Semnificația istorică a Crăciunului


biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_irodIstoria nașterii lui Isus Hristos se include în planului universal al lui Dumnezeu de mântuire al omului. Evenimentul naşterii lui Hristos se potriveşte scopului spre care Dumnezeu îndreaptă omul şi universul.

    C. S. Lewis spunea că naşterea lui Hristos face parte din „cele şapte evenimente majore ale istoriei universului”, istorie care include atât trecutul cât şi viitorul. Aceste evenimente sunt:

  1. Crearea îngerilor;
  2. Crearea lucrurilor materiale, a vieţii şi a omului pe pământ;
  3. Întruparea sau naşterea lui Hristos;
  4. Moartea lui Hristos;
  5. Învierea lui Hristos;
  6. A doua venire a lui Hristos;
  7. Un cer nou şi un pământ nou.

Potrivit celor spuse de C. S. Lewis nu este corect să disociem evenimentul naşterii Domnului Isus Hristos de celelalte evenimente majore ale universului şi să-i dăm o semnificaţie izolată.

Asteptarea mesianică

    S-a vorbit mult despre faptele care au avut loc la crăciun însă este bine să recontextualizăm evenimentele şi să încercăm să le prezentăm într-o ordine logică şi cronologică.

Contextul istoric era dominat de „aşteptarea mesianică.” Cel mai probabil puteai să simţi în discuţiile dintre oameni, la sinagogă, în piaţă, peste tot se vorbea despre aşteptatul Mesia.

Ce a produs această „speranţă mesianică?”

În primul rând, profeţiile, însă trebuie să fie şi alte cauze pentru ca sentimentul de „aşteptare mesianică” să se amplifice.

În al doilea rând, tăcerea lui Dumnezeu timp de patru secole, i-au făcut pe evrei să îşi dorească un cuvânt special şi nou de la Dumnezeu. Uneori când Dumnezeu vrea să facă ceva extraordinar, pregăteşte terenul printr-o perioadă de tăcere. Tăcerea lui Dumnezeu provoacă în noi dorinţa înfocată de a-I auzi glasul. Dacă Dumnezeu nu-ţi poate câştiga atenţia prin Cuvintele Sale, cu siguranţă o va face prin tăcerea lui.

În al treilea rând, dominaţia romană care se caracteriza prin violenţă şi decădere morală a produs în lumea de atunci o nemulţumire care cerea o schimbare. Decăderea morală şi slăbirea vechilor religiilor lăsau pe mulţi oameni sceptici şi decepţionaţi, însă în acelaşi timp, însetaţi după un mesaj al vieţii.

În al patrulea rând, faptul că pe
tronul lui Israel nu se mai afla un iudeu, ci un idumeu, un urmaş de-al lui Esau. Edomiţii au fost în toată istoria lor vrăjmaşi cu Israelul şi acum peste ei domneşte unul care prin definiţie ne este vrăjmaş. Să-mi fie iertată comparaţia, însă nu am alta mai bună; este ca şi cum preşedinte al româniei ar fi un ungur.

Irod

Irod a fost fiul lui Antipater care a fost aşezat pe tronul iudeii în mod abuziv în anul 63 în. H, de către dominaţia romană. A urmat atunci multe tulburări sângeroase şi lupte neîntrerupte pentru că iudeii vroiau să îşi recâştige libertatea. Irod a domnit între anii 37-4 în. H. Titulatura de „cel Mare” şi-a dobândit-o printr-o politică încununată de succes, care l-a ajutat să depăşească unele situaţii de criză şi care s-a bazat pe prietenia cu romanii şi mai ales prin construcţiile impresionante pe care le-a ridicat; o serie de temple, monumente romane, dar pentru a căpăta bunăvoinţa iudeilor a reclădit templul lui Zorobabel.

Irod a fost viclean şi rău, destrăbălat şi crud. Un istoric a scris despre el: „şi-a luat domnia ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine.” Pentru a câştiga domnia s-a căsătorit cu Mariamne, fiica unui împărat şi preot hasmodeu (anul 37 în. H). Pe fratele acesteia, Aristobul III, Irod a pus să fie înecat (anul 35 în. H) , pe Mariamne a executat-o în anul 29 în. H, cuprins fiind de o gelozie turbată; pe mama ei a ucis-o în anul 28 în. H, iar în anul 25 i-a ucis pe ultimii bărbați hasmoneni. După Mariamne, Irod a mai avut încă nouă soţii. Odată cu uciderea pruncilor din Betleem Irod şi-a ucis şi trei fii de-ai săi, Alexandru, Aristobul şi Antipater. Acest fapt l-a făcut pe un istoric de-al vremii să afirme: „este mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui.”

Se observă şi din descrierea Noului Testament că Irod suferea de un sever grad de schizofrenie. Avea delir de persecuţie, credea că tot timpul cineva are ceva cu el, că-i vrea răul, gândea că cineva pândeşte să-l omoare. Vă daţi seama de ce „speranţa mesianică” era ultima şansă a evreilor din acel moment. În timpul acestui împărat a venit în lume, ba mai mult a venit ca un copil, firav şi fragil, care a avut nevoie de protecţie pentru a supravieţui prin fuga părinţilor în Egipt.

biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_magiDupă cum v-aţi putut da seama naşterea lui Isus Hristos nu a avut loc în anul 0. Irod cel Mare a murit în anul 3 în. H, iar naşterea avut loc în timpul lui Irod, deci cel mai probabil dacă punem şi marja de toleranţă pe care şi-a luat-o Irod când a dat porunca pentru uciderea pruncilor, cel mai devreme, naşterea lui Isus a avut loc în anul 4 în. H. chiar 5 în. H.

Acum să vedem ordinea evenimentelor din Sfânta Scriptură:

  • Vestea naşterii lui Ioan Botezătorul (Luca 1.5) a fost primul moment în care Dumnezeu a început să vorbească după o tăcere de 400 de ani. Acest lucru a fost cunoscut evreilor care au fost în acea zi la Templu. Acest eveniment le-a întărit speranţa mesianică.
  • Vestirea naşterii lui Isus Hristos (Luca 2:26-38). Dacă prima veste este adusă în Templu, cea de-a doua este adusă unei fecioare care locuia în cea mai dispreţuită cetate a Israelului, în Nazaret.
  • (Visul lui Iosif. Matei 1:20) L-am pus în paranteză pentru că nu se poate deduce cu exactitate când a avut loc.
  • Vizita Mariei la Elisaveta (Luca 39-56). Se pune problema când i-a vorbit Dumnezeu lui Iosif? Înainte de plecarea la Elisaveta sau după? Dacă Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif după trei lumi, ne dăm seama ce greu i-ar fost să decidă şi să accepte voia lui Dumnezeu. Faptul plecării nu a fost decis de Iosif şi Maria, ci este un sfat dat de îngerul lui Dumnezeu Mariei. Maria a rămas la Elisabeta până în apropierea naşterii lui Ioan botezătorul şi s-a întors în Nazaret.
  • Naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 2:56-67).
  • Decretul de recensământ al lui Cesar Augustus. Era un lucru foarte obişnuit la romani să facă recensăminte, câte unul la 14 ani. Romanii făceau recensăminte cu scopul (1) de a stabilii autoritatea romană; (2) de a ţine o evidenţă cât se poate de exactă a populaţiei; (3) de a avea o evidenţă a celor angajaţi; (4) de ai înscrie pe cetăţeni pentru serviciul militar (evreii erau însă scutiţi de acest lucru); (5) de a ţine o evidenţă a proprietăţilor pentru stabilirea taxelor, (6) de a aduna taxele. Acest decret a fost prilejul care le-a dat posibilitatea lui Iosif şi Mariei să călătorească în cetatea natală.
  • Călătoria spre Betleem (Luca 2:3) Faptul înscrierii fiecărei persoane în cetatea de baştină a fost o datorie, dar şi o plăcere pentru evrei.

Ziua naşterii lui Hristos

Ziua ajungerii la Betleem şi ziua naşterii nu se ştie dacă sunt identice. Nu este chiar atât de clar. Se prea poate ca Iosif şi Maria, în calitate de părinţi responsabili, să fi luat în calcul întoarcerea în Nazaret imediat după recensământ astfel încât Maria să nască acasă, dar lucrurile s-au prelungit şi timpul naşterii s-a împlinit exact pe când ei erau încă la Betleem.

  • Vestea adusă păstorilor din Betleem (Luca 2.8-11).
  • Corul îngerilor şi mesajul lor: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14)
  • Răsărirea Steaua şi plecarea Magilor din răsărit. Matei 2:1
  • După 8 zile a avut loc tăierea împrejur (Luca 2.21). Ziua a opta este ziua în care se pune şi numele copilului şi se face circumcizia. Se prea poate ca pentru acest lucru Iosif împreună cu pruncul să fi făcut o călătorie la Ierusalim.
  • La 40 de zile, călătoria la Ierusalim pentru prezentarea înaintea Domnului a întâiului născut şi aducerea jertfei care se cuvenea pentru acest lucru. De data aceasta a fost prezentă întreaga familie.
  • Vizita Magilor (Matei 2:1-11). Dacă steaua s-a arătat exact în momentul naşterii lui Isus atunci magii au avut nevoie de câteva luni pentru a face această călătorie. În sprijinul acestei afirmaţii stă referinţa din versetul 11, care spune că au găsit pruncul „în casă.” Familia nu mai era într-un grajd, pruncul nu mai era într-o iesle, ci se aflau cu toţii într-o casă. Agitaţia recensământului a trecut, însă părinţi nu au plecat atât de repede în Nazaret, ci au considerat că este mai potrivit să rămână la Betleem pentru a împlini „tot ce poruncea Legea cu privire la copil”, iar în acest timp copilul ar fi crescut suficient cât să îndure o călătorie mai lungă.
  • Fuga în Egipt (2:13).
  • Uciderea pruncilor (Matei 2.16-18)
  • Întoarcerea din Egipt direct la Nazaret (Matei 2:23)

Întruparea lui Hristos a avut un impactul nemăsurat în istoria umanităţii. El nu a scris nici o carte, dar cărţile care s-au scris despre El nu le-ar putea cuprinde nici o bibliotecă. Nu a scris nici un vers, dar despre El s-au scris mii de versuri. A împărţit istoria, a inspirat arta, a îmbogăţit cultura, a iluminat teologia şi a schimbat vieţi. A semănat speranţă acolo unde era deznădejde, a semănat iubire acolo unde era ură, a dus lumină acolo unde era întuneric, şi mai presus de toate, s-a jertfit pentru viaţa lumii.

Dacă v-a fost de folos, vă rog să daţi de veste şi prietenilor voştri de pe facebook. Lăsaţi uin comentariu şi desigur abonaţivă la blog pentru următoarele articole.

Anunțuri

Un gând despre „Semnificația istorică a Crăciunului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s