Ce am învățat din filmul The Way Back? (2). Câteva principii pentru lideri.


Mi-am propus să revin asupra filmului The Way Back (2010) pentru a mai explora unele din învățămintele pe care le putem extrage. Este un exercițiu util pentru mine. Dacă vă folosește și vouă mi-ar plăcea să lăsați un comentariu sau să dați mai departe pe Facebook.

Poți citi primul text despre acest film Ce am învățat din filmul The way back (2010).

The Way Back (2010)

Liderul este cel care aprinde speranța oamenilor și reușește să o țină aprinsă.

Cel mai periculos joc este să te joci cu speranțele oamenilor. Mulți parveniți vând iluzii și, chipurile, dau speranță oamenilor, dar mai devreme sau mai târziu ceea ce s-a aprins se stinge, iar impostorii se trezesc singuri. Oamenii în care ai aprins speranțe au așteptări de la tine, iar așteptările înseamnă presiune pentru lider. Un adevărat lider înțelege acest lucru și știe să facă față presiunilor și așteptărilor oamenilor, mai ales din prisma unui lider care știe ce face și își asumă responsabilitatea pentru călătoria la care îi invită pe oameni.

Janusz, ofițerul polonez, nu prezenta calitățile unui lider în contextul unui lagăr siberian, însă din prima clipă a polarizat prin faptul că a oferit ceea ce mulți din acel loc aveau nevoie și anume a oferit speranță. Erau acolo lideri consacrați prin putere, prin crimă și violență, însă el, deși firav în aparență, a fost urmat de cei mai aprigi dintre deținuți, tocmai pentru că le-a câștigat respectul. Oare, nu același model ni l-a oferit și Isus Hristos? Oamenii nu au nevoie de un lider care manifestă forță, ci de un lider care manifestă grijă. De prea multe ori, forța de azi a liderului de a apăra se transformă mâine în forța de a distruge.

Adevăratul lider câștigă inimi, nu numai acordul verbal al oamenilor.

În grupurile mici, ca lider ai nevoie de consens și unanimitate. Pentru a avea acest lucru trebuie să vorbești cu fiecare. Opinia fiecăruia este la fel de importantă. Oferă argumente, cere suportul și dedicarea lor pentru o anumită decizie. Asta face Janusz la începutul filmului.

Liderii greșesc când încearcă să câștige oamenii pentru o viziune, viziunea lui și ignoră visurile lor. Dacă oamenii nu se regăsesc și ei în visul tău, mai devreme sau mai târziu vor părăsi lupta. Dumnezeu a pus în noi dorința de a ne realiza propriile visuri. Pot pentru o perioadă să renunț la visul meu pentru a ajuta pe altcineva să își îndeplinească visul, însă nu pot face acest lucru la nesfârșit. Visurile liderului trebuie să fie suficient de generoase și de flexibile pentru ca și altcineva să încapă cu visul lui. În momentul în care inima unui om nu mai este într-un anumit loc, prezența fizică și acordul verbal este prea puțin. Dacă ar înțelege oamenii de afaceri chestiunea asta altfel ar fi mediul de afaceri din România. Sau pastorii. Sau oricine vrea să pună pe picioare ceva. Oamenii sunt săturați de viziuni și vise care devin altare care sacrifică oameni.

Vrei să construiești o afacere prosperă? Visul tău este afacerea ta, dar gândește-te la visurile celor care lucrează pentru tine. Vor să aibă o familie fericită și să se poată mândri că lucrează în firma ta. Dar dacă salariul nu este motivant, iar condițiile de muncă sunt grele, iar imaginea firmei este afectată de condiții îndoielnice la capitolul integritate. Aș putea să continui, dar ideea este simplă: Dacă nu câștigi inimile oamenilor nu poți construi nimic durabil și care să conteze. Pe de altă parte, când începi să pierzi dedicarea oamenilor (adică inima lor) ești pe un teren periculos. Știu, nu se întâmplă cu toți odată, însă orice semn trebuie luat în seamă.

Rolul de lider se câștigă, nu se atribuie.

Mulți au rămas în paradigma în care cred că o funcție dau un lider. De aici discuția veche, de la Maiorescu încoace, despre formele fără fond. Avem poziții, deci avem și lideri? Fals. Avem ministere, dar nu avem miniștri. Avem biserici, dar nu avem pastori. Avem universități, dar nu avem profesori. Avem regat, dar nu avem rege. Avem o funcție. Trebuie să găsim pe cineva care să o ocupe și cel care o ocupă este lideru’ sau săfu’ pe românește. O fi el șefu’, dar pentru a fi lider trebuie să își câștige rolul de lider prin caracter, competență și grijă față de oameni.

Ok, să mă întorc la film: Un principiu simplu de leadership: Oamenii au nevoie de lideri în care se pot încrede. Până la urmă oamenii își pun viața în mâinile acelor oameni pe care îi urmează. Gradul de scepticism pe care l-am acumulat în România este cauzat și de faptul că am avut lideri care ne-au dezamăgit sistematic.

E un moment fascinant în film în care Walka, deținutul cel mai periculos a intrat în gașca „evadaților”. Când a văzut capacitatea lui Janusz de a face față situațiilor grele pe care le presupune fuga din lagăr, a afirmat admirativ: „Mi-ai câștigat respectul.” Altfel spus: Ți-ai câștigat rolul de lider. „Acum mă ai și pe mine și pe Wolf de partea ta.” (Wolf este cuțitul lui Walka, care s-a dovedit foarte util în călătoria lor.).

 

Sunt două tipuri de lideri: lideri contextuali și lideri care depășesc contextul.

Fiecare context își are liderii lui. În armată sunt un tip de lideri. În biserică vor fi alții. În afaceri altul. Fiecare poate fi lider în funcție de domeniul lui de experiență. Însă liderii adevărați sunt cei care câștigă oamenii, nu de partea lui, ci de partea unei cauze. Lider te face ceea ce ești, nu contextul sau poziția. Liderul este lider prin forța interioară a spiritului său prin care poate să ofere o ancoră morală pentru cei care sunt clătinați de vânt. Întotdeauna vor fi oameni mai slabi și oameni mai puternici, iar liderii sunt oamenii mai puternici prin forța lor interioară prin care întăresc pe alții. Din punct de vedere fizic, probabil Walka îi depășea pe toți. Din punct de vedere intelectual, Americanul era superior. Din punct de vedere social, „bufonul” era cel care polariza. (Apropo, rolul lui Zoran, cel responsabil cu glumele, este jucat foarte bine de românul Dragoș Bucur. S-a pliat foarte bine în scena umplută de Colin Farrell și Ed Harris, și nu a fost cu nimic mai prejos.) Totuși liderul pentru misiunea evadării și a călătoriei spre libertate a fost Janusz, pădurarul.

 The Way Back

Testul liderului: promisiunea pe care o face.

În conducere, totdeauna vor fi momente frumoase, momente normale și momente de criză. Liderul trebuie să se modeleze în funcție de momentul specific situație în care se află. Liderul ar trebui să reușească să prevadă momentul de criză, și dacă nu reușește asta, (pot apărea crize neașteptate) când apare criza trebuie să fie gata să îi facă față și să ofere o soluție corectă. De cele mai multe ori soluția este cea pentru care liderul este gata să plătească prețul. Nu o soluție convenabilă sau ușoară pentru el, ci o soluție care rezolvă situația indiferent de prețul pe care el trebuie să îl plătească.

În film sunt numeroase momente de criză în care Janusz este testat ca lider. Soluția pentru fiecare situație este de fiecare dată alta. La un moment dat când stau de mai multe săptămâni într-o peșteră rămân fără mâncare și din senin găsesc în apropiere un animal sfâșiat de lupi. (Există și soluții providențiale.) Alt moment este când sunt în deșert și nu mai au apă. Deși rațiunea lui îi spunea să meargă spre sud și să evite orice miraj, trebuie să lase propria lui opinie deoparte și să își urmeze prietenii care au luat-o instinctiv spre o oază. (Nu totdeauna soluția este la lider, iar liderul trebuie să aibă suficienta smerenie să recunoască asta.)

 The Way Back (2010)

Liderul duce oamenii pe drumul pe care a mers el mai întâi.

Însă momentul care mi-a atras cel mai mult atenția a fost momentul de criză oferit de o promisiune care se părea că nu este împlinită. Atunci oamenii își pierd încrederea în lider și motivația de a merge mai departe și chiar contestă capacitatea liderului de a gestiona situația. Ei trebuiau să ajungă la lacul Baikal ca semn că se află pe drumul ce bun spre libertate, însă parcă nu mai reușesc să ajungă. În acel moment Janusz își asumă o călătorie de unul singur cu promisiunea că se va întoarce după ce va găsi lacul. Mi se pare excelentă redarea din mai multe motive: 1. Își lasă oamenii într-o oarecare siguranță. 2. Își asumă o călătorie de unul singur. 3. Le face o promisiune cu termen. 4. Se întoarce după oamenii pe care i-a lăsat în urmă.

Asta îmi aduce aminte de Moise. Moise a trăit mulți ani în condițiile pustiei în care a condus mai târziu tot poporul Israel. Apoi, momentele lui de retragere, numai el cu Dumnezeu, pentru a primi noi detalii ale călătoriei lor sunt fascinante și critice în istoria Exodului. Liderul cercetează mai întâi drumul pe care vrea să îi ducă pe oameni. Liderul este cel care găsește locuri de odihnă și le spune celorlalți să rămână acolo, iar el merge mai departe să cerceteze un nou teritoriu. După ce și-a făcut traseul și are detaliile cu privire la călătorie și destinația își motivează oamenii la o nouă etapă a călătoriei lor. O provocare, un loc de odihnă, o nouă provocare. Nu poți merge din provocare în provocare, ai nevoie și de oaze.

Va urma!

P.S.: Mi-ar plăcea să știu părerea ta despre acest articol. L-am scris pentru tine, cel care citești azi, și m-am gândit că o să îți folosească în vreun fel. Dacă ți-a plăcut, nu uita să recomanzi articolul pe Facebook, și pe alte rețele de socializare. Mulțumesc.

Anunțuri

2 gânduri despre „Ce am învățat din filmul The Way Back? (2). Câteva principii pentru lideri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s