LIPSA SUPORTULUI EMOŢIONAL


 

 

Extras din cartea Păcatul omiterii – 2012

 

Oamenii au nevoie de încurajare. Atunci când cineva face ceva, are nevoie de o reacţie, de un răspuns. Un răspuns negativ, de multe ori, este mai bun decât niciun răspuns. Lipsa de reacţie a devenit o modă. Nu mai suntem nici pro, nici contra. Nu mai există nici poziţia de mijloc. Nu mai există nimic. Dăm vina pe cultura postmodernă. Dar oare Dumnezeu va judeca omul după aspectele culturale? Cu siguranţă nu. Dar atunci de ce ne comportăm şi ne justificăm luând drept argument principal cultura, ceea ce este la modă, ceea ce se poartă şi ceea ce se face?

Impasibilitatea, lipsa de reacţie sau lipsa suportului emoţional este la modă. Este şi un mod în care ne apărăm de prea multe impulsuri exterioare şi ne închidem în „lumea noastră”. Contează ceea ce se întâmplă cu mine. Este o tendinţă de centrare pe „eu”. În biserică, Dumnezeu spune că suntem un Trup, adică suntem legaţi unul de celălalt. Dar astăzi oamenii sunt insule. Legăturile dintre ei sunt foarte firave şi chiar şi aceste relaţii sunt sacrificate fără nicio problemă în cazul migraţiei şi a altor oportunităţi sociale. Oameni fără rădăcini şi fără relaţii sociale… este o realitate care va avea consecinţe de neprevăzut de mari.

(…)

De cele mai multe ori nu trebuie să faci multe lucruri costisitoare. Este suficient suportul moral. Un zâmbet, un cuvânt de apreciere, o privire poate să spună mai mult decât o mulţime de cuvinte. Eşti responsabil de reacţie pozitivă, de încurajare şi susţinere mai ales faţă de cei care se uită la tine ca la un lider sau mentor sau ca la o persoană importantă în viaţa lor.

Sunt persoane care au nevoie de suportul tău emoţional şi apoi de suport material. De fapt, suportul emoţional precede suportul material. Nu rămânea rece la cei din jurul tău.

  • Deschide-ţi gura şi spune câteva cuvinte pline de încredere. Influenţează. Spune cuvinte care să conteze. Nu le spune în treacăt. Spune-le clar şi distinct. Opreşte-te, captează atenţia şi încurajează.
  • Dă un telefon.
  • Scrie o scrisoare de încurajare. Nu e desuet.
  • Apreciază public. Dar nu cu o apreciere generală, ci cu una specifică şi concretă. În felul acesta adaugi valoare la ceea ce el face. Diavolul cunoaşte puterea cuvintelor de încurajare şi de aceea l-a adus să pară desuet. Eu cred în puterea cuvintelor de încurajare. Atunci când încurajezi, exprimă-ţi susţinerea şi dedicarea. Fii onest şi cald. Crede în ceea ce spui. Inspiră şi motivează. Lasă ca adevărul pe care îl rosteşti să ajungă la inimă.
  • Fii gata să susţii şi material.
  • Foloseşte puterea proximităţii. Stai aproape de cineva, dacă se poate chiar fizic, atunci când încurajezi. De fapt, uneori nu este nevoie să spui nimic, ci doar să fii acolo.
  • Mai mult timp. Ca să îşi facă efectul trebuie să petreci timp şi să repeţi gestul, mai ales dacă ai de-a face cu cineva care nu crede în sine. E nevoie de timp de calitate, să-l laşi pe cel care vrei să-l încurajezi să vorbească despre visele lui, despre viziunea lui asupra viitorului.
  • Crede în visele lui. Are nevoie de un lider care să creadă în el.
  • Nu-i da lecţii. Nu are nevoie de sfaturi.

Făcând astfel, în mod sincer şi repetat, păcatul omiterii nu poate să muşte ca o năpârcă din viaţa ta.

Puteţi comanda cartea Păcatul omuterii completand formularul

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s