dar cred că avem ceva în comun, şi anume: dorinţa de mai bine. Astăzi stau în faţa ta, tu te uiţi la mine ca la un moralist care vine să-ţi aducă aminte că eşti vinovat, că pentru societate eşti un stigmatizat.

Aş vrea să fiu deschis cu tine, aş vrea să te ajut cumva, să-ţi fiu de folos. Eşti într-un loc în care natura lucrurilor face să mă asculţi şi eu pot sta de vorbă cu tine. Nu am fost niciodată în puşcărie, nu am avut pe nimeni apropiat care să fi trecut pe aici. Mă face acest lucru mai bun, mai moral? Da, mai dezirabil în societate, dar cine sunt eu să-ţi dau sfaturi, cine sunt eu să te judec? Eu nu pot să te condamn, nici măcar nu pot şi nici n-am de gând s-o fac. Nu te justific, încerc să te înţeleg, să înţeleg ceva din lumea ta, lumea în care ai intrat fără să doreşti acest lucru, o lume care a devenit a ta drept consecinţă a faptelor tale.

Tu nu mă cunoşti, eu nu te cunosc. Ne privim în faţă şi ne analizăm. Eu îţi spun anumite cuvinte, te faci că mă asculţi; poţi să mă auzi, dar să nu asculţi un cuvânt din ceea ce-ţi spun. Putem face ca acest timp să fie productiv sau irosit. Nu ştiu ce sentimente trăieşti, nu îţi ştiu numele, nu îţi ştiu problemele, nu îţi ştiu nevoile, nu îţi ştiu rănile pe care le ai. Nu ştiu ce urăşti, nu ştiu ce iubeşti.

Pot să deduc, pot să intuiesc, pot să sper că ceea ce voi spune îţi va folosi. Sunt aici, înaintea ta, în calitate de slujitor al lui Dumnezeu. Nu vreau să fiu identificat drept moralist. Dacă îţi spun că eşti vinovat, cu ce te-am ajutat? Ştii şi tu acest lucru. Vreau să-ţi fiu prieten.

Vreau să-ţi spun o întâmplare adevărată. Am cunoscut o familie care avea doi copii; pe cel mai mare îl chema Nica, iar pe celălalt îl chema Bela. Au crescut în aceeaşi familie, în aceeaşi casă, aceeaşi mamă şi acelaşi tată. Erau fraţi de sânge. Trăiau într-un sat de câmpie. Părinţii lor aveau câteva ogoare şi oi. De oi se ocupa Bela, iar pământul era muncit de Nica. Bela era iubit de mama sa. În fiecare dimineaţă acesta îi aducea lapte proaspăt de la oi, urdă dulce şi brânză. Nica pleca dimineaţa de acasă la câmp şi se întorcea seara, dar nu aducea nimic cu el. Când stăteau la masă, Işa, mama celor doi fraţi, îl lăuda pe Bela şi îi mulţumea pentru lapte, pentru urdă, pentru caş, pentru brânză, pentru toate produsele. Nu erau rare serile când tot ce era de mâncare fusese preparat din lapte sau friptură de miel din turmele care erau în grija lui Bela.

La un moment dat, în sat a avut loc un bal. Familia a organizat o sărbătoare a recoltelor. Au fost invitaţi prietenii apropiaţi ai familiei şi oamenii cu vază din sat. Fiecare şi-au adus aprecierile faţă de produsele pe care familia le-au expus. Işa, mama lui Nica şi a lui Bela, a început să facă prezentarea produselor de care se îngrijea Bela. Au fost tăiaţi câţiva miei, s-a făcut o mămăligă mare şi oamenii au băut lapte. În acel an a fost secetă pentru produsele câmpului şi recolta a fost tare slabă.

Invidia alimentată din serile pe care Nica şi Bela le petreceau alături de mama lor, acum s-a amplificat şi a ajuns acută. Nica îl ura pe fratele său. Ce şi-a zis? „De ce fratele meu este cel mai iubit, iar eu sunt mereu urât? De ce fratele meu este apreciat, iar eu sunt desconsiderat? Eu mă trezesc în fiecare dimineaţă şi stau toată ziua în soare, iar el stă degeaba. Mare lucru nu face, priveşte nişte oi, de care vede mai degrabă câinele decât el!” Aceste frustrări se amestecau în inima lui Nica, însă Bela şi părinţii nu aveau habar de sentimentul fratelui mai mare.

Într-o zi, Nica îl invită pe Bela pe câmp să-i arate ogoarele. L-a chemat seara, pentru că ziua trebuia să vadă de oi şi nu se putea dezlipi de ele. Pe când erau pe câmp, Nica a luat sapa şi l-a lovit cu ea în cap pe Bela. L-a lăsat acolo întins pe câmp şi s-a îndreptat spre casă.

Mama lor era deja îngrijorată. „De ce nu vin copiii acasă la masă?” Ea pregătise masa, dar copiii nu mai veneau. Aşteaptă, aşteaptă… şi în cele din urmă apare Nica. Îl vede mai agitat ca de obicei, însă el se face că nu o vede, dă să treacă mai departe, dar mama îl întâmpină şi-l întreabă: „De ce aţi întârziat atât?” „Unde aţi umblat?” … „Dar unde este Bela, ce s-a întâmplat cu el?” Citea pe faţa lui Nica că ceva s-a întâmplat, ceva nu este în regulă. „Nu ştiu! Ce-mi pasă mie de el?” „Ce ai făcut…?”, ţipă mama. „Unde este Bela?” Şi fuge, şi fuge pe câmp…

Mama îl căutase o noapte întreagă plângând, s-a dus la vecine, a sculat tot satul: „Unde este Bela?”, „L-aţi văzut cumva pe Bela?” Un om din sat îi spune: „L-am văzut cu fratesu’ pe câmp, dar acum nu ştiu. Nu s-au întors?” Înspre dimineaţă, ajutată de vecine, Işa îşi găseşte copilul plin de sânge, cu ţeasta capului spartă. „Este mort!” Plânge… îl spală de sânge, strigă: „Bela…” „Bela…” Bela nu răspunde. Îşi strânge copilul la piept şi plânge.

Doi fraţi, aceeaşi familie, aceeaşi mamă, acelaşi tată, acelaşi sânge. Ce l-a determinat pe Nica să comită fratricid? Bela nu a făcut nimic deosebit, a fost un copil cuminte, stătea lângă mama sa, îşi iubea mama, îşi iubea fratele, nu s-ar fi gândit niciodată să fie superior fratelui său; ştia ce înseamnă un frate.

În aceeaşi noapte Nica a fugit în lume, a ajuns un pribeag, parcă toţi auziseră de fapta lui. A trăit o viaţă de pribeag, o viaţă de proscris, o viaţă departe de lume, departe de oameni, departe… A ajuns un fugărit, un urmărit… Cineva vrea să se răzbune. Cine vrea să-l răzbune pe Bela decât un alt „Nica?”

Tot ce am spus până acum nu este decât istoria veche a lui Cain şi Abel. Numele pe care le-am folosit sunt aceleaşi, numai că am inversat literele. Există un Cain şi există un Abel; există o lume a lui Cain şi o lume a lui Abel. Acest conflict este permanent: Cain încearcă să-l ucidă pe Abel şi de cele mai multe ori reuşeşte. Există un Cain în fiecare din noi, însă există şi un Abel în interiorul nostru. Şi Hitler, înainte de a deveni Cain, a fost cândva Abel, a fost cândva copil, a fost cândva inocent. Osama Bin Laden, înainte de a fi Cain-ul americanilor, a fost şi el un Abel.

Şi tu eşti şi Cain şi Abel. Lumea, de dincolo de zidurile puşcăriei, nu este nicidecum lumea lui Abel, este o lume în care Abel trăieşte în lumea lui Cain. Aici eşti văzut drept Cain şi se poate să fii aşa. Poate că l-ai ucis pe Abel din tine sau doar l-ai închis. Îţi este ruşine să mai recunoşti că în tine mai trăieşte şi Abel. Toţi îl recunosc doar pe Cain, dar pe Abel nu-l cunoşti decât tu. Atunci când îţi pleci capul pe pernă şi te întorci de pe o parte pe alta, există acolo un glas care îşi spune: „Sunt şi eu aici!,” este un glas atât de firav, aproape imperceptibil, este glasul lui Abel din tine. Eşti într-un loc unde numai Cain ar putea trăi, între „caini” numai pentru Cain este loc. Abel nu are ce căuta în lumea aceasta. Dacă apare, este ucis imediat.

Poţi să încerci să continui să-l ucizi pe Abel, însă există un glas, „un glas al sângelui”, care strigă din adâncul inimii tale la Dumnezeu. Nu poţi să-i opreşti glasul, este „glasul sângelui.” Poţi să fugi de realitate, dar nu poţi fugi de tine. Poţi să fugi de Dumnezeu, dar nu poţi să te ascunzi de el. Nu te-ai creat tu, te-a creat Dumnezeu, de aceea, oricât de mult te-ai lupta cu El, întotdeauna Dumnezeu are un aliat în interiorul tău, conştiinţa ta. Conştiinţa ta este de partea mea. Acum am devenit moralist, nu am venit să-ţi aduc aminte de Abel din tine pentru a te acuza, ci pentru a-ţi spune că Abel din tine este salvarea ta.

Isus a fost un Abel în lumea lui Cain. Cain L-a pus pe cruce, L-a ucis, dar „glasul sângelui” nu a încetat să strige la Dumnezeu. Abel nu strigă la Dumnezeu ca să se răzbune, ci ca fratele lui, Cain, să fie salvat. „Glasul sângelui” lui Abel nu cere condamnare, ci iertare. Cea mai mare minune pe care o poate suporta pământul acesta este transformarea unui Cain în Abel. Abel este cel care a murit ca să învie Cain.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s