Limitările pot fi bune


Putem să gândim diferit despre limitări? Putem vedea lucrurile care ne împiedică drept o invitație la autodepășite? Poate că una dintre limitările tale este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat. Ai avut o asemenea experiență? Discursul – Embrace_the_shake – vorbește chiar despre asta.

Sunt provocat și totodată contrariat de acest subiect. Dacă ceea ce am fost învățat să urăsc ar trebui să învăț să iubesc? Dacă ceea ce am considerat neplăcut ar trebui să reevaluez și să îmi dau seama că are un alt gust decât cel pe care l-am gândit eu sau dacă nu, să mă străduiesc să îi dau un alt gust?

Poate că limitările tale sunt locul cel mai bun din care poți începe să creezi. Poate că limitările tale sunt semnele care strigă la tine să cauți soluții, atât pentru tine cât și pentru alții. Poate că limitările sunt locul din care poți să faci ceva nou. Poate că limitările nu sunt un lucru rușinos sau rău în sine, ci doar sunt și pot și trebuie depășite sau și mai interesant, convertite.  Poate că limitările sunt daruri divine ascunse în cutii vechi și urât mirositoare pe care unii nu le descoperă niciodată în viață, însă unii fac lucrul acesta. Limitările pot și trebuie convertite în oportunități.

Poate că lipsa banilor, sau a resurselor, sau a relațiilor, sau a talentelor necesare realizării visului tău, te fac să te simți limitat. Ce faci atunci? Convertești limitările sau adaptezi visul? Până la urmă limitările care ne opresc cu adevărat nu sunt faptele obiective ale realității, ci cele interioare, adică în modul în care vedem viața: Cât de mult ne frică de nou? De eșec? De părerile oamenilor? De ridicol? Ce ar fi să dansăm cu frica și să facem din ea un partener. Dacă tot nu putem scăpa de ea, hai să o facem să tacă, sau să-i dăm ocazia să se ascundă. Frica nu dispare atunci când ești curajos sau atunci când îți urmezi visul, ci doar se ascunde. Ea este tot acolo, doar că nu mai contează. Și ceilalți oameni simt la fel ca tine. Și ei se tem. Și ei au limite. Însă diferența o face modul în care știm convertim limitările și să facem frica să se ascundă. De fapt, nu ar trebui să vorbim nici măcar de „diferența” dintre unii și alții. E vorba despre mine și e vorba despre tine. Nu eu comparativ cu tine. Nici despre tine comparativ cu mine. Nu trebuie să ne comparam, nici să concurăm, ci fiecare să ne autodepășim. Fiecare să îl lăsăm în urmă pe cel de acum un an…

Nu există, nu a existat și nu va exista mediu ideal. Există, chipurile, un mediu mai bun pentru alții, dar pentru tine mediul pare neprielnic. Dar același lucru este valabil și pentru ceilalți oameni. Da, sunt unii privilegiați ai sorții, cei care au părinți bogați sau au moștenit niște averi, însă cei mai mulți nu au aceste lucruri. De ce trebuie să cauți scuze de fiecare dată. Și pentru prietenii tăi realitatea e dificilă. Nimic în lumea asta nu garantează nimic, mai ales în domeniul creativ – indiferent de forma ei.

Pot să spun simplu… „Depășește-ți limitele.”, dar astea sunt doar două cuvinte care nu înseamnă prea mult, este un îndemn, pot fi un slogan sau niște caractere aruncate pe hârtie fără sens.

Povestea acestui artist care a reușit să se reinventeze și să facă artă acolo unde alții văd numai nimicuri este o artă în sine. Ce ușor și frumos vorbim și scriem despre alții. Ce zici de tine? Ce poți face tu? Ce poți face azi ca să depășești unele dintre limitările lumii tale? Cum poți să fii mai aproape de visul tău? Cum poți să scapi de scuze? Cum poți să scapi de acuze? Cum poți să scapi de vinovații fără nume din sistemul social? Cum poți să faci totuși ceva care să conteze…? Care să conteze pentru tine în primul rând și pentru alții după acea și, mi-ar plăcea să cred, pentru Dumnezeu. Dar Dumnezeu se descurcă foarte bine și fără scrisul meu și fără eforturile mele, totuși încerc să pun în valoare ceva ce El mi-a dat. Da mi-a dat multe daruri îngropate în propriile limite. Sau cred că m-am grăbit…, mi-a dat puține. Dar ce contează. Puțin, mic, mult sau mare…, sunt provocat (și cred eu, responsabil) să fac ceva cu ceea ce mi s-a dat. Ce faci cu ceea ce ai? Nu te mai gândi la ceea ce nu ai. Toți nu avem câte ceva. Tu ce dar ai? Ce ți-a mai rămas după ce realitatea te-a lovit în moalele capului? Gândește-te cu aplecare la Pilda Talanților (Matei 25:14-30). Pot să dau o grămadă de exemple despre asta, dar cea mai la îndemână este povestea lui Isus Hristos însuși, care deși nelimitat, s-a limitat pe Sine pentru a ne da o dovadă că limitele sunt reale, reale da, dar pot fi depășite sau poți face ceva în pofida lor sau ceva cu ele. Nu totdeauna limitele trebuie date la o parte, ci uneori chiar folosite, asemenea fotbalistului care știe să joace cu tușa sau să dea gol cu bara…

Ideea cu care eu am rămas din discursul lui Phil Hansen este că trebuie să experimentăm limitările ca să înțelegem ce înseamnă depășirea lor.

Ok, mă opresc aici. Vizionare plăcută. Sper că nu v-am luat plăcerea de a urmări discursul și de a vă face propriile notițe.

Anunțuri

Un gând despre „Limitările pot fi bune

  1. As putea spune ca după atâte învățături in încercări, eșecuri, decepții, etc, fricii nu-i rămâne decât sa-i fie ei frica ! Ea se ascunde pt ca ii e frica ! Crede-ma! Ce poate sa-mi facă atâta timp cât sunt deja un învingător? Uneori nu e bine sa ne comparam unii cu alții sub forma de lauda , ci înspre a învăța unii de la alții. Dumnezeu sa dea izbândă ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s