Ce am învățat din filmul The way back (2010)? (1)


Am văzut filmul The way back (2010) (http://www.imdb.com/title/tt1023114/) (Calea de întoarcere) în toamna anului 2011 și a avut un efect major asupra mea. M-am identificat într-un anumit fel cu povestea filmului și am notat la a doua vizionare câteva gânduri pe care le-am lăsat să zacă prin calculator. Deunăzi am dat peste textul acela și m-am gândit că nu ar strica să îl fac public.

the_way_back-posterCând cineva îmi cere să îi recomand un film încep prin ai spune despre acest film. Probabil că eram eu într-o perioadă mai ciudată de a avut un efect așa de mare asupra mea. L-am văzut de vreo patru ori de atunci și impresia nu s-a risipit. Vă recomand acest film. Dacă l-ați văzut o să înțelegeți legătura ideilor pe care listez eu mai jos cu filmul. Dacă nu ați văzut filmul, sper să vă bucurați de comentariile mele și să fiți provocați să vedeți un film bun, în opinia mea.

Aici aveți trailerul filmului. Aici îl puteți viziona online.

Povestea filmului are la bază o poveste reală redată în romanul The Long Walk: The True Story of a Trek to Freedom al lui Sławomir Rawicz. The way back este relatarea evadării unui grup de deținuți dintr-o închisoare siberiană și care pornesc într-o călătorie a libertății spre Mongolia, prin Tibet și apoi spre India. Filmul este plin de învățăminte, unele evidente, altele foarte bine ascunde în detaliile filmului. Eu am încercat să surprind câteva dintre ele.

Pentru a oferi iertare merită să faci o călătorie până la capătul lumii

Personajul principal, un deținut polonez este mânat în călătoria aceasta de dorința de a o elibera de povara vinovăției pe soția lui care l-a trădat într-un moment de slăbiciune din cauza torturii. El înțelege acest lucru, înțelege tortura interioară pe care soția lui o trăiește și își asumă o călătorie în care riscă totul ca să ajungă înapoi la ea. Când ajunge în India, după o călătorie de 6000 de km, află că Polonia este sub Comunism și nu poate merge acolo pentru că ar risca să fie din nou închis și executat. Așteaptă 45 de ani și imediat după căderea Comunismului se întoarce acasă pentru ca actul iertării să aibă loc. Dacă nu ai văzut filmul nu ai cum să înțelegi frumusețea și sensibilitatea momentului. Aceasta este ideea principală a filmului. Este atât de bine redată în film că trebuie să îmi cer iertare celor care nu au văzut filmul pentru că le-am stricat farmecul surprinzător al acțiunii filmului. Toate povestea filmului este încadrată între momentul trădării și momentul iertării, iar ce se întâmplă între cele două momente nu anunță în nici un fel finalul și legătura lui cu începutul. La început te gândești că este un film despre o tentativă de evadare (reușită sau eșuată). Apoi filmul continuă și te gândești că este un film despre libertate, iar când filmul se apropie de final îți dai seama că ideea iertării este cea care prevalează, idee pe care nu ai avut cum să o anticipezi.

Ca să îți pui problema libertății trebuie să ai un spirit liber.

Unii au trăit atât de mult în robie, încât nici nu își pun problema libertății. Janusz, ofițerul polonez încarcerat în închisoarea siberiană și-a pus problema evadării din prima secundă în care a intrat acolo. Desigur, au fost imediat câțiva prieteni care i-au spus că nu se poate. Totuși, ceea ce l-a împins pe Janusz să evadeze nu a fost doar ideea libertății, ci ceva mai presus de ea, o virtute a libertății: iertarea.

În orice moment în viață trebuie să ști să faci diferența între dificil și imposibil.

Aceasta este distincția pe care a făcut-o Janusz de câteva ori în film. Prima dată când au evadat din Siberia, apoi când au trebuit să traverseze deșertul mongolez și din nou atunci când au trebuit să ia în piept munții Himalaya. Nu e imposibil pentru că cineva spune că este imposibil sau pentru că nu a mai făcut lucrul acesta nimeni până acum. Imposibil este doar ceea ce decizi că este imposibil, iar posibil este ceea ce decizi că este posibil.

Dacă e greu pentru tine, e greu și pentru adversarii tăi (pentru concurența ta). Când ai o provocare, ce faci? Unii se sperie, alții zâmbesc plini de încântare. Când ceilalți spuneau că este imposibil, că nu se poate, că își riscă viața, el spunea că e momentul perfect.

Momentul potrivit este atunci când nu se așteaptă nimeni. Când este vremea cea mai rea, adversitate cea mai mare, este momentul potrivit să începi.

Ideea libertății este ca o sămânță care încolțește și se hrănește cu speranță.

Dacă nu ai luptat niciodată pentru libertate (indiferent de forma de opresiune la care ai fost supus) nu o să înțelegi mesajul filmului. Libertatea devine o opțiune a mai multor deținuți în momentul în care a apărut o rază de speranță purtată de un om care crede că se poate.

„Se poate!” este cea mai puternică energie motivațională.

La libertate se gândeau toți deținuții. Unii se gândeau la evadare, însă cel care a făcut diferența este cel care nu numai că a spus „Se poate!”, ci a riscat totul să fie posibil.

Găsește omul pe care te poți baza și poți începe să faci planurile călătoriei. Nimic măreț nu poate fi realizat de unul singur.

Sunt oameni care se hrănesc cu visurile altora pentru că ei au renunțat la ale lor. Aparent acești oameni te ascultă, te susțin și te ajută până în momentul când se fac cu adevărat planurile de lucru. Ei îți fură energia ta și trăiesc prin speranțele tale. Ei te susțin prin cuvintele lor, dar te lasă baltă prin faptele lor. În acel moment îți dai seama cu cine ai de-a face. Este un moment dureros de iluminare.

Pentru unii viața se măsoară în lungimea ei, pentru alții în gustul libertății.

Pentru unii viață însemnă depărtarea momentului morții, pentru alții viață înseamnă să mergi pe drumul libertății. Unii prețuiesc viața, alții prețuiesc libertatea. Ciudat este să pui cele două valori în talere diferite ale aceluiași cântar. Când viața prin condițiile ei anulează libertatea sau îngrădesc libertatea, libertatea și nu viața trebuie apărată.

Care este diferența dintre supraviețuire și viață? Supraviețuirea este existența în limitele pe care ți le impun alții, viața este existența în limitele pe care le alegi tu.

Unii nu vor supraviețui drumului, însă vor muri liberi, sau cel puțin cu un alt gust al vieții: gustul libertății.

Călătoria este mai fascinantă decât destinația.  

Destinația este mai importantă la începutul drumului, însă odată ce te apropii de destinație îți dai seama de valoarea călătoriei în sine. Însă drumul fără destinație, deși poate entuziasma la început, devine mai întâi greu, plictisitor și ulterior absurd.

Pentru adevărata libertate nu există decât o singură direcție: înainte.

Când ai început să mergi pe drumul libertății este mai ușor să mergi înainte decât să mergi înapoi în robie, deși există tot timpul varianta aceasta care pare mai ușoară. Odată ce ai gustat libertatea nu mai poți, nu mai vrei să te întorci în robie. De ce să iei drumul de la capăt? Ceea ce te-a făcut prima dată să apuci pe drumul acesta te va face și a doua oară. De ce să renunți la el când deja ai câțiva pași făcuți.

 Totuși, gustul libertății se schimbă.

Ideea libertății inspiră și unește oamenii, îi face să lupte ca să o câștige și după ce reușesc cel mai greu test este gestionarea libertății.

Ești liber când poți să faci ce vrei cu libertatea ta? Sau atunci când știi ce să faci cu libertatea ta? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem și noi ca popor după ce am câștigat libertatea după ‘89. Libertatea după comunism s-a văzut că a fost o libertate frumoasă, exuberantă, dar imatură. (Parcă era cronica unui film, nu evaluarea psihologiei poporului român după Revoluție. Da, așa e. Îmi cer scuze.) Dar ideea rămâne valabilă: Libertatea entuziasmează, dar dacă nu știm ce să facem cu ea, bulversează.

Emblematic este momentul când Wolf, un personaj jucat de Colin Farrell, ajunge la granița „mamei Rusia”. El nu poate să facă nici un pas mai departe. El a evadat că s-a plictisit în pușcărie, că i s-a părut captivantă provocarea, că avea datorii în închisoare pe care trebuie să le plătească, dar nu motivat de ideea libertății în sine. Când a ajuns la granița cu Mongolia a pus o întrebare uluitoare: „Libertatea? Ce să fac cu ea?”

Când nu știi ce să faci, mergi înainte.

Cineva spunea: „Viața este ca mersul pe bicicletă, dacă te oprești cazi.” În film, ca în viață, apar obstacole și momente de decizie cruciale. Întrebarea care se putea era justificată: Și acum ce facem? Răspunsul adevăratului lider este: „Mergem înainte!”

Mai am câteva idei, dar s-a făcut târziu și cred că este suficient pentru acum. Dacă ți-a plăcut, mi-ar plăcea să dai Like, Share, sau să lași un comentariu. Mulțumesc.

Va urma!

Anunțuri

4 gânduri despre „Ce am învățat din filmul The way back (2010)? (1)

  1. Pingback: Ce am învățat din filmul The Way Back? (2). Câteva principii pentru lideri. | Valentin Dedu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s