Hristos a înviat – Teoriile care contesta învierea lui Hristos.

Valentin Dedu

 

Acceptarea acestei afirmaţii este fundamentală pentru creştini. Realitatea învierii lui Hristos este pivotul doctrinal în jurul căruia gravitează întreg sistemul dogmatic creştin. Dacă învierea este o minciună, atunci întreg creştinismul cade. Creştinismul îşi asumă acest „risc”: dacă învierea lui Isus este dovedită ca fiind un fals, atunci creştinismul dispare.

Credinţa noastră este fără rost dacă nu ştim că Isus a înviat. Învierea este un eveniment istoric şi transcendent. Evenimentul istoric poate fi constatat prin semnul mormântului gol şi prin realitatea întâlnirilor apostolilor cu Hristos cel înviat. Învierea lui Hristos este obiect de credinţă, ea fiind o intervenţie transcendentă a lui Dumnezeu însuşi în creaţie şi în istorie. În ea, cele trei Persoane dumnezeieşti acţionează împreună şi în acelaşi timp îşi manifestă originalitatea proprie. Aceasta s-a făcut prin puterea Tatălui care l-a înviat pe Hristos, Fiul Său, şi astfel a introdus într-un mod desăvârşit umanitatea Lui – cu corpul Său – în Treime.

Au existat multe încercări de a dovedi falsitatea acestei realităţi, dar nici una nu a avut sorţi de reuşită. Dacă învierea lui Isus ar fi fost cu adevărat o minciună, nu s-ar fi menţinut semnificaţia ei timp de 2000 de ani. Oamenii din ziua de azi nu şi-ar întemeia vieţile pe un zvon fabricat de un grup de rebeli evrei. Trebuie să fie ceva mai mult decât atât. Adevărul rezistă.

Să privim acum la câteva argumente pe care oamenii le-au folosit pentru ca să se autoconvingă că învierea lui Isus nu s-a întâmplat niciodată.

1. Teoria leşinului. Formulată iniţial de către Venturini cu câteva secole în urmă, şi citat adeseori în zilele noastre, teoria leşinului afirmă că Isus nu a murit pe cruce, ci leşinase doar datorită epuizării şi pierderii de sânge. Cu toţii ÎL credeau mort, dar după o vreme, El şi-a revenit şi ucenici au crezut că a fost vorba de o înviere.

Teologul protestant raţionalist Gottlob Paul, pe la începutul veacului trecut şi după el şi alţii au susţinut aceeaşi teorie a morţii aparente, din care s-a trezit graţie mirosului tare al aromatelor, cu care I-a fost uns trupul şi a răcelii mormântului.

Hase şi Schaleiermacher socotesc că în clipa înmormântării în gropniţa lui Iosif inima şi plămânii lui Isus erau încă vii, încă proprii viabilităţii. Această ipoteză a fost însuşită şi susţinută de şcoala critică teologică din Tubingen, tot la începutul veacului trecut. Reprezentanţii săi de seamă au fost: Ferdinand Cristian Bauer, Bruno Baur, şi mai ales David Friedrich Strauss cu faimoasele lui lucrări: „Viaţa lui Isus” şi „Credinţa veche şi nouă„.

Acesta a dat o lovitură capitală oricărei teorii care ar susţine că Isus şi-ar fi revenit doar dintr-un leşin: „Este cu neputinţă ca cineva care s-ar fi strecurat afară din mormânt pe jumătate mort, târându-se slăbit şi bolnav, având nevoie de îngrijire medicală, întărire şi ajutor, să le creeze atâtor oameni impresia de a fi fost învingătorul morţii şi al mormântului, impresie ce avea să stea la baza misiunilor viitoare. O asemenea revenire între ei n-ar fi făcut decât să slăbească imaginea pe care şi-o formaseră despre El în timpul vieţii Lui, aducându-le cel mult o slabă speranţă, nicidecum însă în stare să le schimbe întristarea în entuziasm sau respectul în adorare”

2. Ipoteza înşelăciunii. „Ucenicii au furat trupul lui Isus din mormântul pentru a putea spune că a înviat” (Mat.26:62-67). Aşa cum s-a observat preoţii cei mai de seamă s-au autoînşelat cu această minciună. Au făcut imposibil de îndeplinit furtul trupului de către ucenici, datorită gărzilor pe care le-au angajat. Cu toate acestea oficialii, au încercat să susţină aceeaşi poveste, chiar şi după ce gărzile au recunoscut învierea şi le-au povestit ceea ce au văzut. (Matei 28:11-15)

Este clar că ucenicii nu au furat trupul lui Isus deoarece:

1. N-ar fi putut trece de gărzile romane, şi apoi ei erau atât de îngroziţi încât au stat ascunşi într-o casă ascunsă, cu uşile şi ferestrele ferecate. (Ioan 20:19,20)
2. Revoluţia pe care o începuse Isus ar fi eşuat dacă s-ar fi bazat pe o minciună. Cine şi-ar da viaţa, conştienţi de falsul mărturiei lor?
3. Ucenicii au fost la fel de surprinşi de învierea lui Isus la fel ca oricine altcineva (Luca 24.1-12)

Reimarus şi Renan au reluat teoria furtului într-o formă nouă: „ucenicii – nu toţi, ci câţiva numai – L-au furat şi L-au ascuns, a zis Renan –sau ostaşii lui Pilat de teama vreunei rebeliuni din partea poporului. Enciclopediştii au mers mai departe, nu Isus Hristos a fost răstignit pe cruce, ci acel Simon din Cirena, pe care ostaşii romani l-au silit să ducă crucea. Ca atare Isus s-a făcut nevăzut, Simon a fost răstignit iar ucenicii s-au putut lăuda cu un Isus înviat

Reville a introdus o altă posibilitate şi anume că trupul lui Isus a fost furat de căpeteniile preoţilor iudei. Această teorie este şi mai puţin admisibilă pentru că dacă ar corespunde adevărului ei ar fi putut să pună acest fapt contraargument predicii apostolilor despre înviere.

3. Ipoteza viziunilor susţine că ceea ce au luat femeile, apostolii şi ceilalţi care l-au văzut pe Isus înviat a fost o simplă viziune. Pentru ca să se producă o viziune se cer două condiţii: un organism bolnav cu nervii zdruncinaţi sau cel puţin epuizat; şi ideea fixă ce se va produce ceea ce este viu aşteptat, sau ceva de care cineva se teme. Această ipoteză a fost susţinută de teologii germani protestanţi Strauss, Ewald, Hausrath, Holsten, iar dintre francezi Renan, Sabatie şi Reville.

„În asemenea ceasuri hotărâtoare – scrie Renan – un curent de aer, o fereastră care scârţăie, un mic zgomot întâmplător, hotărăsc credinţele popoarelor pentru veacuri. Odată cu suflarea care trece peste feţele lor, s-a crezut că s-au auzit sunete şi voci. Unii au zis că au auzit cuvântul „Salom”, unii au pretins că au observat semnul cuielor în mâinile şi picioarele Sale, iar în coastă semnul împunsăturii cu suliţa.” Un alt argument asemănător spune: „Ceea ce au văzut ucenicii nu era Isus înviat, ci o fantomă, un spirit sau altceva”.

Creştinii cred că Isus a înviat din morţi cu adevărat, fizic Trupul lui a fost adus la viaţă, nu doar spiritul Lui. Trupul Lui era nou şi diferit de trupul uman pe care l-a avut, dar era un trup adevărat. Isus le-a explicat şi dovedit ucenicilor Săi acest fapt (Luca24.36-43).

În insula Patmos, unde primeşte revelaţia apocalipsei, Apostolul Ioan cade la picioarele lui Isus ca mort , iar El îi face următoarea mărturisire: „Eu sunt…Cel viu. Am fost mort şi iată cã sunt viu în vecii vecilor.” (Apoc.1:18). Observăm contrastul dintre imaginea lui Ioan şi mărturisirea lui Isus. Când citim că Ioan „a căzut ca mort”, în faţa lui Isus, e normal să nu ne gândim la moartea fizică. Când citim mărturia lui Isus „am fost mort” este normal, folosind aceeaşi logică, să ne gândim la moarte în sens fizic, iar când citim „Eu sunt Viu” trebuie să ne gândim la o înviere fizică. Isus a fost mort nu doar leşinat, El a înviat cu un trup fizic, nu doar spiritual. El a fost om cu trup înviat, nu o fantomă sau un spirit.

Învăţatul englez, Brooke Foss Westcott spunea: „considerând toate dovezile împreună, nu este prea mult să afirmăm că nu există nici un alt eveniment în istorie care să fie susţinut mai bine sau prin dovezi mai variate decât învierea lui Hristos din morţi”.

Avocatul Frank Morison, s-a hotărât să combată dovezile privitoare la înviere. El considera că viaţa lui Isus, a fost una dintre cele mai frumoase vieţi care au fost trăite vreodată, dar că învierea nu era decât un mit, pe care cineva se găsise să-l adauge la povestea vieţii Lui. El a plănuit să scrie o carte despre ultimele zile din viaţa lui Isus, care desigur avea să evite povestea învierii. El considera că dintr-o abordare raţională şi inteligentă a vieţii şi a activităţii lui Isus, învierea trebuia eliminată total. Totuşi în timpul cercetării faptelor, de pe poziţia sa de cunoscător în materie de drept, a fost nevoit să-şi schimbe părerile.

Până la urmă el a ajuns să scrie faimoasa lucrare Who Moved the Stone? (Cine a mutat piatra?). Primul capitol al acestei cărţi se intitulează The Book That Refused to be Written (Cartea care a refuzat sa fie scrisă). Iar restul el se ocupă în mod serios cu tratarea dovezilor în favoarea învierii lui Hristos.

George Eldon Ladd cocluzionează: „Singura explicaţie a acestor fapte istorice este aceea că Dumnezeu L-a înviat pe Isus în trup.”

Publicitate