Ce am învățat din filmul The way back (2010)? (1)


Am văzut filmul The way back (2010) (http://www.imdb.com/title/tt1023114/) (Calea de întoarcere) în toamna anului 2011 și a avut un efect major asupra mea. M-am identificat într-un anumit fel cu povestea filmului și am notat la a doua vizionare câteva gânduri pe care le-am lăsat să zacă prin calculator. Deunăzi am dat peste textul acela și m-am gândit că nu ar strica să îl fac public.

the_way_back-posterCând cineva îmi cere să îi recomand un film încep prin ai spune despre acest film. Probabil că eram eu într-o perioadă mai ciudată de a avut un efect așa de mare asupra mea. L-am văzut de vreo patru ori de atunci și impresia nu s-a risipit. Vă recomand acest film. Dacă l-ați văzut o să înțelegeți legătura ideilor pe care listez eu mai jos cu filmul. Dacă nu ați văzut filmul, sper să vă bucurați de comentariile mele și să fiți provocați să vedeți un film bun, în opinia mea.

Aici aveți trailerul filmului. Aici îl puteți viziona online.

Continuă lectura

Doamne, scapă-ne de Ponta!


choose

Îl auzeam pe socrul meu care spunea: „Cum am putut să votez cu Iliescu în 1990?” „Și acum regret că nu am înțeles ce ar fi însemnat Ion Rațiu pentru România în acel moment.” „Am pierdut momentul, am fost manipulat de televizor și ziare.”

Au trecut 24 de ani și iată-ne din nou în fața unei alegeri care decide viitorul României pentru încă o generație. Chiar trebuie să așteptăm câțiva ani ca să regretăm ce înseamnă să votăm cu Ponta? Ponta nu are cu ce să ne surprindă. Ba da, în sens negativ. Dar nu are cum să fie o soluție pentru România când are dulapurile pline cu secrete care put. Un lucru este foarte clar: Ponta nu trebuie să ajungă președinte.

Îmi permit să mă rog: „Doamne, salvează-ne de Ponta.” Dar acum nu este timp doar de post și rugăciune. Acum trebuie să rezolvăm lucrurile și mergând la vot. Acum este momentul de schimbare. Acum trebuie să votați și să vă folosiți influența indiferent de calitatea pe care o aveți pentru a da tot ce puteți ca să votăm masiv Iohannis. Sunați la rude, la prieteni, explicați-le ce se întâmplă și ajutații să înțeleagă că nu avem nevoie de un nou Ion Iliescu. Și Ponta nu este un nou Ion Iliescu. Este mult mai periculos. Iliescu a fost „sărac și cinstit”, era mai decent și mai rezervat, cel puțin i-a făcut pe cei mai mulți să creadă asta. Ponta este dovedit hoț și mincinos. Iliescu era bătrân și fără prea mult dor de răzbunare, pe când Ponta este tânăr și cu multă sete de sânge.

Ar fi o ipocrizie din partea mea în calitate de lider creștin să vă spun că nu este o mare diferență între a vota Ponta sau Iohanis. Nu, nu e tot una. Vom asista la 5 ani de neputință. Cinci ani de poante și pontisme. Acum e timpul să spunem lucrurilor pe nume în mod responsabil: Nu votați Ponta. Nu avem nevoie de încă 5 ani în care trebuie să îndurăm un regim (spuneți-i cum vreți voi) și să ne dorim (și să ne rugăm) în tot timpul ăsta să îl schimbăm și să ne vină din nou rândul peste 5 ani. Nu îmi doresc să avem regretul că am fi putut schimba ceva și nu am făcut-o.

Nu vă mai rugați pentru țară, dacă îl votați pe Ponta. Dacă evreii din timpul lui Isus puteau să aleagă, credeți că l-ar fi ales pe Irod ca rege? Sunt sigur că nu. Dacă ar fi putut scăpa de dominația romană ce credeți că ar fi făcut? Ar fi ales să scape. Vă întreb și eu: Dacă putem scăpa de comuniști și neocomuniști și o punem face prin vot, ce ar trebui să facem? Să votăm anti-Ponta. Noi putem alege asta.

Eu am văzut Sibiul și mi-a plăcut. Arată ca un oraș care face cinste României. Cine a fost credincios în lucrurile mici va fi credincios și în lucrurile mari, spune Scriptura. Cine a făcut treabă la Sibiu, face treabă și la conducerea țării. Cine nu a fost controlat și manipulat la Sibiu, nu va fi controlat și manipulat nici în fruntea țării. Asta este logica mea și e o logică biblică. Este argumentul lui Isus.

Nu mai clamați că vreți schimbarea dacă votați pentru Ponta. Semănați cu personajele din Caragiale, care vor schimbarea „pe ici pe colo”. Și nu mi-o luați în nume de rău, nu vreau să jignesc pe nimeni spunând asta, dar vreau să vă spun că nu mai e timpul să ezităm. Nu, avem nevoie de o schimbare în punctul esențial: Ponta trebuie să dispară împreună cu toată suita din spatele lui care au pe mâini sângele vărsat în mineriade și nu numai… Acești oameni ar trebui să aibă pe conștiință toate dramele și lacrimile din România care nu oferă șansa la viitor, la prosperitate, la o viață normală. Gândește-te doar la lacrimile și suspinele copiilor celor care au plecat să își câștige pâinea în altă țară. Ăsta este blestem, nu binecuvântare. Pustiirea țării acesteia este o dovadă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu care ne cere să facem dreptate, să apărăm pricina orfanului și a văduvei. Ne-am îndepărtat prin tăcere, prin lașitate, prin conformism, prin omisiune…

Asta au făcut politicienii din noi: ne-au făcut să credem că nu avem putere, că nu ne putem uni, că nu putem vedea corupția, iar dacă o vedem să ne fie frică să o combatem. Ne-au furat viitorul. Ne-au furat curajul de a vorbi. Ne-au adus la blazare. Acum este timpul să facem ceva concret. Trebuie să votați pentru viitorul copiilor voștri. Trebuie să câștigăm lupta asta pentru ei. Ceea ne nu au reușit părinții noștri trebuie să reușim noi. Ezitarea lor a devenit povara noastră. Acum este rândul nostru. Nu, nu e momentul să așteptăm, să lăsăm să vedem ce se întâmplă… Nu. Suntem responsabili. Oare tăcând facem noi dreptate?

Trebuie schimbat un singur lucru odată, iar acum cel mai important lucru de schimbat este trimiterea acasă a lui Ponta. Nu vă fie milă de el. Nici lui nu îi este milă de voi. Acum trebuie să plece.

Sunt multe de făcut în România. Nu vă lăsați copleșiți de povara dezastrului care rămâne în urmă. Le vom face pe rând. Acum e nevoie de un gest simbolic, moral și practic. Nu știu care ar putea fi gestul prin care îți poți exercita influența, însă fă-o. Nu are rost regretul de mai târziul.

Ce înseamnă practicarea prezenței lui Dumnezeu?


Această carte (În prezența Lui) este o invitație pe care ți-o lansez să (re)descoperi acele aspecte ale relației tale cu Dumnezeu, pe care nu le-ai crezut posibile, pe care le-ai neglijat sau le-ai lăsat deoparte și le-ai uitat.

Practicarea prezentei lui Dumnezeu

Nu pot să îți explic despre ce este vorba, nici nu vreau să îți spun cum să ajungi în prezența Lui, însă când vei ajunge acolo, vei ști. Nu vreau să îți ofer o formulă sau o modalitate de a face ceva într-un anumit fel, nici nu sunt posesorul unui secret spiritual, ci așa cum ești tu, sunt și eu, însetat și înfometat după Dumnezeu, iar El răspunde cu credincioșie acestei dorințe profunde pe care a sădit-o în noi.

Cum tânjește cerbul după izvoarele de apă, aşa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule! (Psalmii 42:1 – NTR)

 Când spun „prezența lui Dumnezeu” mă refer la acea atingere a lui Dumnezeu care poate să vină din când în când peste viața ta și să producă schimbări cruciale. Prezența lui Dumnezeu despre care vorbesc în carte nu se referă la acea prezență generală a lui Dumnezeu, înțeleasă ca Providență. Teologic și biblic știm că Dumnezeu este prezent în orice loc, în orice moment și numim asta Omniprezență. Dar dacă tratăm realitățile spirituale doar pe baza conceptelor teologice pierdem esența, pierdem chiar acele realități spirituale de care vorbim. Dumnezeu nu este un concept și nici prezența lui Dumnezeu despre care vorbește Biblia nu a fost destinată să fie îngropată în scrieri religioase. Nu te poți închina unui concept și nici nu poți să reduci relația cu Dumnezeu la ritual sau activitate de natură religioasă.

Consider că trăim într-o perioadă de mare secetă spirituală tocmai din cauza teologizării experiențelor religioase. Teologia ne-a furat trăirea profundă cu Dumnezeu și curajul de a căuta ceva mai mult decât ceea ce este obișnuit, normativ, statuat, acceptat, instituționalizat și repetat.

Prin această carte îți propun momente de evaluare și reflexie asupra vieții tale. Întrebările care însoțesc mesajele profetice te provoacă să ai o întâlnire cu tine însuți, cu cel care ai fost, cu cel care ești și cu cel care vei fi.

Momentele de întâlnire cu Dumnezeu sunt momente de evaluare, momente în care te oprești și te întrebi: De ce sunt aici? Cum am ajuns în acest loc? Ce pot să fac acum? Te uiți la trecutul tău, la prezentul tău și privești în perspectivă și spui: Ce se întâmplă cu mine? Cine sunt eu cu adevărat? Ce vrea Dumnezeu de la mine? Ce va urma în viața mea? Ce îmi aduce bucurie și împlinire reală? Sunt momente profunde de evaluare în prezența lui Dumnezeu, dar nu evaluări seci, ci evaluări pe care trebuie să ți le asumi cu curaj, între tine și Tatăl tău. Nu este vorba de evaluări pe care le pui pe hârtie, tragi linia și spui:„Iată calculul!”„Iată suma!”„Iată rezultatul!”„Pot să merg mai departe.” Nu, nu poți.Nu la fel. Întâlnirea cu Dumnezeu în prezența Lui provoacă în tine o hotărâre profundă de a fi transformat. Îți vei da seama în momente de genul acesta că parcă totul în jur se prăbușește, iar tu trăiești o taină cu Dumnezeu. Nu vei înțelege pe deplin despre ce este vorba, dar vei ști că nimic nu va mai fi cum a fost înainte.

În prezența Lui poți să intri și să ieși, dar poți, de asemenea, să rămâi și să trăiești acolo. În prezența lui Dumnezeu nu intri numai pentru tine, ci prezența Lui te pătrunde, te transformă și îți dă o misiune. Vei purta atmosfera cerului cu tine, în familia ta, în biserica ta și în comunitatea din care faci parte. De fapt, oamenii schimbați de Dumnezeu sunt agenții schimbării comunității lor. Atunci când ai reușit să treci dincolo de superficialitate și să sorbi din atmosfera sfințeniei lui Dumnezeu ai două posibilități: te lași schimbat sau vei continua așa cum ești? Prețul nu e mic. Confortul nu este garantat. Rezultatul e imprevizibil. Oricum, un lucru este clar, până nu te lași transformat nu poți merge mai departe. Din prezența lui Dumnezeu nu poți, nu trebuie să ieși neschimbat. (Deși poți, până la urmă e decizia ta.) Schimbarea începe în interior, în adânc, în duhul tău, apoi în mintea ta și se transpune în comportamentul tău.

Începeți zilele cu Dumnezeu, în rugăciune, citind Scriptura și notând în agenda ta tot ce crezi că merită notat, apoi trăiește-ți ziua așteptând în prezența Lui Dumnezeu.

Prinde atmosfera. Intrarea în prezența lui Dumnezeu este o provocare pe care îmi doresc să ți-o asumi. Prezența Lui este peste tot, ea este caldă, profundă și liniștită… Practicarea prezenței lui Dumnezeu este o experiență creștină continuă.

Ce înseamnă a sta în prezența lui Dumnezeu? Nu știu. Nu vreau să îți dau răspunsuri. Caută și află propriile răspunsuri. Care este metoda cea mai bună de a face acest lucru? Nu există o metodă recomandată. Descoperă-ți propria metodă și atunci când ai devenit metodic, schimbă ceva. Disciplina nu te poate duce în prezența lui Dumnezeu, nici rugăciunea, nici citirea Scripturii. Toate acestea sunt căi care trebuie urmate, dar este ceva dincolo de ele. Mai presus de toate, caută-l pe Dumnezeu fără a avea un scop anume. Prezența Lui te va umple și te va copleși. Când Prezența lui Dumnezeu se va manifesta o vei recunoaște și nu vei mai avea nevoie de nimeni care să îți spună: „Așa este în prezența lui Dumnezeu.”

Nu te grăbi. Nu citi cartea ca pe un roman și nici nu trebuie să galopezi pentru a o finaliza. Citește și revin-o asupra unui mesaj într-un moment diferit. Probabil, vor fi unele dintre mesaje care nu ți se potrivesc, iar altele care nu ți se potrivesc acum, iar altele se vor lipi de inima ta. Revin-o la text în situații și stări emoționale diferite.

 

Spor la citit și la ascultat…

Îți mulțumesc anticipat pentru efortul tău de a da mai departe vestea și mă rog ca aventura ta în prezența Lui să continue, iar binecuvântările profetice să își aducă roadele în viața ta și în viața celor dragi ție.

Dacă ai ceva de spus, scrie!


Cred că una dintre cele mai mari nevoi ale românilor evanghelici este să-și formuleze credința în scris. Avem nevoie de o luare de poziție scrisă față de marile probleme ale societății contemporane. Familia este asaltată de concepțiile și practicile acestei lumi seculare și trebuie să confruntăm cu tact și eleganță și, mai ales, cu discernământ bazat pe principiile Scripturii, provocările care ne sunt ridicate. Este nevoie de un discurs relevant, argumentat, un discurs care să nu fie cotat drept retrograd, ilogic, habotnic, dogmatic sau rigid.

Răspunsul pe care l-au dat înaintașii noștri creștini nu este suficient. Ei au vorbit generației lor cu un limbaj potrivit contextului lor, noi trebuie să vorbim generației noastre cu un limbaj adaptat cadrului în care trăim. Trebuie să avem propriul discurs, propria abordare. Principiul relevanței poate fi sumarizat astfel: „probleme vechi, abordări noi; probleme noi, abordări noi”.

Care este concepția noastră despre avort? Nu este suficient doar să o afirmi, ci și să o explici. Care este concepția noastră despre sinucidere? Despre homosexualitate? Despre practicile sexuale nenormative? Despre prostituție? Despre alcool? Despre implicarea politică? Despre război? Despre globalizare? Nu este suficient doar să te plângi, sau să protestezi, trebuie să ai o poziție apologetică clară.

Nu putem să confruntăm concepția seculară despre lume și viață până nu confruntăm dogmatismul nostru, tabuurile noastre, propria noastră orbire… Desigur, primul pas spre reușita acestui demers este exercițiul sincerității. Înainte de activism și abordare manifestă, trebuie să îți formulezi un discurs care să reziste contraatacului. Te simți neputincios? Asta pentru că nu ți-ai propus să o recunoști și să ți-o depășești.

Lumea evanghelică se află în pragul în care se afla literatura română atunci când Iulia Hașdeu spunea: „Scriți, românilor, dar numa’ scriți”. Același lucru este valabil și pentru noi. Trebuie să punem pe hârtie ce gândim sau afirmăm, să supunem testului logicii, dar și al dezbaterii. Un discurs conștient, logic, asumat, deschis dezbaterii este o nevoie și un câștig pentru lumea evanghelică românească. Problema nu este că nu avem concepții solide și argumentate, sau că nu avem ceva de spus acestei lumi, ci că acestea nu sunt spuse, adică scrise. Prea mult așteptăm ca totul să se întâmple în urma „rugăciunii”. Eu cred în valoarea rugăciunii, dar nu cred în rugăciune pentru a justifica pasivitatea și lipsa de implicare socială sau creștină.

Scriu aceste rânduri cu scopul de a te provoca să reevaluezi prejudecățile tale, să confrunți neputința ta și să faci „un mic gest” pentru a schimba ceva, pentru a transmite un mesaj lizibil în cercul tău de prieteni și cunoștințe. Crezi în moralitate? Afirm-o! Justifică-o! Scrie despre asta! Abordează problema specific! Asumă-ți poziția!

Dacă ai ceva de spus, scrie. Nimic nu este spus cu adevărat, până nu este scris… și semnat! Mulți vorbesc, puțini scriu. Vorbele zboară, scrisul rămâne. Noi avem o mare cultură a predicării, a vorbirii, însă Biblia înseamnă mai mult scris decât vorbit, de aceea încurajez pe orice creștin să scrie. Putem profita de respectul pe care îl au românii față de ceea ce este scris, ca să transmitem mesajul nostru cu mai mare impact. Sunt reviste creștine, sunt site-uri care pot publica ceea ce scrii. Folosește orice cale pentru a lua atitudine.

Poți să promovezi, să încurajezi și să susții scriitura prin banul tău. Investește în cărți, în edituri și tipografii. Românul evanghelic trebuie încurajat. Creativitatea trebuie încurajată. Scriitura… Poezia… Dacă vezi o revistă făcută de români, dacă ai găsit o carte scrisă de un român, cumpără-o, chiar dacă numai în virtutea încurajării fenomenului creație literară și artistică în lumea evanghelică românească.

Pilat a spus: „Ce am scris, am scris!” Ce înseamnă aceste cuvinte? Scrisul rămâne. Are autoritate. Trebuie asumat. Te descrie și comunică mesajul tău. Poate intriga și poate fi contestat, dar cu siguranță este mai mult decât o vorbă spusă în treacăt.

Dacă ai ceva de spus, scrie!

INFLUENŢA MINORITARĂ


Influenta minoritaraIdeile noi, schimbarea, reforma, progresul, sunt purtate întotdeauna de o minoritate, şi nu de puţine ori doar de un singur om. Ei trebuie să lupte pentru aducerea în atenţia discursului public ideile în care cred, prin contestarea ideilor şi metodelor vechi şi propunerea alternativelor. Este o luptă în care creuzetul opiniei dominante este rupt şi ceea ce este notoriu lasă locul la ceea ce până atunci a fost neglijat sau ignorat. Nu este o luptă lină, a progresului liniar. Nicidecum. Este o luptă acerbă, pe viaţă şi pe moarte. Nu este doar o luptă de idei, ci este o luptă susţinută de oamenii care poartă acele idei. Ideile vechi s-au formalizat, s-au instituţionalizat şi sunt apărate de experţi şi instituţii care au de partea lor toate pârghiile sociale.

Totuşi, deşi pare o luptă surdă şi fără de prea mare rezonanţă, există un anumit tip de oameni care nu renunţă şi, purtaţi de un vis, ei merg înainte indiferent de opoziţie şi de obstacole. Cum se explică influenţa acelor oameni care nu au avut armată, care nu au avut susţinere politică, nu au avut mulţimi mari de partea lor şi totuşi au provocat schimbări incontestabile? Aceasta este influenţa minoritară. Deşi vin de la marginea societăţii, ei atrag prin forţa spiritului lor şi, urmaţi de câţiva ciudaţi, o minoritate deseori de nebăgat în seamă, ei schimbă lumea. O scânteie care se aprinde undeva izolat, apoi devine un foc care se întinde tot mai mult şi care nu mai poate fi oprit. Este vorba de acea sămânţă mică pusă într-un pământ şi care îşi aşteaptă vremea. O sămânță care poartă în ea speranţă, libertate, mântuire. Nimeni nu poate opri o idee căreia i-a sosit vremea, spunea Victor Hugo. Nimeni nu poate opri un om care a creat o vreme prielnică pentru ideea lui.

Cel mai potrivit exemplu pentru a ilustra influenţa minoritară este Isus Hristos. Modul şi momentul în care a venit în lume nu au putut prefigura influenţa Lui de-a lungul mileniilor. Un copilaş născut în una dintre provinciile Imperiului Roman a născut controverse care au răsculat conducerea provinciei (Iudea) şi a Imperiului. Omeneşte, influenţa lui Isus Hristos nu are logică. S-a născut ca un străin, a trăit ca un pribeag şi a murit ca un criminal, însă ideile şi exemplul Lui au transformat istoria.

Ce a făcut ca influenţa Lui să crească cu fiecare generaţie mai puternic? Desigur, nu putem să răspundem în câteva cuvinte la o asemenea întrebare. Despre locul lui Isus în istoria omenirii s-au scris mii de cărţi. Cred că dincolo de grile şi concepte, prin care am putea să analizăm influenţa lui Isus Hristos, cel mai înţelept lucru ar fi să recunoaştem această influenţă şi dimensiunile ei şi să fim inspiraţi de ea.

Isus a fost un revoluţionar, El a combătut cu îndrăzneală ideile tradiţionale din vremea Lui şi a atacat public justiţia coruptă. Opiniile şi valorile pe care le-a promovat sunt o provocare permanentă pentru toţi cei care ajung să le cunoască. Cei care le contrazic sfârşesc prin a face din ele pasiunea vieţii lor, iar cei care le acceptă devin promotori ai influenţei Lui.

Mi-ar plăcea să redau un citat care sumarizează ideile pe care eu aş dori să le transmit. Nu mai ştiu unde l-am găsit prima dată, nici cine este autorul, nici care este forma originală. Ştiu doar că eu am pus cele două paragrafe la un loc, pentru că am considerat că se leagă. Mi-am permis să le modelez puțin, pentru a face ca exprimarea să mă caracterizeze.

„El nu a scris nicio carte, dar cărţile care s-au scris despre El nu le-ar putea cuprinde nicio bibliotecă. Nu a scris niciun vers, dar despre El s-au scris mii de versuri. A împărţit istoria, a inspirat arta, a îmbogăţit cultura, a iluminat teologia şi a schimbat vieţi. A semănat speranţă acolo unde era deznădejde, a semănat iubire acolo unde era ură, a dus lumină acolo unde era întuneric şi, mai presus de toate, S-a jertfit pentru viaţa lumii.”

„Numele marilor oameni de stat, numele filosofilor, anarhiştilor, revoluţionarilor, au strălucit pentru o vreme şi au dispărut. Dar există un Nume care străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic. Fiindcă Irod nu L-a putut ucide, moartea nu L-a putut învinge, mormântul nu L-a putut fereca, este temut de Diavol, venerat de sfinţi, adorat de îngeri şi proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domn al Domnilor şi Împărat al Împăraţilor. Numele Lui este Hristos Domnul.”

Semnificația istorică a Crăciunului


biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_irodIstoria nașterii lui Isus Hristos se include în planului universal al lui Dumnezeu de mântuire al omului. Evenimentul naşterii lui Hristos se potriveşte scopului spre care Dumnezeu îndreaptă omul şi universul.

    C. S. Lewis spunea că naşterea lui Hristos face parte din „cele şapte evenimente majore ale istoriei universului”, istorie care include atât trecutul cât şi viitorul. Aceste evenimente sunt:

  1. Crearea îngerilor;
  2. Crearea lucrurilor materiale, a vieţii şi a omului pe pământ;
  3. Întruparea sau naşterea lui Hristos;
  4. Moartea lui Hristos;
  5. Învierea lui Hristos;
  6. A doua venire a lui Hristos;
  7. Un cer nou şi un pământ nou.

Potrivit celor spuse de C. S. Lewis nu este corect să disociem evenimentul naşterii Domnului Isus Hristos de celelalte evenimente majore ale universului şi să-i dăm o semnificaţie izolată.

Asteptarea mesianică

    S-a vorbit mult despre faptele care au avut loc la crăciun însă este bine să recontextualizăm evenimentele şi să încercăm să le prezentăm într-o ordine logică şi cronologică.

Contextul istoric era dominat de „aşteptarea mesianică.” Cel mai probabil puteai să simţi în discuţiile dintre oameni, la sinagogă, în piaţă, peste tot se vorbea despre aşteptatul Mesia.

Ce a produs această „speranţă mesianică?”

În primul rând, profeţiile, însă trebuie să fie şi alte cauze pentru ca sentimentul de „aşteptare mesianică” să se amplifice.

În al doilea rând, tăcerea lui Dumnezeu timp de patru secole, i-au făcut pe evrei să îşi dorească un cuvânt special şi nou de la Dumnezeu. Uneori când Dumnezeu vrea să facă ceva extraordinar, pregăteşte terenul printr-o perioadă de tăcere. Tăcerea lui Dumnezeu provoacă în noi dorinţa înfocată de a-I auzi glasul. Dacă Dumnezeu nu-ţi poate câştiga atenţia prin Cuvintele Sale, cu siguranţă o va face prin tăcerea lui.

În al treilea rând, dominaţia romană care se caracteriza prin violenţă şi decădere morală a produs în lumea de atunci o nemulţumire care cerea o schimbare. Decăderea morală şi slăbirea vechilor religiilor lăsau pe mulţi oameni sceptici şi decepţionaţi, însă în acelaşi timp, însetaţi după un mesaj al vieţii.

În al patrulea rând, faptul că pe
tronul lui Israel nu se mai afla un iudeu, ci un idumeu, un urmaş de-al lui Esau. Edomiţii au fost în toată istoria lor vrăjmaşi cu Israelul şi acum peste ei domneşte unul care prin definiţie ne este vrăjmaş. Să-mi fie iertată comparaţia, însă nu am alta mai bună; este ca şi cum preşedinte al româniei ar fi un ungur.

Irod

Irod a fost fiul lui Antipater care a fost aşezat pe tronul iudeii în mod abuziv în anul 63 în. H, de către dominaţia romană. A urmat atunci multe tulburări sângeroase şi lupte neîntrerupte pentru că iudeii vroiau să îşi recâştige libertatea. Irod a domnit între anii 37-4 în. H. Titulatura de „cel Mare” şi-a dobândit-o printr-o politică încununată de succes, care l-a ajutat să depăşească unele situaţii de criză şi care s-a bazat pe prietenia cu romanii şi mai ales prin construcţiile impresionante pe care le-a ridicat; o serie de temple, monumente romane, dar pentru a căpăta bunăvoinţa iudeilor a reclădit templul lui Zorobabel.

Irod a fost viclean şi rău, destrăbălat şi crud. Un istoric a scris despre el: „şi-a luat domnia ca o vulpe, a domnit ca un tigru şi a murit ca un câine.” Pentru a câştiga domnia s-a căsătorit cu Mariamne, fiica unui împărat şi preot hasmodeu (anul 37 în. H). Pe fratele acesteia, Aristobul III, Irod a pus să fie înecat (anul 35 în. H) , pe Mariamne a executat-o în anul 29 în. H, cuprins fiind de o gelozie turbată; pe mama ei a ucis-o în anul 28 în. H, iar în anul 25 i-a ucis pe ultimii bărbați hasmoneni. După Mariamne, Irod a mai avut încă nouă soţii. Odată cu uciderea pruncilor din Betleem Irod şi-a ucis şi trei fii de-ai săi, Alexandru, Aristobul şi Antipater. Acest fapt l-a făcut pe un istoric de-al vremii să afirme: „este mai bine să fii porcul lui Irod decât copilul lui.”

Se observă şi din descrierea Noului Testament că Irod suferea de un sever grad de schizofrenie. Avea delir de persecuţie, credea că tot timpul cineva are ceva cu el, că-i vrea răul, gândea că cineva pândeşte să-l omoare. Vă daţi seama de ce „speranţa mesianică” era ultima şansă a evreilor din acel moment. În timpul acestui împărat a venit în lume, ba mai mult a venit ca un copil, firav şi fragil, care a avut nevoie de protecţie pentru a supravieţui prin fuga părinţilor în Egipt.

biblia_romana_craciun_nasterea_Domnului_magiDupă cum v-aţi putut da seama naşterea lui Isus Hristos nu a avut loc în anul 0. Irod cel Mare a murit în anul 3 în. H, iar naşterea avut loc în timpul lui Irod, deci cel mai probabil dacă punem şi marja de toleranţă pe care şi-a luat-o Irod când a dat porunca pentru uciderea pruncilor, cel mai devreme, naşterea lui Isus a avut loc în anul 4 în. H. chiar 5 în. H.

Acum să vedem ordinea evenimentelor din Sfânta Scriptură:

  • Vestea naşterii lui Ioan Botezătorul (Luca 1.5) a fost primul moment în care Dumnezeu a început să vorbească după o tăcere de 400 de ani. Acest lucru a fost cunoscut evreilor care au fost în acea zi la Templu. Acest eveniment le-a întărit speranţa mesianică.
  • Vestirea naşterii lui Isus Hristos (Luca 2:26-38). Dacă prima veste este adusă în Templu, cea de-a doua este adusă unei fecioare care locuia în cea mai dispreţuită cetate a Israelului, în Nazaret.
  • (Visul lui Iosif. Matei 1:20) L-am pus în paranteză pentru că nu se poate deduce cu exactitate când a avut loc.
  • Vizita Mariei la Elisaveta (Luca 39-56). Se pune problema când i-a vorbit Dumnezeu lui Iosif? Înainte de plecarea la Elisaveta sau după? Dacă Dumnezeu i-a vorbit lui Iosif după trei lumi, ne dăm seama ce greu i-ar fost să decidă şi să accepte voia lui Dumnezeu. Faptul plecării nu a fost decis de Iosif şi Maria, ci este un sfat dat de îngerul lui Dumnezeu Mariei. Maria a rămas la Elisabeta până în apropierea naşterii lui Ioan botezătorul şi s-a întors în Nazaret.
  • Naşterea lui Ioan Botezătorul (Luca 2:56-67).
  • Decretul de recensământ al lui Cesar Augustus. Era un lucru foarte obişnuit la romani să facă recensăminte, câte unul la 14 ani. Romanii făceau recensăminte cu scopul (1) de a stabilii autoritatea romană; (2) de a ţine o evidenţă cât se poate de exactă a populaţiei; (3) de a avea o evidenţă a celor angajaţi; (4) de ai înscrie pe cetăţeni pentru serviciul militar (evreii erau însă scutiţi de acest lucru); (5) de a ţine o evidenţă a proprietăţilor pentru stabilirea taxelor, (6) de a aduna taxele. Acest decret a fost prilejul care le-a dat posibilitatea lui Iosif şi Mariei să călătorească în cetatea natală.
  • Călătoria spre Betleem (Luca 2:3) Faptul înscrierii fiecărei persoane în cetatea de baştină a fost o datorie, dar şi o plăcere pentru evrei.

Ziua naşterii lui Hristos

Ziua ajungerii la Betleem şi ziua naşterii nu se ştie dacă sunt identice. Nu este chiar atât de clar. Se prea poate ca Iosif şi Maria, în calitate de părinţi responsabili, să fi luat în calcul întoarcerea în Nazaret imediat după recensământ astfel încât Maria să nască acasă, dar lucrurile s-au prelungit şi timpul naşterii s-a împlinit exact pe când ei erau încă la Betleem.

  • Vestea adusă păstorilor din Betleem (Luca 2.8-11).
  • Corul îngerilor şi mesajul lor: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14)
  • Răsărirea Steaua şi plecarea Magilor din răsărit. Matei 2:1
  • După 8 zile a avut loc tăierea împrejur (Luca 2.21). Ziua a opta este ziua în care se pune şi numele copilului şi se face circumcizia. Se prea poate ca pentru acest lucru Iosif împreună cu pruncul să fi făcut o călătorie la Ierusalim.
  • La 40 de zile, călătoria la Ierusalim pentru prezentarea înaintea Domnului a întâiului născut şi aducerea jertfei care se cuvenea pentru acest lucru. De data aceasta a fost prezentă întreaga familie.
  • Vizita Magilor (Matei 2:1-11). Dacă steaua s-a arătat exact în momentul naşterii lui Isus atunci magii au avut nevoie de câteva luni pentru a face această călătorie. În sprijinul acestei afirmaţii stă referinţa din versetul 11, care spune că au găsit pruncul „în casă.” Familia nu mai era într-un grajd, pruncul nu mai era într-o iesle, ci se aflau cu toţii într-o casă. Agitaţia recensământului a trecut, însă părinţi nu au plecat atât de repede în Nazaret, ci au considerat că este mai potrivit să rămână la Betleem pentru a împlini „tot ce poruncea Legea cu privire la copil”, iar în acest timp copilul ar fi crescut suficient cât să îndure o călătorie mai lungă.
  • Fuga în Egipt (2:13).
  • Uciderea pruncilor (Matei 2.16-18)
  • Întoarcerea din Egipt direct la Nazaret (Matei 2:23)

Întruparea lui Hristos a avut un impactul nemăsurat în istoria umanităţii. El nu a scris nici o carte, dar cărţile care s-au scris despre El nu le-ar putea cuprinde nici o bibliotecă. Nu a scris nici un vers, dar despre El s-au scris mii de versuri. A împărţit istoria, a inspirat arta, a îmbogăţit cultura, a iluminat teologia şi a schimbat vieţi. A semănat speranţă acolo unde era deznădejde, a semănat iubire acolo unde era ură, a dus lumină acolo unde era întuneric, şi mai presus de toate, s-a jertfit pentru viaţa lumii.

Dacă v-a fost de folos, vă rog să daţi de veste şi prietenilor voştri de pe facebook. Lăsaţi uin comentariu şi desigur abonaţivă la blog pentru următoarele articole.

Perspectiva profetică asupra Crăciunului


 

 

Înainte de a începe trebuie să fac o precizare cu privire la termenul „Crăciun.” Nu cred că folosirea acestui termen ar trebui să deranjeze sentimentele religioase ale nimănui, pentru că, deşi nu îl regăsim în Sfânta Scriptură, el s-a impus în tradiţia creştinismului ca un termen generic care desemnează tot ceea ce ţine de naşterea Domnului nostru Isus Hristos în lume şi faptele descrise în Biblie, sărbătoarea care a derivat de aici cu toate formele ei, potrivite sau mai puţin potrivite. În acelaşi fel, nu găsim în Biblie termenul Trinitate, dar el s-a consacrat în teologia creştină pentru că exprimă atât de bine taina existenţei lui Dumnezeu în trei Persoane. Problema noastră nu este termenul sau originea lui, ci felul cum este înţeles. Termenul în sine nu este bun sau rău, nu are calitate morală, dar poate să creeze anumite sentimente şi atitudini funcţie de semnificaţia pe care o capătă. Problema noastră este sensul acestui termen, golirea lui de sensurile nepotrivite şi umplerea lui cu sensul biblic.

 

Principalele profeţii ale Vechiului Testament referitoare la naşterea Domnului nostru Isus Hristos sunt următoarele:

  • Genesa 3:15, Isaia 7.14 – Mesia va fi din sămânța femeii – Matei 1:18
  • Genesa 49:20 – Peste iudei va domni un neevreu – Matei 2:1
  • Numeri 24:17 – Nașterea lui va fi anunţată de o stea – Matei 2:1
  • 2 Samuel 7:12, Isaia 11:1,2 – El va fi din casa lui David – Luca 1:31-33
  • Mica 5:1,2 – El se va naște în Betleem – Matei 2:6
  • Isaia 7:14 – Născut dintr-o fecioară – Matei 1:18, 24, 25; Luca 1:26
  • Palmul 72: 10 – El va fi întâmpinat cu daruri – Matei 2. 1, 11
  • Ieremia 31:15 – Irod ucide pruncii – Matei 2.16

 

De ce vorbim de profeţie? Hristos a venit în lume pentru toţi oamenii, însă el a venit în poporul Israel, şi mai întâi aceştia trebuiau convinşi, iar profeţia este un argument foarte puternic atunci când este vorba de evrei. În acelaşi timp profeţiile au avut rolul să pregătească terenul venirii lui Mesia şi au creat ceea ce s-a numit „aşteptarea mesianică.” Apostolul Pavel spună că Hristos a venit la „împlinirea vremii” (Galateni 4:4), și nu se poate vorbi despre o împlinirea a vremii fără o aşteptare a acestei împliniri.

 

Genesa 3.15
„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Este interesant că Dumnezeu comunică prima profeţie despre venirea lui Hristos în lume lui Satan. Satan a ştiut însă nu a crezut, sau mai corect nu a crezut ceea ce trebuie. Diavolul nu a fost alungat din rai pentru necredinţă, ci pentru o credinţă foarte puternică, credinţa în sine. Satan nu poate fi acuzat niciodată de ateism. Omul deseori se comportă de parcă Dumnezeu n-ar exista şi cu siguranţă va fi judecat mai degrabă pentru ateismul său practic decât pentru cel teoretic.

    Diavolul a cunoscut planul pe care Dumnezeu îl avea în sine însuşi şi ispita este pe care el a întins-o Evei este un atac la adresa lui Dumnezeu, o subminare a planului Său. Diavolul a ştiut nu îl va învinge niciodată pe Dumnezeu, însă ştie că îl poate „răni” prin om, coroana creaţiei, fiinţa destinată unei relaţii personale cu Creatorul. Căderea omului a fost o acuză la adresa lui Dumnezeu şi o subminare a planului Său, însă Dumnezeu rămâne un Dumnezeu drept şi condamnă păcatul, însă în acelaşi timp rămâne un Dumnezeu al dragostei şi promite o soluţie pentru păcat, reafirmând astfel planul Său. Cu alte cuvinte, Dumnezeu lui Satan: „Ai crezut că vei nimici planul Meu, însă te-ai înşelat, planul Meu este veşnic.” Dumnezeu a fost „înfrânt” prin om, în El a adus vrea să aducă victoria tot „prin Om”.

Este bine să vedem venirea lui Isus Hristos în lume în contextul bătăliei cosmice. Planul lui Dumnezeu înseamnă simplu: mântuirea omului şi înfrângerea lui Satan. Pornind de aici, cursul istoriei trebuie înţeles în acest context, Satan este cel care încearcă să împiedice planul lui Dumnezeu, însă Dumnezeu îl realizează.

Hristos este Al Doilea Adam care îl învinge pe Diavol. Adam a căzut, Hristos învinge; Adam a trădat încrederea lui Dumnezeu, Hristos o confirmă; Adam a adus o acuză la adresa lui Dumnezeu, Hristos a adus cinste; Adam a adus blestem prin păcat, Hristos a adus binecuvântare prin ascultare; Adam a fost instrumentul în mâna lui Satan pentru al răni pe Dumnezeu, Hristos a fost instrumentul în mâna lui Dumnezeu pentru al învinge pe Satan.

    

Genesa 49:10 „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, Şi de El vor asculta popoarele.”

    Această profeţie vorbeşte despre o continuitate a domniei pe tronul lui Israel pe care seminţia lui Iuda o va păstra până la venirea lui Hristos. Această profeţie a fost întărită de legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu David şi confirmată dur prin păstrarea domniei pe tronul lui Iuda chiar dacă poporul s-a despărţit. Profeţia din Genesa 49 nu a avut doar un caracter predictiv, ci valabilitatea ei a putea fi testată prin permanenţa ei de-a lungul veacurilor. În timpul venirii lui Hristos în Israel domnea Irod cel Mare care nu era evreu ci un Idumeu, urmaş de-al lui Esau. Faptul că tronul lui Israel nu mai era ocupat de un iudeu accentua şi mai mult aşteptarea şi speranţa mesianică.

    Dacă legăm această profeţie cu profeţia lui Ieremia 31:15 putem observa că în acest fel a fost profeţit şi caracterul lui Irod.

 

Numeri 24.17 „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. ”

 

Sunt câteva lucruri demne de remarcat în acest pasaj.

     Este o profeţie rostită de către un neevreu. Venirea lui Isus Hristos în lume este un a fost un lucru atât de important încât Dumnezeu l-a făcut de cunoscut tuturor neamurilor. Speranţa mesianică era valabilă nu numai pentru evrei, ci şi pentru neamuri, şi în timpul Noului Testament se dovedeşte că acest fenomen era amplu răspândit. La acel moment traducerea greacă a Vechiului Testament a era foarte răspândită şi crease în spaţiul grecesc şi roman un adevărat fenomen legat de Mesia. În acelaşi timp, sinagogile evreieşti erau prezente în mai toate oraşele mari ale lumii de atunci, iar subiectul principal al predicilor rabinilor era Mesia. Nu este surprinzător că şi Irod ştie despre profeţiile mesianice şi mai ales crede în ele. De unde acea reacţie nebună la auzirea veştii de la magi, dacă nu de la asocierea acestei veşti cu aşteptarea mesianică.

    Cum a ajuns profeţia lui Balaam la Magi? După relatarea lui Matei, magii care au venit la Ierusalim cunoşteau profeţia lui Balaam, şi conform acesteia ştiau că împlinirea ei va fi acompaniată de un semn cosmic.

Trebuie să vedem mesajele unui profet nu numai ca un mesaj adunat într-o carte, ci un mesaj independent care are libertatea lui de a se răspândi autonom. Moise consemnează profeţia lui Balaam, dar profeţia se prea poate să fi fost consemnată mai devreme de altcineva sau chiar de Balaam însuşi şi să fi răspândit dincolo de graniţele lui Israel fără intenţia prealabilă a acestora. Cred că cea mai probabilă cale prin care profeţia lui Balaam şi celelalte cărţile sfinte disponibile până în acel moment, au fost duse în Babilon prin intermediul robilor evrei. Mai mult de atât, ştim că Daniel a fost prim ministru în acea perioadă în Babilon şi fiind foarte apreciat de Împărat şi de Haldei cu siguranţă aceştia din urmă au început să citească „sursa lui de inspiraţie.”

Este interesant să observăm că Magii au cunoscut profeţia lui Balaam, însă nu au ştiut de profeţia lui Mica. Acest lucru se explică fie prin faptul că nu le-a fost disponibilă, fie prin faptul că nu au trezit interesul lor precum profeţia lui Balaam care vorbea despre evenimentul cosmic. Magii au ştiut exact că evenimentul cosmic înseamnă naşterea unui împărat şi că acest împărat se va naşte în Iudea.

 

Din această abordare profetică putem învăța câteva lucruri:

  • Dumnezeu este suveran peste istorie și nimic nu se întâmplă la voia întâmplării, ci toate lucrurile „lucrează împreună” după planul Său.
  • Dumnezeu comunică dinainte ceea ce vrea să facă. Amos 4:7
  • Profețiile împlinite trebuie să ne motiveze să ne păstrăm o atitudine de așteptare față de profețiile care nu s-au împlinit încă.

Semnificația Crăciunului


 

Oamenii trăiesc faptele in funcție de conotația simbolică a acestora. Intensitatea și natura trăirii unui eveniment este dată de semnificația acesteia. Faptele capătă semnificație prin acordarea de sens. Ninsoarea in sine este un fapt natural care in funcție de conotația simbolică este trăită in mod diferit. Pentru un copil siberian ninsoarea face parte din obișnuit și banal. Pentru un copil ninsoarea aduce are cu ea un mesaj implicit, acela al bucuriei, al distracției, al sărbătorii… Același fapt poate fi trăit in mod diferit, datorită semnificațiilor diferite. Noi trăim la nivel de semnificație, nu la nivel de fapte, trăim la nivel de conotații, nu la nivel de eveniment.

Întrebarea pe care mi-o pun de fiecare dată atunci când vine Crăciunul, este in legătură cu semnificația lui pentru mine. Care este însemnătatea sărbătorii? Nu cred că există semnificație adevărată și semnificație falsă, ci doar semnificație inițială și ulterioară. Pentru că oamenii sunt subiectivi și in natura lor, pentru a înțelege lucrurile trebuie să și le explice, să le interpreteze, ei creează un sens chiar și lucrurilor care nu au sens. In lipsa unui creator de sens care să-I acorde datele necesare, omul obișnuit își va reprezenta această sărbătoare la nivelul simțului comun. De aceea in timp anumite fapte se golesc de semnificațiile inițiale și ulterior se reinterpretează dându-le alte semnificații. O semnificație poate fi abandonată in prezența alteia mai plăcute, mai raționale, mai conotativă, mai intensă. Pentru ca nașterea lui Isus și sărbătoarea Crăciunului să capete sens trebuie să-l construim sau mai bine zis să-l redescoperim pe cel intenționat de Dumnezeu.

Semnificația Crăciunului este complexă, cu elemente esențiale și altele de detaliu.

Una dintre semnificațiile esențiale ale Crăciunului este elementul de surpriză al primului crăciun. Crăciunul este o sărbătoare specială tocmai din acest caracter de neașteptat al momentului despachetării darurilor, de sub brad, in seara de ajun. Surprizele care au înconjurat noaptea sfântă a nașterii lui Isus sunt atât de mărețe încât nici unul nu le putem înțelege pe deplin. Ne putem gândi la ele o viață întreagă și totuși fără să epuizăm mărimea lor si fără să sondăm adâncimea lor.

In mod normal nu ar trebui să ne surprindă anumite elemente cum ar fi: îngerul, mesagerii lui Dumnezeu; sau Betleemul, cetatea lui David, sau faptul că aceste lucruri se întâmplă in Israel. Nu mă surprinde alegerea unei fecioare pentru a finaliza planul lui Dumnezeu; totuși sunt anumite elemente de surpriză.

– Apariţia în scenă a Nazaretului. Nazaretul este un oraş situat in partea de Nord al Israelului in Galileea Neamurilor, in ținutul lui Za bulon. In ultima cuvântare a lui Iacov către fiul său Za bulon îl descrie pe acesta in mod profetic ca un simbol al apostaziei. Orășelul Nazaret nu este menționat in Vechiul Testament, in apocrife, in Talmud sau in scrierile istorice ale lui Iosif Flavius. De aceea disprețul iudeilor față de Nazaret și nazarineni era oarecum justificat. Natanael ilustrează foarte bine această atitudine atunci când se întâlnește cu Hristos și ii răspunde invitației lui Filip printr-o zicală a vremii „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Deși nu lipsesc din cadrul nașteri Domnului localitățile consacrate in istoria providențială a poporului Israel precum Betleem și Ierusalim. Dumnezeu include in împlinirea planului său de mântuire și elemente suplimentare.

Fecioara din Nazaret. Nu este surprinzător faptul alegerii unei fecioare pentru al naște pe Hristos, mai ales când avem de-a face in Vechiul Testament cu două profeții mesianice foarte importante: (Genesa 3:15; Isaia 7:14). Nu era greu să găsești o fecioară in Israel in vremea aceea, dar in Nazaret era chiar o problemă. Nazaretul era un focar de corupție și depravare. Nazaretul se afla la intersecția unui mare drum care lega Tirul, Sidonul și Ierusalimul. Nazaretul a fost locul unde deseori soldații romani care poposeau peste noapte, iar negustorii greci își așezau aici caravanele. In orășelul cu o reputație așa de proastă a venit Mesagerul lui Dumnezeu. O cetate fără însemnătate, fără notorietate istorică, fără semnalare profetică, fără personalități istorice remarcabile, disprețuită, este folosită de Dumnezeu pentru a alege de aici oameni neprihăniți. Maria și Iosif sunt exemplele de neprihănire într-o lume coruptă.

  • Implicarea lui Iosif în genealogia lui Hristos. Iosif a fost logodnicul legitim al Mariei.
  • Îngerii trimiși la păstori
  • Dumnezeu în formă de copil.

 


 

Regele Spin


 

Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: „Împărăţeşte peste noi!” Dar măslinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Şi copacii au zis smochinului: „Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!” Dar smochinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Şi copacii au zis viţei: „Vino, tu, şi domneşte peste noi!” Dar viţa le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”

Atunci toţi copacii au zis spinului: „Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.” Şi spinul a răspuns copacilor: „Dacă, în adevăr, vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului.”

(Judecători 9:8-15)

 

„Fiecare popor are conducătorii pe care îi merită” spune un proverb şi, mai ales în democraţie, acest lucru este valabil când conducătorii sunt aleşi de popor, „din mijlocul poporului” şi reprezentanţii lui.

Copacii şi-au căutat un împărat şi i-au propus Măslinului să le fie conducător. Dar Măslinul a refuzat aducând drept argument valoarea poziţiei care i se oferă în comparaţie cu prestigiul pe care îl are deja: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude… ca să mă duc să domnesc peste copaci?” Măslinul are un dispreţ ascuns faţă de copaci. Nu poţi să-i conduci pe cei pe care îi dispreţuieşti.

Copacii au continuat acţiunea lor de a-şi găsi un lider şi i-au propus această slujbă Smochinului. Acesta le-a dat acelaşi argument: „Starea actuală este mai bună decât cea pe care voi mi-o puteţi oferi. Nu ştiu ce rezultate va avea poziţia de conducere a unor copaci. De acea nu-mi risc reputaţia. Sentimentul de semnificaţie îmi este satisfăcut cu succesele pe care le-am avut deja. Ce îmi poate aduce în plus oferta voastră?”

A treia ofertă a fost îndreptată către Viţadevie, dar şi aceasta a refuzat. „Profesionalismul meu este recunoscut. Am creat deja o tradiţie, un nume, un spirit. Nimeni nu poate face ceea ce pot face eu. Sunt indispensabil aici. Nu pot lăsa ceea ce fac pentru a fi liderul vostru. Valoarea mea mă recomandă, dar oferta voastră nu este tentantă.”

În final, copacii şi-au îndreptat oferta lor către Spin. Spinul este indezirabil, chiar şi pentru copaci, este ultima soluţie pentru o situaţie de avarie. Totuşi, Spinul este mai de dorit decât anarhia. Spinul, însă, pune condiţii. Spinul deranjează, creează conflict, nu lasă să se dezvolte nimic în jurul său, este oportunist, simulează respectul şi disponibilitatea, dar în realitate profită de fapte şi forţează situaţii pentru a întoarce totul în favoarea lui. Spinul nu este surprins de invitaţie, i se pare că i se cuvine funcţia de conducere. Se gândeşte că nu mai este nimeni la fel de capabil ca el că conducă ţara copacilor. A aşteptat toată viaţa acest moment. A ştiut că vor veni vremuri de criză politică şi economică,iar când toţi se bat şi alţii dau înapoi, el va câştiga.

Spinul nu trebuie să se supună criteriilor de selectare, nu se potriveşte parametrilor de performanţă. Aşa ceva nu este valabil pentru el. A ştiut că va veni timpul când nu va conta nici înfăţişarea, nici competenţa, nici caracterul, nici trecutul, ci va conta doar să fie acolo la momentul potrivit. Când se va ivi ocazia nu o va pierde.

Nici Spinul, nici copacilor nu le este bine. Toţi copacii cresc la umbra Spinului. Cedri Libanului, cu toată mândria şi rezistenţa lor, sunt supuşi încercării focului de a rezista cenzurii spinului. Spinul a fost spin şi înainte de a deveni rege, şi după aceea tot spin va rămâne. El nu se schimbă. O funcţie nu schimbă un caracter.

Copacii caută un împărat. Copacii se uită la Măslin, Smochin şi Viţadevie mai întâi, dar ajung până la urmă să negocieze cu Spinul. Copacii văd valoarea, o aprobă, o accept şi-o doresc, dar valoarea le respinge oferta şi devine inaccesibilă pentru ei.

Cei care au întotdeauna şi cel mai mult de suferit sunt copacii. Ei trebuie să înveţe o lecţie. Ei au făcut greşeala de a alege Spinul drept rege, şi au văzut ce înseamnă conducerea lui. Această greşeală nu mai trebuie să se repete.

De ce se întâmplă ca Spinul să ajungă mai degrabă în poziţia de conducere decât Măslinul, Smochinul sau Viţa-devie? Pentru că Măslinul, Smochinul şi Viţadevie renunţă. Lor nu le stă în caracter lupta politică. Măslinul este interesat de eficienţă personală, de imagine, de productivitate, nu de politică. Politica măslinului este pasivitatea, politica spinului este şovinismul şi despotismul. Măslinul şi smochinul îşi conservă valoarea, dar nu îşi dau seama că pasul lor înapoi reprezintă chiar marele compromis al mediului în care ei au făcut performanţă.

 

    Pilda aceasta este o pledoarie pentru implicarea oamenilor de valoare în politică şi în alte proiecte sociale şi civice. De obicei, cei care şi-au făcut un nume prin profesionalism şi şi-au dobândit credibilitate prin consecvenţă nu sunt tentaţi să ocupe o funcţie politică. Am observat că creştinilor evanghelici le cam lipseşte conştiinţa civică. Nu este o acuzaţie, ci o constatare. O mărturisesc cu durere şi dorinţa, în acelaşi timp, de a vedea oameni de cu teamă de Dumnezeu care să aibă un spirit manifest şi în context social. Ştiu că oarecum această atitudine de pasivitate este oarecum justificată teologic, pe baza versetelor precum Filipeni 3:20 „… cetăţenia noastră este în ceruri”, dar vă aduc aminte şi de ideea revoluţionară a lui Ieremia pentru vremea lui: „Urmăriţi binele cetăţii şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Ieremia 29:7) Calitatea de creştin nu te eliberează de responsabilitate socială, ci te obligă să ai o atitudine manifestă de implicare!

Încrederea în sine sau legea automotivaţiei


 

Mi-ar fi plăcut să scriu eu textul acesta, dar cineva l-a scris înaintea mea, însă îmi redă foarte bine convingerea dacă vrei cu adevărat să reuşeşti, vei reuşi. Textul apare în Napoleon Hill, De la idee la bani, Ed. Curtea Veche, 2011, p. 59

 

Dacă te consideri înfrânt, eşti.

Dacă te gândeşti că nu ai curaj, nu ai.

Dacă îţi place să câştigi, dar crezi că nu o poţi face,

    mai mult ca sigur, nu vei reuşi.

 

Dacă te gândeşti că vei eşua, eşti deja pierdut.

Pentru toţi oamenii din lume, succesul vine odată cu încrederea,

Iar starea ta de spirit este tot ceea ce contează.

 

Dacă te consideri depăşit, eşti.

Trebuie să îţi stabilești obiective măreţe pentru a străluci.

Trebuie să crezi în tine înainte de a reuşi vreodată să câştigi ceva.

 

Bătăliile vieţii nu sunt totdeauna câştigate de cei mai puternici şi rapizi dintre oameni…

Dar, mai devreme sau mai târziu se va dovedi că cel care câştigă

este cel care gândeşte că poate!