Cele 10 porunci ale muncii în echipă


Am găsit mai multe formulări ale Celor zece porunci în contextul muncii în echipă. Aici este o formulare pe care am adaptat-o pornind de la un text din limba engleză căruia i-am pierdut urma.

  1. Mai întâi Dumnezeu. El vorbește, noi ascultăm și împlinim. Dumnezeu e pe primul loc în viața noastră.
  2. Nimic nu trebuie să stea în calea dedicării noastre totale pentru Dumnezeu.
  3. Nu putem folosi Numele lui Dumnezeu pentru a ne scuza, pentru a acuza, pentru a amenința sau pentru a jura.
  4. Ne vom lua o zi liberă pentru odihnă, relaxare și restaurare.
  5. Ne vom onora părinții noștri spirituali (mentorii sau persoanele care au sau au avut un rol de autoritate în viața noastră), pentru că astfel vom avea o viață de slujire lungă și roditoare.
  6. Nu vom ucide numele bun al nimănui. Nu vom bârfi, nu vom arunca umbră de îndoială,  nu vom defăima și nu vom disprețui pe nimeni.
  7. Vom pune limite clare în relațiile din cadrul echipei care să protejeze pe fiecare din echipă. Nu vom curvi emoțional, spiritual sau fizic.
  8. Nu vom fura unul de la celălalt, nici merite, nici idei. Nu vom plagia și nu ne vom asuma merite care trebuie împărtășite cu alții, Nu ne vom asuma nici roluri, nici poziții, nici cinste sau alte lucruri care aparțin de drept altcuiva.
  9. Nu vom minții unii despre alții, nici nu vom folosi comentarii cinice sau cu subînțeles pentru a jefui pe altcineva din echipă de respectul sau influența lui.
  10. Nu vom râvni la viața (rolul, poziția, influența) sau alte lucruri care aparțin altul membru al echipei.
Reclame

Jordan Peterson despre Eden și Căderea omului


În cartea 12 reguli de viață, Jordan Peterson[1] are o incursiune în cartea Genesei, capitolele 2 și 3. Am făcut câteva notițe pe marginea textului lui, notițe pe care ulterior le-am adăugat aici. Nu voi dezvolta aceste însemnări, ci doar le voi enumera. Mie mi-au folosit, sper că îți vor fi utile și ție. Vă recomand însă să citiți cartea.

 

  1. Să fii singur nici în Paradis nu e bine.
  2. În Eden a fost un șarpe. Indiferent de cât de sigur pare contextul, totdeauna este un potențial pericol.
  3. Șarpele spune jumătate de adevăr. Totuși, de ce ne lăsăm atât de ușor convinși de jumătăți de adevăr?
  4. Și de ce vorbim despre șerpi? Dacă există un șarpe, trebuie să îți exersezi capacitatea de ai vedea. Cu cât mai repede cu atât mai bine. Nu folosește nimănui să mângâi un șarpe pe burtă.
  5. „Nicio femeie lucidă și cu cuget moral nu va tolera lângă ia un bărbat adormit.”
  6. Capacitatea femeilor de ai face pe bărbați să se simtă rușinați și de ai face să fie conștienți de sine este încă o forță a naturii.
  7. Șarpele oferă fructe, iar fructele (oferite de el) au o capacitate ciudată de a ne deschide ochii. Însă, ceea ce vedem după aceea s-ar putea să nu fie cea mai bună perspectivă.
  8. Jumătate de cadou este mai rău decât să nu primești nimic.
  9. Adam și Eva s-au trezit (au cunoscut), așa cum li s-a promis, însă numai pentru a afla niște lucruri teribile despre ei înșiși, dar și despre mediul înconjurător. Au descoperit astfel rușinea și frica.
  10. Marea descoperire de a fi gol aparent nu folosește la nimic. Vulnerabilitatea a fost expusă. „Gol înseamnă că frumusețea și sănătatea ta pot fi evaluate de oricine. Gol înseamnă vulnerabil și ușor de vătămat. Gol înseamnă neprotejat și neînarmat într-o lume ostilă.”
  11. De ce Adam și Eva s-au ascuns de Dumnezeu? Frumusețea face urâtul să se ascundă, forța face pe cel slab să se rușineze, moartea îi face pe cei vii să simtă frică, iar idealul ne face pe toți să plecăm capul. Este un sentiment normal, uman. Te poți lupta cu asta sau poți folosi asta în favoarea ta.
  12. Oamenii tulburați de vulnerabilitatea lor se tem să spună adevărul; se tem să vorbească cu Dumnezeu. Și asta este o formă de rugăciune. Adam s-a prezentat în fața lui Dumnezeu, de voie de nevoie, însă a venit mai întâi ca un nevrotic, apoi ca un trădător.
  13. Dumnezeu este un tată care judecă. Standardele Sale sunt foarte înalte și greu de mulțumit. De aici poate învăța până la urmă orice tată, care trebuie să inspire rigoare și un spirit înalt în fii săi.
  14. A arunca vina pe alții sau pe Dumnezeu este patetic și inutil.
  15. Suntem responsabili de licărirea divină din noi. Oricum l-am numi, „nostalgia paradisului pierdut„ sau „chipul lui Dumnezeu în om” sau „dorința omului după fericire”, e ceva care e bun în om și merită restaurat.
  16. Șarpe (ca animal) nu este Satan, a fost întruparea lui Satan. Șarpele din Eden a fost Satan, însă Satan se poate prezenta și în „înger de lumină”, iar momelile lui cunosc o diversitate de forme.
  17. Pentru omul post-edenic, poată că raiul este un loc care trebuie construit.
  18. Adame, trebuie să sacrifici mereu prezentul în favoarea viitorului!
  19. Eva, vei fi atrasă de un bărbat nedemn, uneori ranchiunos, care-ți va impune direcția în viață. Da, ai o tendință ciudată de a depinde de bunăvoința problematică a bărbatului de care ai fost atrasă.
  20. În povestea Căderii nu este numai tragedie. Omul a devenit conștient de sine, iar soluția mântuirii prin Hristos este inclusă încă de aici. De altfel, întreaga Scriptură este o luptă pentru recuperarea din consecințele Căderii.
  21. Oricum ar fi ea, povestea Edenului și a Căderii continuă. Ne-am întâlnit sau ne vom întâlni cu ea. Și, da, facem parte din ea. Sper că nu numai din cea care a trecut, ci și din cea viitoare.

[1] Jordan Peterson, 12 reguli de viață, Editura Trei, București, 2018. Notițele mele se bazează pe paginile 80-99.

Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă


Pe 7 octombrie 2018, va avea loc Referendumul pentru normalitate și pentru eliminarea unei confuzii care s-a strecurat în Constituția României. Nu e vorba de o redefinire a familiei, ci clarificarea modului ei de întemeiere – pe baza consimțământului liber dintre un bărbat și o femeie. Miza este participarea masivă la referendum. Acum mingea este la noi, nu mai este la politicieni. Trebuie să nu ne lăsam prinși de retorica asta demotivantă că nu înseamnă mai nimic. Cred că avem o șansă istorică și probabil unică pentru a vota bine pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu putem face Referendum cu repetiție. Românul a dovedit că are nevoie să sufere un pic și să trăiască scenariul groazei pe care credea că nu are cum să îl trăiască, ca apoi să zică: „De ce nu am făcut la timp ceea ce trebuia să fac?”

La revoluție eram un copil. În `90 s-au organizat primele „alegeri libere”. Și s-a votat masiv FSN. Cei care credeau altceva și încercau să își expună cumva părerile erau aproape puși la zid. Cum îndrăznesc aceștia să susțină pe altcineva decât pe „Domnul Iliescu”. Mi-aduc aminte ce povestea soția mea, cum copilă fiind a venit acasă cu o poză de-a lui Ion Rațiu. A primit-o pe stradă de la cineva. Mi-a povestit reacția tatălui ei. A fost disproporționată. A rupt fotografia, a țipăt și a spus: „Așa ceva nu vreau să văd în casa mea.” Desigur, copila nu a înțeles nimic. În urmă cu vreo doi ani stăteam de vorbă cu socrul meu despre politică și îmi punea: „Cum am putut să fiu atât de orb când am votat cu Iliescu.”

Aceasta este imaginea care îmi vine în minte, că românul votează bine numai cu repetiție, după ce suferă un pic. Aici, acum la Referendumul pentru familie nu votăm pentru a ne exprima opțiuni politice, ci pentru a confirma și clădi valori creștine și sociale esențiale. Spun cu responsabilitate: familia formată dintr-o femeie și un bărbat este o valorare socială facilitată de cultura creștină. Și da, este în pericol în cultura occidentală.

Îngrijorarea mea cea mai mare legată de referendum este că românii nu sunt suficient de conștienți de momentul acesta. Nu am nicio îndoială că cei care vor vota pozitiv la referendum vor fi mai mulți decât cei care vor vota împotrivă. Dar nu asta este miza. Miza nu este să câștigăm votul, ci referendumul. Cei care sunt împotrivă, știu că dacă vor vota, votul lor, negativ fiind, este tot un vot care cântărește la validarea referendumul.

Să zicem referendumul nu va fi validat. Nici nu vreau să îmi imaginez retorica și discursul celor care promovează agenda LGBTX. Nici nu vreau să îmi imaginez când românii vor vedea un proces împotriva unei editurii pentru că nu vrea să publice o carte care promovează agenda LGBTX, sau că o cofetărie va trebui să plătească daune că nu a făcut un tort de nuntă cu curcubeu pe el. Nu vreau să ajungem să facem mitinguri de susținere a familiei după de am pierdut șansa asta că nu știu eu ce se poate întâmpla și noi, cei care punem preț pe valorile creștine să trebuiască să reacționam. E nevoie de acțiune acum, nu de reacție ulterioară. Lupta asta trebuie sa o câștigam până la capăt. Nu avem voie să o lăsăm generațiilor următoare după ce vom mânca fructele amare ale pasivități noastre.

Unde să îți dai zeciuiala?  – Varianta scurtă


Zeciuiala a început în Vechiul Testament cu Avraam care i-a dat zeciuială lui Melhisedec  (Genesa 14:20). Apoi a fost instituit de Moise ca o susținere a slujirii spirituale în sistemul iudaic (Leviticul 27:30-34) și a fost destinată seminției lui Levi care a fost pusă deoparte pentru slujirea preoțească, și nu numai – leviții nu au făcut numai slujire preoțească, ci orice altă slujire care a fost nevoie (Numeri 18:20-24, 25-32). (Ar fi nevoie probabil de un studiu despre seminția leviților și rolul lor, însă nu acesta este scopul meu). Când a fost construit Templu, zeciuielile au fost aduse la Templu. (Deuteronomul 12:6, 11)

Pasajul cel mai vestit în contextul zeciuielii este Maleahi 3:8-11. Textul acesta spune că zeciuielile trebuie aduse la Casa Mea, ceea ce în vremea aceea însemna Templul, potrivit cu versetele citate din Deuteronom și contextul istoric al cărții Maleahi.

Zeciuiala a continuat ca practică și în Noul Testament. Isus nu o condamnă niciodată[1]. (Matei 23:23) Când le răspunde fariseilor le spune două lucruri:

  • Zeciuiala nu compensează lipsa de milă sau dreptatea sau credincioșia. Zeciuiala nu înseamnă nici pe departe îndeplinirea responsabilităților pe care le un credincios le are față de Dumnezeu, și, da, practica zeciuielii are cu ea capcana aceasta.
  • Faceți ceva pentru care nu sacrificați mai nimic. Isus pare să spună. „Zeciuiala din izmă și mărar e prea puțin dacă nu dați ceva din inima voastră.”

 

Subiectul este mult mai amplu, însă nu mă opresc aici. Cine dorește detalii, pot reveni cu ele altădată.

Cele mai multe biserici evanghelice din ziua de azi practică zeciuiala, iar pe baza Maleahi 3:10 spun că zeciuiala trebuie adusă la Casa Domnului, adică bisericii locale. Bisericilor în general le este favorabilă o astfel de interpretare, și practică, așa că nu o vor combate sau nu vor adăuga ceva la ea, însă interpretarea în sine are probleme din mai multe puncte de vedere:

În primul rând „Casa Domnului” nu înseamnă o clădire, ci întreg poporul lui Dumnezeu (1 Petru 2:5, Evrei 3:6), astfel că zeciuiala nu este destinată numai bisericii locale, ci întregii slujiri creștine.

Apoi există o diferență între biserica locală ca instituție și slujitorii Evangheliei în mod individual. Nu de multe ori banii care sunt dăruiți nu ajung și nu susține oamenii lui Dumnezeu sau lucrarea Evangheliei, ci numai sistemul închis al bisericii locale (și eu cred că asta nu este nici biblic, nici măcar creștinesc).

Ceea ce afirm pe scurt este că biserica locală nu este beneficiara exclusivă a zeciuielii unui credincios.

Ca să scurtez textul spun că zeciuiala trebuie dată după câteva criterii:

  1. Dăruiește acolo unde ești hrănit spiritual și binecuvântat.

Cele mai multe biserici vor spune: „Hrana ta spirituală ți-o primești în biserica locală.” Da, dar nu în totalitate și, în anumite cazuri, chiar deloc.

Cine primește învățătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învață. (Galateni 6:6)

Eu cred că trebuie să fii onest cu tine și să investești în ceea ce investește în tine și familia ta. Dacă sunt alți oameni care te-au binecuvântat spiritual, ar trebui să le faci parte din dărnicia și zeciuiala ta. Unii dintre acești oameni se pot afla departe sau să nu îi fi întâlnit niciodată. Este corect și biblic să te întorci înspre ei cu mulțumire. Iar mulțumirea e prea puțin dacă înseamnă numai cuvinte. Cuvintele nu te costă nimic. Sigur, în cultura noastră cel care mulțumește este ca îngerul lui Dumnezeu pe lângă cei mulți care merg cu capul plecat și nu se întorc să spună ceva. Însă, cred că mulțumirea trebuie însoțită de un dar.

O să revin la acest principiu pentru că îl consider esențial.

  1. Principiul mai întâi împărăția.

Căutați mai Împărăția lui Dumnezeu (Matei 6:33)

Împărăția este locul acela peste care domnește un împărat. Împărăția lui Dumnezeu este locul peste care Isus este acceptat și declarat ca Domn. Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât biserica locală. Eu cred că biserica locală trebuie să dăruiască pentru lucrarea Împărăției. Dacă o face sau nu, sau cum o face, e deja un alt subiect. Biserica în care se aplică acest principiu va fi binecuvântată.

Dar revenit la credinciosul individual. În cazul dărniciei și zeciuielii, eu cred că un credincios trebuie să dăruiască și în altă parte decât biserica locală, mai ales în acele lucrări în care crede sau care are legătură cu el (poate te hrănește spiritual). Poate e un post de radio sau TV sau este o misiune, sau o biserică pe care vrei să o binecuvântezi.

3. Dăruiește slujitorilor lui Dumnezeu

Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învățătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5:17-18)
Îndoită cinste nu se referă la apreciere dublă. Aprecierea e bună, dar nu suficientă conform acestui verset. Versetul spune că slujitorul care învață pe alții este vrednic de cinste și de plată. Plata împreună cu cinstea este îndoită cinste. Dovada este versetul 18 care vorbește despre „boul care treieră grâul”, și nu boi îi are în vedere Dumnezeu aici (1 Corinteni 9:9), ci vorbește despre slujitorii lui Dumnezeu (1 Corinteni 9:14), iar boul care treieră grâul nu se hrănește cu laude.

 

Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. (1 Corinteni 9:14)

Pavel adaugă: Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? (1 Corinteni 9:11)

 

Mulți spun: „Slujitorii sunt răsplătiți de biserică.” Așa ar fi frumos. Dar în cele mai multe cazuri bisericile uită să facă asta. Eu personal nu prea am întâlnit biserici care să își plătească slujitorii și dacă o fac, o fac cât să poată zice că o fac. Era vorba aia despre pastor: „Ține-l Doamne smerit, că sărac avem noi grijă.” Și chiar și așa: să presupunem că sunt biserici care își recompensează onorabil slujitorii, tot mai sunt slujitori care fac lucrarea cu inimă și dedicare și (mai) nimeni nu îi susține. Sunt slujitori în cadrul laudei și a închinării sau la școala duminicală sau la tineret sau la grupurile de casă. Cu aceștia ce se întâmplă? Fără să intru în mai multe detalii, eu cred că Scriptura spune potrivit acestor versete următoarele lucruri:

  • Fii recunoscător în mod practic celui/celor care te binecuvântează spiritual.
  • Fă diferența între cei care doar vorbesc și cei care te hrănesc spiritual.
  • Cei care au sau au avut un rol spiritual în viața ta sunt demni de recompensarea ta financiară. Nu trebuie să o faci de fiecare dată, însă dacă din când în când te întorci cu mulțumire poate să însemne foarte mult pentru ei, dar și pentru tine.

 

Pavel spune: am semănat printre voi bunurile duhovnicești[2] – mare lucru este să culegem lucruri vremelnice. Din nou este vorba despre principiul hranei și binecuvântării spirituale. Dacă ai fost binecuvântat prin cineva, susține acel om al lui Dumnezeu să poată sluji și mai departe altora și să facă acest lucru cu bucurie.

Pavel le spune Corintenilor: dacă nu în cazul altora, în cazul vostru am tot dreptul – pentru că dacă pentru alții nu sunt apostol, pentru voi sunt. (1 Corinteni 9:1). Un păstor sau un învățător din ziua de azi ar putea spune: dacă pentru alții nu sunt pastor, pentru voi sunt. Nu sunt învățător pentru 100 mii de oameni, însă sunt învățător pentru voi.

Ceea ce încerc să evidențiez este că trebuie să scurtăm lanțul de la slujitor la credincios. Credinciosul poate să dăruiască direct slujitorului prin care este binecuvântat. Sigur, poți să dai bisericii și biserica să dea slujitorului cum crede ea de cuviință, însă eu cred că nu asta spune Scriptura.

Fără îndoială trebuie să dăruim bisericii locale, dar nu numai bisericii locale.

  • Trebuie să dăruim mai cu seamă slujitorilor lui Dumnezeu care ne-au binecuvântat într-un fel sau altul.
  • Trebuie să dăruim bisericii locale și
  • Trebuie să zidim Împărăția.
  • Și uneori trebuie să răspundem unor nevoi. Pavel i-a chemat pe frații din Corinteni și din Macedonia să dăruiască pentru Iudeea (1 Corinteni 9)

Zeciuiala oricum trebuie dată pentru că sunt banii Domnului, nu banii noștri, însă Dumnezeu ne-a dat libertatea să îi direcționăm. Să o facem cu înțelepciune.

 

Exemplu personal:

Îți ofer exemplul meu, însă nu fac din practica mea o regulă:

Eu îmi dau zeciuiala după cele patru criterii:

  • Acolo unde sunt hrănit și binecuvântat. Și asta nu înseamnă același lucru cu biserica locală.
  • La biserica locală unde sunt membru.
  • Unui om al lui Dumnezeu care m-a binecuvântat.
  • Pentru o slujire creștină în care cred și vreau să o susține. Aici e vorba de principiul Împărăției.
  • Uneori răspund unei nevoi.

 

Să zicem că zeciuiala mea este 500 de lei. Dau 100 de lei la biserică, 100 unui slujitor, 200 de lei unei slujiri creștine și 100 unei familii care trece printr-o situație mai delicată. În altă lună aleg să dau toți banii unei cauze în care cred și vreau să mă implic. În altă lună dau o parte unei slujiri creștine și o parte bisericii locale.

Am întâlnit oameni care s-au angajat cu zeciuiala lor să susțină un misionar. Sau un student.

Ideea este simplă. Credinciosul ar trebui să treacă peste acel lanț întreg și să își dăruiască banii, fără să se simtă vinovat, acolo unde este hrănit spiritual și acolo unde se simte chemat să zidească și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu. Și desigur, uneori mai trebuie să dăm că trebuie să răspundem unei nevoi.

 

Întrebare: Trebuie să dau zeciuială din orice sumă care „intră în casă” sau numai din salariu? Trebuie să dau și din primele pe care le primesc sau din bonurile de masă?

Scriptura spune: „din tot venitul tău” (Proverbe 3:9)[3]. Venitul este suma care intră în casă pentru a fi cheltuită pe nevoile curente.

De exemplu, în cazul meu: venitul firmei mele nu este venitul meu, dar ceea ce intră în casa mea pentru a fi cheltuit (inclusiv dacă este vorba de bani destinați pentru chirie sau alte cheltuieli) trebuie să fie considerat ca făcând parte din venitul meu.

Altcineva m-a întrebat dacă atunci când a vândut un apartament ca să cumpere altul, trebuie să dea mai întâi zeciuiala? Eu nu cred că o astfel de situație poate fi considerată venit. S-a vândut ceva și banii sunt destinați pentru a se cumpăra altceva. Nu este un profit în asta. Venit ar fi dacă este vorba de o investiție. De exemplu cineva cumpără un apartament pe care îl vinde apoi cu 20% profit. Zeciuiala este 10% din profit, nu din suma câștigată.

În cazul celor mai mulți oameni care trăiesc din salariu și alte mici venituri suplimentare, da, zeciuiala se dă din tot. Dar trebuie să subliniez ceva. Nu trebuie să te socotești la sânge cu Dumnezeu. Asta ar fi o abordare legalistă. Uneori dai mai mult, alteori dai mai puțin. În funcție de dinamica veniturilor casei fiecăruia, unii își dau zeciuiala odată pe lună, alții dau pe parcurs ce primesc banii.

Oricum un principiu este clar conform Proverbe 3:9 –  Zeciuiala este prima parte din bani care se pune deoparte pentru Domnul.

 

[1] Vai de voi, cărturari şi farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, şi pe acelea să nu le lăsați nefăcute. (Matei 23:23)

[2] Pavel citează acest verset încă odată tot în contextul dărniciei în Corinteni pe care îi motiva să dăruiască pentru creștinii din Iudeea care treceau prin foamete. În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? (1 Corinteni 9:9)

[3] Cinstește pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: (Proverbe 3:9)

Creștinismul într-o lume postmodernă


Vă prezint articolul pe care l-am scris pentru revista Genesis, nr 40, o revistă de misiune creștină care se tipărește la Chicago prin grija Misiuni Genesis și a bisericii Philadelphia Chicago.

Le mulțumesc directorului Misiunii Genesis, Ilie U. Tomuța și Pastorului Florin T. Cîmpean pentru posibilitatea de a face parte din acest proiect frumos.

Pentru a întreaga revistă Genesis accesați acest link.

Articolul este un foarte scurt rezumat al unei părți din lucrarea mea de doctorat care va fi publicată în acest an. Prezint mai departe conținutul articolului.

Continuă lectura

Ce am învățat de la viață în anul 2017?


La finele anului trecut mi-am luat un timp pentru a analiza un pic anul trecut și pentru a pune pe „hârtie” câteva dintre lucrurile care pot fi traduse în lecții de viață pentru mine. Fiecare dintre lucrurile enumerate mai jos are o poveste care merită spusă, însă acum nu am timpul pentru a face asta. Puneți și tu întrebarea asta și vezi ce iese. Un an cu mult spor îți doresc.

 

  1. Nu disprețui micile sclipiri.
  2. Dacă primești cu recunoștință de la Dumnezeu lucrurile mici și aparent firave, te califici și pentru lucruri mai mari.
  3. Totul se poate schimba cu o idee.
  4. Nu reanunța chiar dacă ceea ce ți-a rămas este doar cenușă. Chiar și în aceste condiții se poate naște ceva frumos.
  5. Ceea ce pare prăbușit, năruit, faliment sau eșec (sau oricum ai numi lucrurile negative din viața ta) poate să îți ofere o mare surpriză plăcută. Asupra lucrurilor cărora vrei să pui cruce s-ar putea manifesta puterea învierii. Cred în puterea învierii încă odată. Da e adevărat, nu există înviere fără moarte.
  6. Nu renunța să te rogi pentru lucruri imposibile. Într-o zi s-ar putea să devină posibil. E adevărat, nu e ziua pe care o alegi tu, ci Dumnezeu.
  7. Oamenii se schimbă în bine. Încet, dar se schimbă. Crede în oameni și în schimbarea lor în bine. Face bine sufletului și motivației o astfel de atitudine.
  8. Uneori lucrurile lucrează înspre binele tău fără nicio influență din partea ta sau un efort conștient de-al tău.
  9. Dacă te simți ca elefantul în magazinul de porțelanuri, de vină nu este nici magazinul, nici elefantul, ci doar amplasarea nepotrivită a lucrurilor… Uneori trebuie să schimbi mediul în care trăiești.
  10. Oferă loc pentru miracol în orice moment din viața ta. Minunile pe care le muncești sunt mai prețioase pentru tine decât cele pe care le primești.