Puterea mărturiei


Faptele apostolilor 2:1-41

Voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori…” (Faptele apostolilor 1:8)

putereExistă o diferenţă între Biserica primară şi Biserica modernităţii. Biserica primară s-a rugat 10 zile, Petru a predicat 5 minute şi 3000 de oameni s-au pocăit. Biserica de astăzi se roagă 10 minute, predică 10 zile şi se pocăiesc 3 oameni.[1] Pentru a se pocăi 3000 de oameni, a fost nevoie de o singură predică; astăzi, pentru a se pocăi un om, este nevoie de 3000 de predici. Biserica primară nu avea nici mijloace de transport automatizate, nici sistem de amplificare a sunetului, nici măcar întreaga Biblie; nu avea radio sau televiziune, şi totuşi „toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvântul Domnului”. (Faptele Apostolilor 19:10) Există un secret sau un principiu? Dacă este un secret, aş vrea să-l descopăr, dacă există un principiu vreau să-l aplic.

Cu ajutorul imaginaţiei vizualizez Rusaliile, dar aş vrea să le trăiesc personal într-un mod nou. Faptele Apostolilor, capitolul 2, relatează o sărbătoare bine circumscrisă istoric, cu personaje şi evenimente care ne uimesc. Totuşi, cred că Cincizecimea nu este doar o sărbătoare singulară ale cărei evenimente sunt doar amintire, ci o sărbătoare repetabilă care poate fi trăită în mod particular de orice credincios care vrea să fie martor pentru şi al lui Hristos. De fapt, nu poţi fi un martor al lui Hristos fără să treci pe la „Rusalii”. Experienţa Rusaliilor devine astfel un imperativ.

Mesajul rusaliilor

Participare. Sărbătoarea Rusaliilor ne vorbeşte despre necesitatea unei participări personale a omului la această sărbătoare. Sărbătoarea Rusaliilor era una din cele trei sărbători însoţite de pelerinaj, alături de Paşti şi Sărbătoarea Corturilor. Sărbătoarea Rusaliilor coincidea cu perioada în care Evreii au primit Legământul şi Legea mozaică (Decalogul, Exod 19, 20). Rusaliile, în Noul Testament, au o nouă semnificaţie: pecetluirea Noului Legământ cu Duhul Sfânt, în care Legea nu mai este scrisă pe tablele de piatră, ci profund în inimă. Acest lucru ne spune că este mai importantă relaţia spirituală cu Dumnezeu decât îndeplinirea ritualurilor şi ceremoniilor convenţionale unui anumit cultural sau social. Ceremoniile moderne ţin de tipul de îmbrăcăminte, forma de închinare, un anumit stil de muzică etc.

Prioritate. Cincizecimea (Shavuot) este denumirea sărbătorii care avea loc la cincizeci de zile după sărbătoarea Paştelui, la începutul recoltării orzului şi la cincizeci de zile după Sărbătoarea Primelor Roade.[2] Cincizecimea era sărbătoarea încheierii secerişului şi a dedicării recoltei lui Dumnezeu. Sărbătoarea ţinea doar o zi şi se aducea o jertfă specială de mâncare constând din două pâini cu aluat, simbolizând faptul că Dumnezeu asigură pâinea de fiecare zi.[3] Cu această ocazie de veselie, israelitul nu-l uita pe cel sărac şi neajutorat lăsând pe câmp spice neculese.[4] Această sărbătoare are o semnificaţie profetică însemnată. Ea prefigurează revărsarea Duhului Sfânt asupra Bisericii.[5] Cele două pâini reprezentau Evreii şi Neamurile uniţi în Biserică. Aici aluatul reprezintă germenele Împărăţiei lui Dumnezeu menit să crească în putere, în mod tainic.[6] Din acel moment nu se mai mănâncă pâinea întristării, ci a bucuriei, în starea de mântuit în Isus Hristos.

Pregătire. Duhul Sfânt face sărbătoare, dar tot el alege să intervină în momente-cheie, semnificative pentru om. De ce alege Dumnezeu să-Şi manifeste mai mult puterea în contexte neobişnuite decât în cele obişnuite, sau în cadrul unor evenimente notabile? Este un paradox pe care îl observăm. Isus S-a născut în timpul unui recensământ, a instituit Cina tocmai în seara când trebuia mâncat Paştele şi a fost prins, judecat şi răstignit în contextul aceleiaşi sărbători. Dumnezeu alege momente în care aşteptările omului sunt încordate, o sărbătoare, un recensământ, o manifestare politică, sportivă sau academică. Aceasta este metoda lui Dumnezeu, mai întâi creează un cadru prin care intervenţia Lui să fie cât mai relevantă pentru toţi cei ce intră sub incidenţa lucrării Lui. Apostolii au pregătit acest eveniment în rugăciune, timp de zece zile. Trebuie să pregăteşti cadrul, să te pregăteşti pentru „Rusalii”, botezul, umplerea cu Duhul Sfânt.

Participanţii de la Rusalii

Ignoranţii – În perioada praznicului la Ierusalim erau aproape două milioane de oameni. Cifra de 3000 care s-au pocăit ni se pare mare, dar, în raport cu totalitatea celor care au participat, nu mai pare aşa de mare. Cei mai mulţi şi-au văzut de ritualurile lor, de slujbele lor, şi nici măcar nu i-au băgat în seamă pe aceşti ucenici. Despre aceştia Biblia nu spune nimic, pentru că ignorantul este străin de Dumnezeu şi lucrarea Lui. Aceştia constituie procentul cel mai mare al tabloului nostru. Cu aceştia nu te lupţi, nu te contrazici, pentru că ei nu sunt interesaţi de Dumnezeu sau chestiuni religioase. Dacă îndeplinesc eventual un ritual religios, ei nu-l trăiesc, îl fac doar din inerţie socială. Acesta este tipul de om secular căruia nu trebuie să-i argumentezi că Dumnezeu există şi care este beneficiul acestui fapt pentru el. Deşi fenomenul a fost însoţit de elemente supranaturale (sunet puternic şi limbi de foc), totuşi, numărul ignoranţilor a fost mare.

Impresionaţii – Există o altă categorie de participanţi care trăiesc doar un sentiment de uimire, uluire, stupoare. Aceştia nu au înţeles ce se întâmplase, dar pentru că erau în căutare de neobişnuit, au fost satisfăcuţi datorită evenimentului. Acum aveau ce povesti.

Impertinenţii Aceştia nu au înţeles ce se întâmplă, dar în natura lor este impregnată batjocura, şi au găsit, astfel, un prilej potrivit pentru a batjocori. Impertinenţii nu au înţeles limbile, dar au pus eticheta. Este vorba de un paralogism, un argument fals numit petiţio principi. Când se confruntă cu un fenomen neobişnuit, omul caută o explicaţie. Omul nu poate trăi în dezechilibru psihic şi de aceea îşi fabrică tot felul de explicaţii. Omul nu îşi va explica, sau nu va accepta alte explicaţii decât acelea care se potrivesc aşteptărilor şi opiniilor lui. Explicaţia unui fenomen nou este limitată datorită lipsei de informaţii. Înţelegerea este capacitatea de raportare a informaţiilor noi primite la cele vechi, dar dacă informaţiile anterioare lipsesc, explicaţia are de suferit, şi omul trăieşte o disonanţă cognitivă. Deoarece există în natura umană nevoia de explicare, de cele mai multe ori se recurge la o explicaţie pripită şi lejeră, care să nu angajeze în vreun fel pe cei care o acceptă. Batjocura, în cazul nostru, este un mecanism de apărare, ei şi-au explicat simplu „sunt beţi”, dar acest argument nu explică sunetul sau limbile de foc.

Împuterniciţii – O altă categorie participantă la Rusalii sunt ucenicii care au fost investiţi de Duhul Sfânt şi împuterniciţi să fie martori ai morţii şi ai învierii lui Isus.

Influenţaţii – Această categorie, de peste 3000 de participanţi, au trecut peste nivelul de impresionare şi au fost influenţaţi, iar viaţa le-a fost schimbată total.

Totdeauna când Duhul Sfânt intervine va atrage aceste reacţii: uimire pentru cei mai mulţi, admiraţie pentru cei cucernici, adversitate pentru cei religioşi şi ignoranţă pentru ceilalţi. Stupoarea nu a fost scopul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt nu face ceva doar ca să ne uimească, ci ca să-L glorifice pe Isus.

Tipuri de martori

Într-un proces social se citează trei tipuri de martori: martorul ocular, expertul şi martorul care se bazează pe experienţă.

Martorul ocular – este cel care îşi certifică mărturia pe baza participării directe la actul pentru care depune mărturie. Ucenicii erau la Rusalii martori oculari ai învierii lui Hristos: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui.” (Fapte 2:32)

Exemple:

  • Fapte 3:15 – Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
  • Fapte 5:32 – Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
  • Fapte 10:39 – Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
  • Fapte 10:41 – Nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
  • Fapte 13:31 – El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi cari acum sunt martorii Lui înaintea norodului.

Expertul – Este martorul care îşi legitimează mărturia pe baza profesionalismului şi cercetărilor făcute în cazul respectiv. Luca este un astfel de martor. El îşi începe Evanghelia în felul următor: „Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile cari s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe cari le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1:1-4) Un alt martor expert este apostolul Ioan: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii, pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:1-3) La Rusalii, apostolii jucau ambele roluri, atât de martor ocular, cât şi de martor expert. În cazul proceselor sociale moderne expertul are cea mai mare credibilitate. Credibilitatea trebuie câştigată şi apoi va fi recunoscută. Ucenicii, deşi erau experţi, nu le era recunoscută credibilitatea în faţa unei mulţimi care preţuia doar cuvântul marilor preoţi şi al cărturarilor; dar Duhul Sfânt a compensat nevoia de credibilitate oficială. Ulterior apostolii au fost consideraţi cel mai important element de credibilitate a mărturiei creştine. Credibilitatea este o chestiune de imagine. Ea poate fi construită şi dărâmată, câştigată sau pierdută; credibilitatea este un capital, pe care atunci când îl ai trebuie să-l investeşti, atunci când nu îl ai trebuie să depui un efort deosebit pentru a-l câştiga.

Martorul empiric – Acesta îşi certifică mărturia prin experienţa desfăşurată a vieţii. Martorul ocular poate participa la un eveniment sau un fenomen, uneori întâmplător, şi, astfel, devine martor; martorul empiric poate să certifice prin date şi fapte tot cursul evenimentelor. De exemplu, atunci când cineva este acuzat de crimă, martorul ocular poate să certifice pe baza observaţiei, pledând pro sau contra. Expertul face cercetări, şi pe baza datelor adunate îşi argumentează punctul de vedere. Martorul empiric depune mărturie în virtutea relaţiei pe care a avut-o cu acel om. El poate să certifice cu fapte despre caracterul acelei persoane.

Duhul Sfânt ne împuterniceşte pentru a fi martori pentru Isus. Petru a devenit un martor al lui Hristos, un glas al Duhului Sfânt. Petru a reacţionat la eticheta falsă pusă asupra lor şi a argumentat.

Transformarea lui Petru

Privind la imaginea lui Petru ca ucenic în primii ani de lucrare ai Domnului Isus, de la momentul când s-a lepădat, momentul Rusaliilor şi pe tot cuprinsul Faptelor Apostolilor, observăm o mare diferenţă. Petru rămâne acelaşi om plin de energie, iniţiativă şi dinamism, dar mai statornic, mai perseverent şi mai ferm. Petru devine cu adevărat o „piatră”. În acest capitol observăm tranziţia lui Petru:

De la intimidare la îndrăzneală. Petru nu mai este cel care se leapădă în faţa unei slujnice, nu mai scoate sabia, un act dictat de mecanismul de apărare. Nu mai este impulsiv, ci calculat, cu argumente şi dovezi. Confruntă o mulţime mare care îi stă în faţă, nu îi este frică de vreo piatră care ar putea fi aruncată, nu se împiedică în impostori, ci ţine un discurs clar, cald şi convingător. Are curajul să declare învierea lui Hristos în faţa celor care L-au răstignit şi să acuze comportamentul lor.

De la ignoranţă la înţelepciune. De multe ori Petru a vorbit necalculat, fără să fie întrebat, de multe ori greşit, dar acum discursul lui Petru de la Rusalii ne evidenţiază un om care are o succesiune logică în argumente, ştie cum să pună problema şi ştie să se apropie de oamenii cărora se adresează. Tactul lui Petru se dovedeşte prin folosirea unei titulaturi de cinste pentru cei cărora li se adresa: „bărbaţi israeliţi”, iar când spune ceva care ar putea incomoda psihic, amortizează ideea prin „să-mi fie îngăduit, fraţilor.” Foloseşte marca de identificare „fraţilor”.

De la indiferenţă la integritate.

Petru, până în acest context, dorea să aibă iniţiativa, să fie lider, să fie în centrul atenţiei; singurul personaj care conta era el. Petru este acum glasul tuturor ucenicilor, nu se reprezintă pe sine, ci pe toţi şi, mai ales, ştie că Îl reprezintă pe Hristos. Cei care i-au ascultat discursul nu s-au adresat numai lui Petru: „Frate, ce să facem?”, ci tuturor, „fraţilor”, ceea ce dovedeşte sinceritatea şi modestia lui Petru. Discursul lui Petru nu l-a făcut pe el să strălucească, ci pe Hristos, iar ceilalţi, care au stat în picioare alături de el, i-au fost un sprijin, fapt care a dat greutate discursului. Petru a ştiut că nu este singur, ucenicii au fost o echipă, iar Petru a fost doar gura prin care s-a auzit glasul tuturor.

De la ipocrizie la iubire. Petru îşi dovedeşte iubirea acestor oameni predicându-le Evanghelia. Faptul că oamenii au rămas „străpunşi în inimă” este o dovadă că au receptat fondul afectiv prin care Petru şi-a transmis mesajul. Oamenii nu au reacţionat ca şi cum ar fi fost acuzaţi de un moralist, ci ca şi cum un prieten i-a avertizat de situaţia periculoasă în care se află. În loc de adversitate, ei au manifestat încredere şi i-au cerut lui „Petru şi celorlalţi apostoli” soluţia: „Fraţilor, ce să facem?”


[1] John Maxwell, 2000

[2] Deuteronom 23:15-20; Numeri 28:26-31; Deuteronom 16:9-12

[3] Levitic 23:15-20

[4] Levitic 23:22

[5] Faptele Apostolilor 2:1

[6] Matei13:33-35

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s