Cum să citești Biblia într-un mod practic?


Abordarea practică a Bibliei presupune legarea Scripturii de viața personală. Biblia poate fi citită în diverse abordări, însă abordarea practică presupune să îți pui întrebări în timpul studiului Scripturii astfel încât să poți identifica acele adevăruri care te pot încuraja și pe care le poți aplica în viața de zi cu zi.

Nu vreau să intru în detalii aici, ci vreau doar să ofer câteva întrebări care te pot ajuta în abordarea oricărui text din Scriptură, astfel încât să surprinzi principii care pot fi aplicate în viața de zi cu zi, în orice loc, de orice om.

Dacă citești Biblia ca să descoperi detaliile arheologice este una, dacă citești să descoperi principiile de viață este alta. Abordarea Bibliei într-un mod academic se face într-un anumit fel, abordarea practică are de-a face cu alte scopuri. Nu vreau să fac distincția între abordarea practică și abordarea teologică, pentru că abordarea teologică ar trebui să fie practică, iar abordarea practică trebuie să fie în același timp teologică.

Să vă dau câteva exemple, poate e mai ilustrativ:

De exemplu, cineva se întreba dacă Isus și Ioan Botezătorul s-au cunoscut în înainte de botezul în apă al Mântuitorului. Nu știu? De bun simț ar trebui să presupun că da. Erau veri, mamele lor se cunoșteau. Ce relevantă are? Cu ce mă ajută? Faptul acesta în perspectiva prietenului meu ar însemna diminuarea revelației pe care o proclamă Ioan. Eu nu cred asta. Revelația nu este cu nimic mai mică, chiar dacă s-au cunoscut anterior, poate chiar asta o face să fie mai autentică. I-am spus atunci: Nu e mai bine să te întrebi ce putem învăța de la Ioan Botezătorul? (abordarea practică)

Sau altcineva mă întreba în ce zi a fost dus Isus l-a Templu. (Nu știu ce fel de abordare e asta ca să te oprești într-un detaliu și să nu mergi mai departe pentru că îți dă bătăi de cap o chestiune. Poate abordarea chițibușarului.) Voia să mă prindă în offside. El a pus cap la cap niște versete și mi-a spus că nu în a opta zi a fost dus Isus la Templu, așa cum am fost eu tentat să spun, ci luând în considerare pasajul din Luca 2:21-23 și cel din Levitic 12:2-4, Isus a fost dus la templu în ziua treizeci și treia. Bine, i-am spus eu și cu ce te ajută aceste detaliu remarcabil? Cum a îmbunătățit viața ta de rugăciune? Cum a influențat relația ta cu oamenii? Nu spun că abordările acestea sunt inutile, însă cred că scopul Bibliei este altul: acela de al cunoaște pe Hristos, de a fi mântuiți prin credință și de a deveni oameni destoinici pentru Dumnezeu (2 Timotei 3:15-17)

… cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Potrivit acestor versete cunoașterea Scripturii are de-a face cu câteva scopuri:

  • Căpătarea înțelepciuni.
  • Mântuirea în Hristos Isus.
  • Creșterea credinței.
  • Cunoașterea lui Hristos.
  • Formarea personală: caracter, conduită, comportament.
  • Dezvoltarea ca om al lui Dumnezeu.

Urmărirea scopurilor de genul acesta înseamnă o abordare practică a Scripturii.

Vă propun câteva întrebări pentru studiul practic al Scripturii. Ele pot fi folosite de oricine, atât în studiul individual, cât și în abordarea publică a unui text în grupul mic sau chiar și atunci când trebuie să pregătești o predică sau un discurs. (Aș putea sugera că aceste întrebări pot fi aplicate și la alte tipuri de texte și/sau pentru înțelegerea unor evenimente din viața noastră.)

  1. Ce putem învăța din acest pasaj?
  2. Cum putem aplica adevărurile acestui pasaj?
  3. Ce anume îți place?
  4. Care sunt lucrurile surprinzătoare în text?
  5. Care sunt lucrurile care se văd în context? (lucrurile evidente, generale – abordare panoramică).
  6. Ce se repetă în text? Ce se accentuează în text?
  7. Ce te încurajează în text?
  8. Ce e nou pentru tine?
  9. Găsești vreo legătură între ceea ce descrie textul și viața ta?
  10. Ce îți dă bătăi de cap? Ce nu înțelegi în text? Întrebări. Nelămuriri. Paradoxuri. Expresii ciudate. Evenimente neobișnuite.
  11. Cum ai putea să folosești ideile textului pentru a le transforma într-o rugăciune personală? Pentru tine, pentru biserică, pentru cineva drag…
  12. Ai un exemplu din viața ta care să ilustreze ceea ce s-a întâmplat în text sau o idee descrisă în text?
  13. Rezumatul. Comprimăm textul într-o idee. Încearcă să găsești o formulare principială, memorabilă.
  14. Cum pot să dai mai departe mesajul textului? Ce i-ai spune unui prieten necreștin? Dar unei mame? Dar unui copil? Dar unui profesor? Dar unui muncitor cu ziua?

După cum vedeți textul biblic este deschis pentru orice om care se apropie cu dorința de a învăța. Cu puțin efort putem trece de ce se vede la prima privire și putem scoate din text comori reale pentru viața noastră.

Anunțuri

Ce înseamnă practicarea prezenței lui Dumnezeu?


Această carte (În prezența Lui) este o invitație pe care ți-o lansez să (re)descoperi acele aspecte ale relației tale cu Dumnezeu, pe care nu le-ai crezut posibile, pe care le-ai neglijat sau le-ai lăsat deoparte și le-ai uitat.

Practicarea prezentei lui Dumnezeu

Nu pot să îți explic despre ce este vorba, nici nu vreau să îți spun cum să ajungi în prezența Lui, însă când vei ajunge acolo, vei ști. Nu vreau să îți ofer o formulă sau o modalitate de a face ceva într-un anumit fel, nici nu sunt posesorul unui secret spiritual, ci așa cum ești tu, sunt și eu, însetat și înfometat după Dumnezeu, iar El răspunde cu credincioșie acestei dorințe profunde pe care a sădit-o în noi.

Cum tânjește cerbul după izvoarele de apă, aşa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule! (Psalmii 42:1 – NTR)

 Când spun „prezența lui Dumnezeu” mă refer la acea atingere a lui Dumnezeu care poate să vină din când în când peste viața ta și să producă schimbări cruciale. Prezența lui Dumnezeu despre care vorbesc în carte nu se referă la acea prezență generală a lui Dumnezeu, înțeleasă ca Providență. Teologic și biblic știm că Dumnezeu este prezent în orice loc, în orice moment și numim asta Omniprezență. Dar dacă tratăm realitățile spirituale doar pe baza conceptelor teologice pierdem esența, pierdem chiar acele realități spirituale de care vorbim. Dumnezeu nu este un concept și nici prezența lui Dumnezeu despre care vorbește Biblia nu a fost destinată să fie îngropată în scrieri religioase. Nu te poți închina unui concept și nici nu poți să reduci relația cu Dumnezeu la ritual sau activitate de natură religioasă.

Consider că trăim într-o perioadă de mare secetă spirituală tocmai din cauza teologizării experiențelor religioase. Teologia ne-a furat trăirea profundă cu Dumnezeu și curajul de a căuta ceva mai mult decât ceea ce este obișnuit, normativ, statuat, acceptat, instituționalizat și repetat.

Prin această carte îți propun momente de evaluare și reflexie asupra vieții tale. Întrebările care însoțesc mesajele profetice te provoacă să ai o întâlnire cu tine însuți, cu cel care ai fost, cu cel care ești și cu cel care vei fi.

Momentele de întâlnire cu Dumnezeu sunt momente de evaluare, momente în care te oprești și te întrebi: De ce sunt aici? Cum am ajuns în acest loc? Ce pot să fac acum? Te uiți la trecutul tău, la prezentul tău și privești în perspectivă și spui: Ce se întâmplă cu mine? Cine sunt eu cu adevărat? Ce vrea Dumnezeu de la mine? Ce va urma în viața mea? Ce îmi aduce bucurie și împlinire reală? Sunt momente profunde de evaluare în prezența lui Dumnezeu, dar nu evaluări seci, ci evaluări pe care trebuie să ți le asumi cu curaj, între tine și Tatăl tău. Nu este vorba de evaluări pe care le pui pe hârtie, tragi linia și spui:„Iată calculul!”„Iată suma!”„Iată rezultatul!”„Pot să merg mai departe.” Nu, nu poți.Nu la fel. Întâlnirea cu Dumnezeu în prezența Lui provoacă în tine o hotărâre profundă de a fi transformat. Îți vei da seama în momente de genul acesta că parcă totul în jur se prăbușește, iar tu trăiești o taină cu Dumnezeu. Nu vei înțelege pe deplin despre ce este vorba, dar vei ști că nimic nu va mai fi cum a fost înainte.

În prezența Lui poți să intri și să ieși, dar poți, de asemenea, să rămâi și să trăiești acolo. În prezența lui Dumnezeu nu intri numai pentru tine, ci prezența Lui te pătrunde, te transformă și îți dă o misiune. Vei purta atmosfera cerului cu tine, în familia ta, în biserica ta și în comunitatea din care faci parte. De fapt, oamenii schimbați de Dumnezeu sunt agenții schimbării comunității lor. Atunci când ai reușit să treci dincolo de superficialitate și să sorbi din atmosfera sfințeniei lui Dumnezeu ai două posibilități: te lași schimbat sau vei continua așa cum ești? Prețul nu e mic. Confortul nu este garantat. Rezultatul e imprevizibil. Oricum, un lucru este clar, până nu te lași transformat nu poți merge mai departe. Din prezența lui Dumnezeu nu poți, nu trebuie să ieși neschimbat. (Deși poți, până la urmă e decizia ta.) Schimbarea începe în interior, în adânc, în duhul tău, apoi în mintea ta și se transpune în comportamentul tău.

Începeți zilele cu Dumnezeu, în rugăciune, citind Scriptura și notând în agenda ta tot ce crezi că merită notat, apoi trăiește-ți ziua așteptând în prezența Lui Dumnezeu.

Prinde atmosfera. Intrarea în prezența lui Dumnezeu este o provocare pe care îmi doresc să ți-o asumi. Prezența Lui este peste tot, ea este caldă, profundă și liniștită… Practicarea prezenței lui Dumnezeu este o experiență creștină continuă.

Ce înseamnă a sta în prezența lui Dumnezeu? Nu știu. Nu vreau să îți dau răspunsuri. Caută și află propriile răspunsuri. Care este metoda cea mai bună de a face acest lucru? Nu există o metodă recomandată. Descoperă-ți propria metodă și atunci când ai devenit metodic, schimbă ceva. Disciplina nu te poate duce în prezența lui Dumnezeu, nici rugăciunea, nici citirea Scripturii. Toate acestea sunt căi care trebuie urmate, dar este ceva dincolo de ele. Mai presus de toate, caută-l pe Dumnezeu fără a avea un scop anume. Prezența Lui te va umple și te va copleși. Când Prezența lui Dumnezeu se va manifesta o vei recunoaște și nu vei mai avea nevoie de nimeni care să îți spună: „Așa este în prezența lui Dumnezeu.”

Nu te grăbi. Nu citi cartea ca pe un roman și nici nu trebuie să galopezi pentru a o finaliza. Citește și revin-o asupra unui mesaj într-un moment diferit. Probabil, vor fi unele dintre mesaje care nu ți se potrivesc, iar altele care nu ți se potrivesc acum, iar altele se vor lipi de inima ta. Revin-o la text în situații și stări emoționale diferite.

 

Spor la citit și la ascultat…

Îți mulțumesc anticipat pentru efortul tău de a da mai departe vestea și mă rog ca aventura ta în prezența Lui să continue, iar binecuvântările profetice să își aducă roadele în viața ta și în viața celor dragi ție.

Triclinium – Așezarea la Cina cea de Taină: Da Vinci versus Biblie


L-am ascultat câteva săptămâni pe Claudius Sămărtinean vorbind la Casa de rugăciune din Timişoara despre așezarea ucenicilor la masa de Paște şi implicit la Cina cea de Taină.

Am căutat pe Internet mai multe detalii şi am găsit ceva fascinant:

Cel care a lansat „Teoria Triclinium” (ca să o numesc într-un fel) se numește Charles Pope şi se pare că este de origine catolică: Mai multe detalii aici: http://blog.adw.org/2010/01/the-seating-plan-at-the-last-supper/

Autorul blogului Redeemer of Israel a creat un filmuleț pornind de la detaliile furnizate de Charles Pope, la care a adăugat şi câteva aplicații morale. Sursa articolului: http://redeemer-of-israel.blogspot.ro/2012/04/setting-of-last-supper-triclinium.html

Linkul clipului original de pe Youtube (pentru vorbitorii de limbă engleză). http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=IL29tfxfzl0

Mi-a plăcut clipul, l-am tradus şi l-am subtitrat.

Mai jos aveți transcriptul clipului video.

Opera lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, este imaginea țintuită în mintea oamenilor timp de secole.

Cu toate acestea, reprezentarea lui Leonardo Da Vinci, ca multe alte opere de artă, este destul de inexactă

atunci când vine vorba de stabilirea efectivă a detaliilor biblice cu privire la Cine cea de Taină.

 

Din cauza acestor reprezentări, ne imaginăm scena Cinei avându-l pe Hristos așezat în centrul unei mese lungi,

iar ucenicii șezând la dreapta şi la stânga Lui. Cu toate acestea, în funcție de cultura romană și iudaică, și pe baza mai multor versete din Evanghelii, vom găsi un cadru de așezare mult diferit.

 

Surprinzând detaliile biblice ale scenei Cinei Domnului vom fi capabili să desprindem un mesaj puternic despre adevărata dragoste a lui Isus.

 

Era joi, chiar înainte de apusul soarelui. Isus și apostolii s-au adunat în Camera de sus pe Muntele Sionului,

în partea de Nord a Ierusalimului. Cel mai probabil este vorba de o casă care aparținea unei familii bogate. Toate pregătirile pentru sărbătoarea Paștelui erau deja făcute.

 

Caracteristica cea mai importantă a camerei ar fi fost o masă joasă în formă de „U”, numită Triclinium.

 

Triclinium a fost o masă în stil roman, de diverse mărimi şi stiluri, care au fost adoptate de către evreii din primul secol. Masa era însoțită de trei canapele mari sau perne, plasate pe fiecare dintre cele trei laturi,

ceea ce permitea ca partea din mijloc să rămână deschisă pentru divertisment și servire.

 

Oaspeții se puteau rezema pe partea lor stângă, lăsând mâna dreaptă liberă ca să mănânce. Acest lucru însemna că fiecare oaspete se putea sprijini pe pieptul persoanei la stânga lor. Picioarele erau îndreptate spre exterior, ceea ce permitea slujitorilor să le spele picioarele în timp cei ei mâncau. Acest lucru este similar cu momentul când picioarele lui Isus au fost spălate de femeie păcătoasă din Luca 7.

 

Gazda nu stă în mijloc, așa cum este adesea descris în operele de artă ce descriu Cina cea de Taină, ci în partea stângă a mesei, a doua poziţie, avându-l pe invitatul de onoare la stânga sa, și un prieten de încredere la dreapta lui.

 

Locurile erau distribuite succesiv în funcţie de importanța persoanelor în jurul Triclinium, până la cea mai puţin important oaspete care era așezat în extrema dreaptă. Servitorul, dacă era așezat la masă, ocupa ultima poziţie, cel mai apropiat de ușă, astfel încât acestea putea merge să aducă alte alimente dacă mai erau necesare la masă.

 

Dacă acesta este cadrul folosit de Isus, și Scripturile par să-l indice, atunci Isus nu a fost așezat în centru, ci al doilea de la stânga.

Ioan 13:23 indică faptul că Ioan, „cel pe care îl iubea Isus”, a fost la dreapta Mântuitorului, astfel încât Ioan să sprijinea pe pieptul lui Isus în timp ce a fost spusă afirmația cu privire la existenţa unui trădător.

Matei 26:23 indică faptul că Iuda a fost așezat în stânga lui Isus, în locul de onoare, astfel că Isus și Iuda au putut să întindă mâna în același blid.

Ioan 13:24 indică faptul că Petru a fost în faţa lui Ioan şi au putut să comunice, așa că a putut să îi ceară lui Ioan să-i adreseze lui Isus întrebarea cu privire la identitatea trădătorului.

 

Acest lucru ar însemna că Isus a plasat cel mai tânăr apostolul, Ioan, în locul cel mai important, în timp ce Petru,

liderul recunoscut al apostolilor, în scaunul de slujitor. Lucrul acesta capătă şi mai mult sens potrivit cu Luca 22, care ne spune că a existat o ceartă între ucenici cu privire la cine este mai mare.

 

Isus le-a spus:

Cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai mic (cel mai tânăr), iar cel care conduce să fie ca cel care slujește.
Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă?

Eu însă sunt între voi ca cel care slujeşte!
Luca 22:26-27

 

Pentru a-l învăța pe Petru, și pe ceilalți ucenici importanța conducerii-slujitoare, Isus le-a spălat picioarele celor doisprezece ucenici, inclusiv picioarele de Iuda.

Petru, pe care Isus l-a așezat în scaunul de slujitor, a fost cel mai probabil responsabil pentru spălat picioarele oaspeților, dar Isus, oaspete de seamă şi cel mai mare dintre toţi, a acționat în calitate de slujitor și le-a spălat picioarele.

 

Acest lucru explică protestul lui Petru din Ioan 13 când spune:

– Doamne, Tu să-mi speli picioarele?!

– Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!
(Ioan 13:6,8)

 

Dar Isus îl învață pe Simon Petru:

Dacă Eu – Domnul şi Învăţătorul – v-am spălat picioarele,

atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
(Ioan 13:14)

 

Slujitorul nu este mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el.
(Ioan 13:16)

 

Această aranjare la masa Domnului presupune în același timp că Isus l-a pus pe Iuda, cel care urma să îl trădeze, în scaunul de onoare. Isus a dorit să arate că până la sfârșit l-a iubit pe Iuda, și a dorit să-l învețe iubirea sa, prin plasarea lui Iuda în acest loc cel mai important loc la masă. Era ca și cum Isus a încercat pentru ultima dată să îi spulbere lui Iuda toate motivele pe care le-ar avea ca să îl trădeze. Isus, la un moment dat, îi dă lui Iuda o bucată de pâine înmuiată în amestecul folosit la masa de Paști. Încă un semn de onoare. Cu toate acestea, în mintea lui Iuda totul era planificat.

 

De îndată ce a primit bucățica de pâine, Satan a intrat în el. Atunci Isus i-a zis: „Ce ai să faci, fă repede!”
(Ioan 13:27)

 

După ce Iuda a plecat, Evanghelia lui Ioan indică faptul că întreaga starea de spirit a serii s-a schimbat. După acest moment, Isus îi învață pe ucenici unele dintre cele mai importante învățături cuprinse în toată Scriptura. De acum încolo, lumina putea umple colțurile întunecate ale Camerei de sus.

 

În acest cadru, Isus a fost a predat ucenicilor o lecție valoroasă. Datorită modului în care locurile la masă au fost distribuite, Isus a putut să îi învețe o lecție importantă despre conducerea-slujitoare, o lecție despre adevărata Lui dragoste și dedicare îndreptată chiar către cei mai mari dintre păcătoși.

Semnificația istorică a Crăciunului


biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_irodIstoria nașterii lui Isus Hristos se include în planului universal al lui Dumnezeu de mântuire al omului. Evenimentul naşterii lui Hristos se potriveşte scopului spre care Dumnezeu îndreaptă omul şi universul.

    C. S. Lewis spunea că naşterea lui Hristos face parte din „cele şapte evenimente majore ale istoriei universului”, istorie care include atât trecutul cât şi viitorul. Aceste evenimente sunt:

  1. Crearea îngerilor;
  2. Crearea lucrurilor materiale, a vieţii şi a omului pe pământ;
  3. Întruparea sau naşterea lui Hristos;
  4. Moartea lui Hristos;
  5. Învierea lui Hristos;
  6. A doua venire a lui Hristos;
  7. Un cer nou şi un pământ nou.

Potrivit celor spuse de C. S. Lewis nu este corect să disociem evenimentul naşterii Domnului Isus Hristos de celelalte evenimente majore ale universului şi să-i dăm o semnificaţie izolată.

Asteptarea mesianică

    S-a vorbit mult despre faptele care au avut loc la crăciun însă este bine să recontextualizăm evenimentele şi să încercăm să le prezentăm într-o ordine logică şi cronologică.

Contextul istoric era dominat de „aşteptarea mesianică.” Cel mai probabil puteai să simţi în discuţiile dintre oameni, la sinagogă, în piaţă, peste tot se vorbea despre aşteptatul Mesia.

Ce a produs această „speranţă mesianică?”

În primul rând, profeţiile, însă trebuie să fie şi alte cauze pentru ca sentimentul de „aşteptare mesianică” să se amplifice.

În al doilea rând, tăcerea lui Dumnezeu timp de patru secole, i-au făcut pe evrei să îşi dorească un cuvânt special şi nou de la Dumnezeu. Uneori când Dumnezeu vrea să facă ceva extraordinar, pregăteşte terenul printr-o perioadă de tăcere. Tăcerea lui Dumnezeu provoacă în noi dorinţa înfocată de a-I auzi glasul. Dacă Dumnezeu nu-ţi poate câştiga atenţia prin Cuvintele Sale, cu siguranţă o va face prin tăcerea lui.

În al treilea rând, dominaţia romană care se caracteriza prin violenţă şi decădere morală a produs în lumea de atunci o nemulţumire care cerea o schimbare. Decăderea morală şi slăbirea vechilor religiilor lăsau pe mulţi oameni sceptici şi decepţionaţi, însă în acelaşi timp, însetaţi după un mesaj al vieţii.

În al patrulea rând, faptul că pe
tronul lui Israel nu se mai afla un iudeu, ci un idumeu, un urmaş de-al lui Esau. Edomiţii au fost în toată istoria lor vrăjmaşi cu Israelul şi acum peste ei domneşte unul care prin definiţie ne este vrăjmaş. Să-mi fie iertată comparaţia, însă nu am alta mai bună; este ca şi cum preşedinte al româniei ar fi un ungur.

Irod

Irod a fost fiul lui Antipater care a fost aşezat pe tronul iudeii în mod abuziv în anul 63 în. H, de către dominaţia romană. A urmat atunci multe tulburări sângeroase şi lupte neîntrerupte pentru că iudeii vroiau să îşi recâştige libertatea. Irod a domnit între anii 37-4 în. H. Titulatura de „cel Mare” şi-a dobândit-o printr-o politică încununată de succes, care l-a ajutat să depăşească unele situaţii de criză şi care s-a bazat pe prietenia cu romanii şi mai ales prin construcţiile impresionante pe care le-a ridicat; o serie de temple, monumente romane, dar pentru a căpăta bunăvoinţa iudeilor a reclădit templul lui Zorobabel.

Irod a fost viclean şi rău, destrăbălat şi crud. Un istoric a scris despre el: „şi-a luat domnia ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine.” Pentru a câştiga domnia s-a căsătorit cu Mariamne, fiica unui împărat şi preot hasmodeu (anul 37 în. H). Pe fratele acesteia, Aristobul III, Irod a pus să fie înecat (anul 35 în. H) , pe Mariamne a executat-o în anul 29 în. H, cuprins fiind de o gelozie turbată; pe mama ei a ucis-o în anul 28 în. H, iar în anul 25 i-a ucis pe ultimii bărbați hasmoneni. După Mariamne, Irod a mai avut încă nouă soţii. Odată cu uciderea pruncilor din Betleem Irod şi-a ucis şi trei fii de-ai săi, Alexandru, Aristobul şi Antipater. Acest fapt l-a făcut pe un istoric de-al vremii să afirme: „este mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui.”

Se observă şi din descrierea Noului Testament că Irod suferea de un sever grad de schizofrenie. Avea delir de persecuţie, credea că tot timpul cineva are ceva cu el, că-i vrea răul, gândea că cineva pândeşte să-l omoare. Vă daţi seama de ce „speranţa mesianică” era ultima şansă a evreilor din acel moment. În timpul acestui împărat a venit în lume, ba mai mult a venit ca un copil, firav şi fragil, care a avut nevoie de protecţie pentru a supravieţui prin fuga părinţilor în Egipt.

biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_magiDupă cum v-aţi putut da seama naşterea lui Isus Hristos nu a avut loc în anul 0. Irod cel Mare a murit în anul 3 în. H, iar naşterea avut loc în timpul lui Irod, deci cel mai probabil dacă punem şi marja de toleranţă pe care şi-a luat-o Irod când a dat porunca pentru uciderea pruncilor, cel mai devreme, naşterea lui Isus a avut loc în anul 4 în. H. chiar 5 în. H.

Acum să vedem ordinea evenimentelor din Sfânta Scriptură:

  • Vestea naşterii lui Ioan Botezătorul (Luca 1.5) a fost primul moment în care Dumnezeu a început să vorbească după o tăcere de 400 de ani. Acest lucru a fost cunoscut evreilor care au fost în acea zi la Templu. Acest eveniment le-a întărit speranţa mesianică.
  • Vestirea naşterii lui Isus Hristos (Luca 2:26-38). Dacă prima veste este adusă în Templu, cea de-a doua este adusă unei fecioare care locuia în cea mai dispreţuită cetate a Israelului, în Nazaret.
  • (Visul lui Iosif. Matei 1:20) L-am pus în paranteză pentru că nu se poate deduce cu exactitate când a avut loc.
  • Vizita Mariei la Elisaveta (Luca 39-56). Se pune problema când i-a vorbit Dumnezeu lui Iosif? Înainte de plecarea la Elisaveta sau după? Dacă Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif după trei lumi, ne dăm seama ce greu i-ar fost să decidă şi să accepte voia lui Dumnezeu. Faptul plecării nu a fost decis de Iosif şi Maria, ci este un sfat dat de îngerul lui Dumnezeu Mariei. Maria a rămas la Elisabeta până în apropierea naşterii lui Ioan botezătorul şi s-a întors în Nazaret.
  • Naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 2:56-67).
  • Decretul de recensământ al lui Cesar Augustus. Era un lucru foarte obişnuit la romani să facă recensăminte, câte unul la 14 ani. Romanii făceau recensăminte cu scopul (1) de a stabilii autoritatea romană; (2) de a ţine o evidenţă cât se poate de exactă a populaţiei; (3) de a avea o evidenţă a celor angajaţi; (4) de ai înscrie pe cetăţeni pentru serviciul militar (evreii erau însă scutiţi de acest lucru); (5) de a ţine o evidenţă a proprietăţilor pentru stabilirea taxelor, (6) de a aduna taxele. Acest decret a fost prilejul care le-a dat posibilitatea lui Iosif şi Mariei să călătorească în cetatea natală.
  • Călătoria spre Betleem (Luca 2:3) Faptul înscrierii fiecărei persoane în cetatea de baştină a fost o datorie, dar şi o plăcere pentru evrei.

Ziua naşterii lui Hristos

Ziua ajungerii la Betleem şi ziua naşterii nu se ştie dacă sunt identice. Nu este chiar atât de clar. Se prea poate ca Iosif şi Maria, în calitate de părinţi responsabili, să fi luat în calcul întoarcerea în Nazaret imediat după recensământ astfel încât Maria să nască acasă, dar lucrurile s-au prelungit şi timpul naşterii s-a împlinit exact pe când ei erau încă la Betleem.

  • Vestea adusă păstorilor din Betleem (Luca 2.8-11).
  • Corul îngerilor şi mesajul lor: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14)
  • Răsărirea Steaua şi plecarea Magilor din răsărit. Matei 2:1
  • După 8 zile a avut loc tăierea împrejur (Luca 2.21). Ziua a opta este ziua în care se pune şi numele copilului şi se face circumcizia. Se prea poate ca pentru acest lucru Iosif împreună cu pruncul să fi făcut o călătorie la Ierusalim.
  • La 40 de zile, călătoria la Ierusalim pentru prezentarea înaintea Domnului a întâiului născut şi aducerea jertfei care se cuvenea pentru acest lucru. De data aceasta a fost prezentă întreaga familie.
  • Vizita Magilor (Matei 2:1-11). Dacă steaua s-a arătat exact în momentul naşterii lui Isus atunci magii au avut nevoie de câteva luni pentru a face această călătorie. În sprijinul acestei afirmaţii stă referinţa din versetul 11, care spune că au găsit pruncul „în casă.” Familia nu mai era într-un grajd, pruncul nu mai era într-o iesle, ci se aflau cu toţii într-o casă. Agitaţia recensământului a trecut, însă părinţi nu au plecat atât de repede în Nazaret, ci au considerat că este mai potrivit să rămână la Betleem pentru a împlini „tot ce poruncea Legea cu privire la copil”, iar în acest timp copilul ar fi crescut suficient cât să îndure o călătorie mai lungă.
  • Fuga în Egipt (2:13).
  • Uciderea pruncilor (Matei 2.16-18)
  • Întoarcerea din Egipt direct la Nazaret (Matei 2:23)

Întruparea lui Hristos a avut un impactul nemăsurat în istoria umanităţii. El nu a scris nici o carte, dar cărţile care s-au scris despre El nu le-ar putea cuprinde nici o bibliotecă. Nu a scris nici un vers, dar despre El s-au scris mii de versuri. A împărţit istoria, a inspirat arta, a îmbogăţit cultura, a iluminat teologia şi a schimbat vieţi. A semănat speranţă acolo unde era deznădejde, a semănat iubire acolo unde era ură, a dus lumină acolo unde era întuneric, şi mai presus de toate, s-a jertfit pentru viaţa lumii.

Dacă v-a fost de folos, vă rog să daţi de veste şi prietenilor voştri de pe facebook. Lăsaţi uin comentariu şi desigur abonaţivă la blog pentru următoarele articole.

Semnificaţia practică a Crăciunului


 

Din întreaga scenă a Crăciunului învăţăm câte ceva:

Învăţăturile Mariei – Ascultarea de Dumnezeu pregăteşte terenul minunilor.

Dumnezeu are pregătite în planul Lui multe minuni pentru noi, însă minunile lui Dumnezeu sunt condiţionate de ascultarea noastră de El. Ascultarea Marie a făcut posibilă o minune în viaţa ei dar nu numai pentru ea, ci pentru întreaga omenire. În acelaşi fel, neascultarea ta poate opri minunile lui Dumnezeu pentru familia ta, pentru biserica din care faci parte, pentru prietenii tăi. Ascultarea păstorului poate să pregătească terenul pentru minuni în cadrul bisericii, ascultarea unui tată face posibile minuni pentru întreaga familie.

  • Trebuie să ascultăm de Dumnezeu chiar şi atunci când nu înţelegem.
  • Trebuie să ascultăm de Dumnezeu chiar şi atunci ascultarea de El ne pune în pericol reputaţia sau chiar viaţa.
  • Trebuie să ascultăm de Dumnezeu chiar dacă asta înseamnă o absurditate pentru toată lumea.

     

Învăţăturile lui Iosif – Nu lua decizii pripite, mai bine aşteaptă.

  • Gândeşte de două ori înainte ca să iei o decizie.
  • Diferenţa dintre a fi un anonim şi a fi un erou este dată de un singur cuvânt: „Da” Ca Isus să se „nască” în familia ta trebuie să îţi dai acordul.

     

Învăţăturile stelei – Dumnezeu vorbeşte, cine aude?

Dacă omul nu are bunăvoinţa să fie mesagerul lui Dumnezeu atunci Dumnezeu va folosi altceva. Dumnezeu a folosit o măgăriţă pentru că Balaam mergea în nebunia lui dincolo de voia lui Dumnezeu. Dacă eşti Balaam, Dumnezeu vorbeşte mai degrabă unui măgar. Dumnezeu a vorbit prin oi în timpul lui Saul, iar Isus a spus că dacă ucenicii Lui nu-L vor lăuda pe Dumnezeu pietrele o vor face.

Şi tu poţi să fii o „stea” – dar trebuie să faci două lucruri:

  • Să fii a lui Hristos
  • Să îndrumi pe alţii spre Hristos

 

Învăţăturile magilor – Nu contează ce ştii, ci ceea ce faci cu ceea ce ştii.

  • Cunoaşterea nu te mântuieşte, dar te poate ajuta să ajungi la Hristos pentru a fi mântuit prin.
  • Cunoaşterea trebuie verificată. Fariseii din Ierusalim nu şi-au verificat informaţiile, care de altfel erau corecte, însă magii au făcut o călătorie de câteva luni pentru a face acest lucru.

 

Învăţăturile păstorilor – Merită să sacrifici pentru a verifica promisiunea lui Dumnezeu.

Întruparea lui Hristos a avut un impactul nemăsurat în istoria umanităţii. El nu a scris nici o carte, dar cărţile care s-au scris despre El nu le-ar putea cuprinde nici o bibliotecă. Nu a scris nici un vers, dar despre El s-au scris mii de versuri. A împărţit istoria, a inspirat arta, a îmbogăţit cultura, a iluminat teologia şi a schimbat vieţi. A semănat speranţă acolo unde era deznădejde, a semănat iubire acolo unde era ură, a dus lumină acolo unde era întuneric, şi mai presus de toate, s-a jertfit pentru viaţa lumii.

    Numele marilor oameni de stat, numele filosofilor, anarhiştilor, revoluţionarilor, au strălucit pentru o vreme şi au dispărut. Dar există un Nume care străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic. Fiindcă Irod nu l-a putut ucide, moartea nu l-a putut învinge, mormântul nu l-a putut fereca, este temut de Diavol, venerat de sfinţi, adorat de îngeri şi proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domn al Domnilor şi Împărat al Împăraţilor. Numele lui este Hristos Domnul.

Semnificaţia teologică a Crăciunului


 

Există mai multe răspunsuri clasice care pun în valoare semnificaţia întrupării lui Hristos, dar aş vrea să mă opresc asupra celor care sunt legate direct de naşterea Lui. Cred că este necesar să afirm încă o dată că Hristos nu a început să existe atunci când s-a născut în Betleem, ci existenţa lui este veşnică. Hristos este veşnic şi este Dumnezeu.

 

1. Să anihileze acuzaţiile lui Satan. Creştinul nu trebuie să privească întruparea lui Hristos ca la un fapt liric, ci trebuie să considere acest fapt cu cea mai mare importanţă pe care i-a acordat-o Dumnezeu. În cer s-a făcut un consiliu şi s-a pus întrebarea „Cine va merge pentru noi?” S-a făcut o tăcere adâncă, şi Fiul lui Dumnezeu spune „Eu, vin să fac voia Ta, Dumnezeule” Isus cunoştea toate implicaţiile acestei decizii, însă a luat-o de dragul nostru. Isus a venit pe pământ de bună voie să dovedească lumii şi lui Satan că există cineva care va asculta până la capăt de Dumnezeu. De fapt testul ascultării lui Isus a început în cer.

Satan l-a acuzat pe Dumnezeu că este nedrept, că a dat o Lege pe care nici un o nu o poate împlini. Isus chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu nu a luat acest considerat acest fapt ca un lucru de apucat şi a luat chip de rob şi s-a făcut asemenea oamenilor. Exact invers cum a făcut Satan. Isus s-a coborât, Satan s-a înălţat.

 

2. Să confirme caracterul lui Dumnezeu. Isus a venit ca un copil ca să dovedească iubirea lui pentru oameni. Prin păcat noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu însă El în dragostea Lui ne-a căutat atunci când nu ne păsa de El.

 

3. Să descopere oamenilor pe Dumnezeu. Dumnezeu nu este poliţistul care stă după colţ să vadă ce reguli ai mai încălcat. Team este cea emoţia primară a oricărui om care se apropie de Dumnezeu. Oare poate exista ceva mai înfiorător… decât un copil cu mânuţele strânse de corp, înfăşat în scutece? Cât de frumos descrie versul unui colin această realitate: „la crăciun a gângurit iubirea!”

 

Pe lângă aceste semnificaţii mai pot fi adăugate şi altele:

  • S-a născut ca să trăiască o viaţă imaculată în ascultare de Dumnezeu.
  • S-a născut ca să împlinească Legea.
  • S-a născut să ne arate un Dumnezeu model în relaţiile cu oamenii, în relaţia Dumnezeu, în slujire, în relaţie cu păcatul. Un model de acţiune, un model moral, un model activ şi viu.
  • S-a născut să moară, să meargă a cruce, pentru a realiza mântuirea omului şi eliberarea lui de păcat.

Semnificaţia Crăciunului


Oamenii trăiesc faptele in funcţie de conotaţia simbolică a acestora. Intensitatea şi natura trăirii unui eveniment este dată de semnificaţia acesteia. Faptele capătă semnificaţie prin acordarea de sens. Ninsoarea in sine este un fapt natural care in funcţie de conotaţia simbolică este trăită in mod diferit. Pentru un copil siberian ninsoarea face parte din obişnuit şi banal. Pentru un alt copil din altă zonă a globului ninsoarea aduce cu ea un mesaj al bucuriei, al distracţiei, al sărbătorii… Acelaşi fapt poate fi trăit în mod diferit, datorită semnificaţiilor diferite pe care le capătă. Noi trăim la nivel de semnificaţie, nu la nivel de fapte, trăim la nivel de conotaţii, nu la nivel de eveniment.

Termenul de semnificaţie denotă ideea de interpretare a unui anumit eveniment funcţie de condiţiile date de situaţie şi de informaţiile pe care interpretul le are la dispoziţie şi starea lui de spirit. Când vorbim de semnificaţia Crăciunului dorim să scoatem în evidenţă ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi mai ales de ce s-a întâmplat.

Întrebarea pe care mi-o pun de fiecare dată atunci când vine Crăciunul este in legătură cu semnificaţia lui pentru mine: „Care este însemnătatea sărbătorii pentru mine?” Nu cred că există semnificaţie adevărată şi semnificaţie falsă, ci doar semnificaţie iniţială şi ulterioară. Pentru că oamenii sunt subiectivi şi, în natura lor, pentru a înţelege lucrurile trebuie să şi le explice, să le interpreteze, ei creează un sens chiar şi lucrurilor care nu au sens. În lipsa unui creator de sens care să-I acorde datele necesare, omul obişnuit îşi va reprezenta această sărbătoare la nivelul simţului comun, bazat pe tradiţie. De aceea, în timp anumite fapte se golesc de semnificaţiile iniţiale şi ulterior se reinterpretează dându-le alte semnificaţii. O semnificaţie poate fi abandonată in prezenţa alteia mai plăcute, mai raţionale, mai conotativă, mai intensă. Pentru ca naşterea lui Isus şi sărbătoarea Crăciunului să capete sens trebuie să-l construim sau mai bine zis să-l redescoperim pe cel intenţionat de Dumnezeu.

Înainte de a începe trebuie să fac o precizare cu privire la termenul „Crăciun.” Nu cred că folosirea acestui termen ar trebui să deranjeze sentimentele religioase ale nimănui, pentru că, deşi nu îl regăsim în Sfânta Scriptură, el s-a impus în tradiţia creştinismului ca un termen generic care desemnează tot ceea ce ţine de naşterea Domnului nostru Isus Hristos în lume şi faptele descrise în Biblie, sărbătoarea care a derivat de aici cu toate formele ei, potrivite sau mai puţin potrivite. În acelaşi fel, nu găsim în Biblie termenul Trinitate, dar el s-a consacrat în teologia creştină pentru că exprimă atât de bine taina existenţei lui Dumnezeu în trei Persoane. Problema noastră nu este termenul sau originea lui, ci felul cum este înţeles. Termenul în sine nu este bun sau rău, nu are calitate morală, dar poate să creeze anumite sentimente şi atitudini funcţie de semnificaţia pe care o capătă. Problema noastră este sensul acestui termen, golirea lui de sensurile nepotrivite şi umplerea lui cu sensul biblic.

Pentru a realiza acest lucru trebuie să ne întrebăm „cum a văzut şi cum vede Dumnezeu evenimentul naşterii lui Isus?” Ce a fost în mintea şi în inima lui Dumnezeu la primul Crăciun?

Istoria naşterii lui Isus Hristos se include în planului universal al lui Dumnezeu de mântuire al omului. Evenimentul naşterii lui Hristos se potriveşte scopului spre care Dumnezeu îndreaptă omul şi universul.

    C. S. Lewis spunea că naşterea lui Hristos face parte din „cele şapte evenimente majore ale istoriei universului,” istorie care include atât trecutul cât şi viitorul. Aceste evenimente sunt:

  1. Crearea îngerilor;
  2. Crearea lucrurilor materiale, a vieţii şi a omului pe pământ;
  3. Întruparea sau naşterea lui Hristos;
  4. Moartea lui Hristos;
  5. Învierea lui Hristos;
  6. A doua venire a lui Hristos;
  7. Crearea unui cer nou şi a unui pământ nou.

Potrivit celor spuse de C. S. Lewis nu este corect să disociem evenimentul naşterii Domnului Isus Hristos de celelalte evenimente majore ale universului şi să-i dăm o semnificaţie izolată.

De aceea doresc să privim al sărbătoarea crăciunului într-un sens mai amplu, având o perspectivă de ansamblu creată pe baza mai multor perspective; perspectiva profetică pentru a înţelege că Dumnezeu comunica ceea ce doreşte să facă; apoi o perspectiva istorică pentru a înţelege că Dumnezeu pregăteşte terenul pentru ca profeţiile pe care el le-a rostit să se împlinească exact. Perspectiva culturală şi contemporană pentru a înţelege de ce această sărbătoare a devenit atât de iubită şi cum a ajuns ea atât de departe de descrierea Noului Testament. Pentru a da coerenţă şi stabilitate semnificaţiei pe care dorim să o creăm vom aborda şi latura teologică a acestui eveniment pentru a înţelege gândul şi planul lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Însă pentru a defini semnificaţia într-un mod cât mai personal trebuie să avem şi o perspectivă practică. Toate acestea în articole separate.

Evaluare şi planificare


„Cel ales la suflet face planuri alese şi se ţine de planurile lui alese.”

Isaia 32:8

calendar2010Evaluarea corectă şi eficientă alături de planificare necesită timp, sinceritate şi realism. Evaluarea şi planificarea pot fi derutante dacă sunt făcute foarte rar, însă dacă vrei să devii un om ordonat şi productiv trebuie să evaluezi şi să planifici cât mai des. Dacă faci acest lucru pentru prima dată s-ar putea să nu fi foarte încântat, însă continuă. Cu siguranţă evaluarea şi planificarea sunt mai puţin derutante decât lipsa lor. Chiar şi oamenii care îşi califică viaţa drept obişnuită şi monotonă trebuie să evalueze şi să planifice pentru că astfel viaţa capătă dinamism datorită sentimentului de aşteptare şi responsabilitate pe care evaluarea are rolul să îl dezvolte. Continuă lectura

Maleahi 3:6-10 – parafrazat


„6. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.

7. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele, şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”

8. Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.

9. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!

10. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

11. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.

12. „Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.”

(Maleahi 3:6-12)

 

Dumnezeu este credincios. El este ceea ce a spus că este şi face ceea ce a spus că face, şi acest lucru nu se schimbă în nicio generaţie.

Chiar dacă o generaţie este mai rebelă decât altă generaţie promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile pentru cei care doresc să beneficieze.

Dar cum poţi să beneficiezi de promisiunile lui Dumnezeu?

Printr-o întoarcere la acele acţiuni şi practici pe care le-aţi pierdut.

 

Una intre aceste practici este zeciuiala şi dărnicia. Atât vreme cât nu sunteţi oneşti cu Dumnezeu în domeniul financiar voi păstraţi un blestem în acest domeniu al vieţii voastre. Aveţi grijă! Este un blestem contagios.

 

Însuşiţi-vă acea practică a zeciuielii care exprimă credincioşia voastră şi acea dărnicie care vă evidenţiază credinţa. Acesta este principiul pe care Eu l-am stabilit ca nevoilor din Biserica Mea să fie acoperite.

 

Făcând astfel, aveţi libertatea şi încrederea să cereţi belşug şi minuni în domeniul financiar al vieţii voastre şi Eu voi asigura resurse aveţi nevoie. Voi dezlega cerul atunci când vă veţi ruga şi voi turna ploaia de binecuvântări.  

 

Eu vă voi da belşug în afacerile voastre, veţi prospera la locurile voastre de muncă, voi binecuvânta venitul vostru ca să nu mai aveţi nicio povară financiară.  

 

Este siguranţa pe care Eu v-o dau.

Alţii se vor uita la voi şi se vor uimi de faptul că nu aveţi datorii, nu aveţi frica zilei de mâne şi că banii vă sunt suficienţi ca să vă bucuraţi de viaţă.

Acest lucru este o mărturie şi un mesaj al faptului că viaţa bazată pe credincioşia lui Dumnezeu merită trăită.