Doamne, scapă-ne de Ponta!


choose

Îl auzeam pe socrul meu care spunea: „Cum am putut să votez cu Iliescu în 1990?” „Și acum regret că nu am înțeles ce ar fi însemnat Ion Rațiu pentru România în acel moment.” „Am pierdut momentul, am fost manipulat de televizor și ziare.”

Au trecut 24 de ani și iată-ne din nou în fața unei alegeri care decide viitorul României pentru încă o generație. Chiar trebuie să așteptăm câțiva ani ca să regretăm ce înseamnă să votăm cu Ponta? Ponta nu are cu ce să ne surprindă. Ba da, în sens negativ. Dar nu are cum să fie o soluție pentru România când are dulapurile pline cu secrete care put. Un lucru este foarte clar: Ponta nu trebuie să ajungă președinte.

Îmi permit să mă rog: „Doamne, salvează-ne de Ponta.” Dar acum nu este timp doar de post și rugăciune. Acum trebuie să rezolvăm lucrurile și mergând la vot. Acum este momentul de schimbare. Acum trebuie să votați și să vă folosiți influența indiferent de calitatea pe care o aveți pentru a da tot ce puteți ca să votăm masiv Iohannis. Sunați la rude, la prieteni, explicați-le ce se întâmplă și ajutații să înțeleagă că nu avem nevoie de un nou Ion Iliescu. Și Ponta nu este un nou Ion Iliescu. Este mult mai periculos. Iliescu a fost „sărac și cinstit”, era mai decent și mai rezervat, cel puțin i-a făcut pe cei mai mulți să creadă asta. Ponta este dovedit hoț și mincinos. Iliescu era bătrân și fără prea mult dor de răzbunare, pe când Ponta este tânăr și cu multă sete de sânge.

Ar fi o ipocrizie din partea mea în calitate de lider creștin să vă spun că nu este o mare diferență între a vota Ponta sau Iohanis. Nu, nu e tot una. Vom asista la 5 ani de neputință. Cinci ani de poante și pontisme. Acum e timpul să spunem lucrurilor pe nume în mod responsabil: Nu votați Ponta. Nu avem nevoie de încă 5 ani în care trebuie să îndurăm un regim (spuneți-i cum vreți voi) și să ne dorim (și să ne rugăm) în tot timpul ăsta să îl schimbăm și să ne vină din nou rândul peste 5 ani. Nu îmi doresc să avem regretul că am fi putut schimba ceva și nu am făcut-o.

Nu vă mai rugați pentru țară, dacă îl votați pe Ponta. Dacă evreii din timpul lui Isus puteau să aleagă, credeți că l-ar fi ales pe Irod ca rege? Sunt sigur că nu. Dacă ar fi putut scăpa de dominația romană ce credeți că ar fi făcut? Ar fi ales să scape. Vă întreb și eu: Dacă putem scăpa de comuniști și neocomuniști și o punem face prin vot, ce ar trebui să facem? Să votăm anti-Ponta. Noi putem alege asta.

Eu am văzut Sibiul și mi-a plăcut. Arată ca un oraș care face cinste României. Cine a fost credincios în lucrurile mici va fi credincios și în lucrurile mari, spune Scriptura. Cine a făcut treabă la Sibiu, face treabă și la conducerea țării. Cine nu a fost controlat și manipulat la Sibiu, nu va fi controlat și manipulat nici în fruntea țării. Asta este logica mea și e o logică biblică. Este argumentul lui Isus.

Nu mai clamați că vreți schimbarea dacă votați pentru Ponta. Semănați cu personajele din Caragiale, care vor schimbarea „pe ici pe colo”. Și nu mi-o luați în nume de rău, nu vreau să jignesc pe nimeni spunând asta, dar vreau să vă spun că nu mai e timpul să ezităm. Nu, avem nevoie de o schimbare în punctul esențial: Ponta trebuie să dispară împreună cu toată suita din spatele lui care au pe mâini sângele vărsat în mineriade și nu numai… Acești oameni ar trebui să aibă pe conștiință toate dramele și lacrimile din România care nu oferă șansa la viitor, la prosperitate, la o viață normală. Gândește-te doar la lacrimile și suspinele copiilor celor care au plecat să își câștige pâinea în altă țară. Ăsta este blestem, nu binecuvântare. Pustiirea țării acesteia este o dovadă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu care ne cere să facem dreptate, să apărăm pricina orfanului și a văduvei. Ne-am îndepărtat prin tăcere, prin lașitate, prin conformism, prin omisiune…

Asta au făcut politicienii din noi: ne-au făcut să credem că nu avem putere, că nu ne putem uni, că nu putem vedea corupția, iar dacă o vedem să ne fie frică să o combatem. Ne-au furat viitorul. Ne-au furat curajul de a vorbi. Ne-au adus la blazare. Acum este timpul să facem ceva concret. Trebuie să votați pentru viitorul copiilor voștri. Trebuie să câștigăm lupta asta pentru ei. Ceea ne nu au reușit părinții noștri trebuie să reușim noi. Ezitarea lor a devenit povara noastră. Acum este rândul nostru. Nu, nu e momentul să așteptăm, să lăsăm să vedem ce se întâmplă… Nu. Suntem responsabili. Oare tăcând facem noi dreptate?

Trebuie schimbat un singur lucru odată, iar acum cel mai important lucru de schimbat este trimiterea acasă a lui Ponta. Nu vă fie milă de el. Nici lui nu îi este milă de voi. Acum trebuie să plece.

Sunt multe de făcut în România. Nu vă lăsați copleșiți de povara dezastrului care rămâne în urmă. Le vom face pe rând. Acum e nevoie de un gest simbolic, moral și practic. Nu știu care ar putea fi gestul prin care îți poți exercita influența, însă fă-o. Nu are rost regretul de mai târziul.

Anunțuri

11 gânduri despre „Doamne, scapă-ne de Ponta!

  1. Eu am inteles de-a lungul vietii ca cea mai buna rugaciune este :Faca-se voia Ta.Evident ca noi votam dupa cum simtim dar pina la urma planul lui Dzeu sa se implineasca.Si inca ceva , vremurile din urma nu vin cu vesti bune dupa cum ne spune Biblia.Doar in generatia mea vad cum lucrurile nu se imbunatatesc de loc ci dimpotriva merg din rau in mai rau.Daca sintem constienti de acest lucru sa ne rugam ca Dl sa ne dea putere sa trecem biruitori prin tot ce va veni.Nu are nici un rost sa ne umplem inima de sentimente negative , de regrete pentru ca noi crestinii sintem doar calatori spre o alta tara.Si ce garantie ne dati dumneavoastra domnule pastor ca va fi mai bine cu Iohanis? Chiar nici una pentru ca sinteti om.Lasati crestinii sa gindeasa singuri si sa decida dupa cum crede fiecare.De ce n-ati iesit la interval cu indemnuri in perioada celor 10 ani de dezastru basist?

    • Cu tot respectul vreau sa va spun ceva: Ceea ce numiti Dvs. dezastru basist a fost de fapt ceea ce a salvat tara asta de la colaps. Priviti in Europa si vedeti ca ceea ce au aplicat atunci ei se aplica acum acolo. Bineinteles ca se puteau mai multe dar asta mai atarna si de popor nu numai de conducatori. Eu am fost printre cei care am primit „mangaieri” de la plantatorii de panselute ai tovarasului Ilici. Cat despre Valentin Dedu:Tot respectul!

    • Nu cred ca înțelegeți momentul. Dar asta e. Votați cu cine credeți de cuvință, însă mă îndoiesc că un creștin poate să cinstească cu votul lui pe un hoț și un mincinos. Iar a nu vota, însedamnă a-l împuternici tot pe Ponta și sistemul lui, care teoretic nu va mai avea nicio piedică. Și apoi și eu și tu vom posti și ne vom ruga ani de zile să dispară regimul asta. Eu cred că acum avem un moment istoric în care să schimbăm direcția, iar Iohannis a convins la Sibiu. Nu sunt din Sibui, dar întrebați pe sibieni sau duceți-vă acolo. Nu mai este vorba de băsescu. Uitați-l. Acum e vorba de un sistem politic care vrea să acapareze toată puterea prin mâna lui Ponta și o alternativă elegantă și viabilă. Rstul sunt detalii.

  2. Pingback: Da’ cît de proști pot fi pocăiții?!… – Cazul pastorului penticostal Luca Deneş | Romania Evanghelica

  3. superb scris! Consimt la tot ce scrii! Stilul este propice momentului istoric și convingător!

    Felicitări

    Alexandru Draghici Email: alextandru.draghici@gmail.com Tel.: +40-760-514 279 (mobile phone, provider: Cosmote)

    Pe 08.11.2014, la 15:19, Valentin Dedu a scris:

    > >

  4. Pingback: Creştini, citiţi încă o dată şi votaţi responsabil! | Romania Evanghelica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s