Doamne, scapă-ne de Ponta!


choose

Îl auzeam pe socrul meu care spunea: „Cum am putut să votez cu Iliescu în 1990?” „Și acum regret că nu am înțeles ce ar fi însemnat Ion Rațiu pentru România în acel moment.” „Am pierdut momentul, am fost manipulat de televizor și ziare.”

Au trecut 24 de ani și iată-ne din nou în fața unei alegeri care decide viitorul României pentru încă o generație. Chiar trebuie să așteptăm câțiva ani ca să regretăm ce înseamnă să votăm cu Ponta? Ponta nu are cu ce să ne surprindă. Ba da, în sens negativ. Dar nu are cum să fie o soluție pentru România când are dulapurile pline cu secrete care put. Un lucru este foarte clar: Ponta nu trebuie să ajungă președinte.

Îmi permit să mă rog: „Doamne, salvează-ne de Ponta.” Dar acum nu este timp doar de post și rugăciune. Acum trebuie să rezolvăm lucrurile și mergând la vot. Acum este momentul de schimbare. Acum trebuie să votați și să vă folosiți influența indiferent de calitatea pe care o aveți pentru a da tot ce puteți ca să votăm masiv Iohannis. Sunați la rude, la prieteni, explicați-le ce se întâmplă și ajutații să înțeleagă că nu avem nevoie de un nou Ion Iliescu. Și Ponta nu este un nou Ion Iliescu. Este mult mai periculos. Iliescu a fost „sărac și cinstit”, era mai decent și mai rezervat, cel puțin i-a făcut pe cei mai mulți să creadă asta. Ponta este dovedit hoț și mincinos. Iliescu era bătrân și fără prea mult dor de răzbunare, pe când Ponta este tânăr și cu multă sete de sânge.

Ar fi o ipocrizie din partea mea în calitate de lider creștin să vă spun că nu este o mare diferență între a vota Ponta sau Iohanis. Nu, nu e tot una. Vom asista la 5 ani de neputință. Cinci ani de poante și pontisme. Acum e timpul să spunem lucrurilor pe nume în mod responsabil: Nu votați Ponta. Nu avem nevoie de încă 5 ani în care trebuie să îndurăm un regim (spuneți-i cum vreți voi) și să ne dorim (și să ne rugăm) în tot timpul ăsta să îl schimbăm și să ne vină din nou rândul peste 5 ani. Nu îmi doresc să avem regretul că am fi putut schimba ceva și nu am făcut-o.

Nu vă mai rugați pentru țară, dacă îl votați pe Ponta. Dacă evreii din timpul lui Isus puteau să aleagă, credeți că l-ar fi ales pe Irod ca rege? Sunt sigur că nu. Dacă ar fi putut scăpa de dominația romană ce credeți că ar fi făcut? Ar fi ales să scape. Vă întreb și eu: Dacă putem scăpa de comuniști și neocomuniști și o punem face prin vot, ce ar trebui să facem? Să votăm anti-Ponta. Noi putem alege asta.

Eu am văzut Sibiul și mi-a plăcut. Arată ca un oraș care face cinste României. Cine a fost credincios în lucrurile mici va fi credincios și în lucrurile mari, spune Scriptura. Cine a făcut treabă la Sibiu, face treabă și la conducerea țării. Cine nu a fost controlat și manipulat la Sibiu, nu va fi controlat și manipulat nici în fruntea țării. Asta este logica mea și e o logică biblică. Este argumentul lui Isus.

Nu mai clamați că vreți schimbarea dacă votați pentru Ponta. Semănați cu personajele din Caragiale, care vor schimbarea „pe ici pe colo”. Și nu mi-o luați în nume de rău, nu vreau să jignesc pe nimeni spunând asta, dar vreau să vă spun că nu mai e timpul să ezităm. Nu, avem nevoie de o schimbare în punctul esențial: Ponta trebuie să dispară împreună cu toată suita din spatele lui care au pe mâini sângele vărsat în mineriade și nu numai… Acești oameni ar trebui să aibă pe conștiință toate dramele și lacrimile din România care nu oferă șansa la viitor, la prosperitate, la o viață normală. Gândește-te doar la lacrimile și suspinele copiilor celor care au plecat să își câștige pâinea în altă țară. Ăsta este blestem, nu binecuvântare. Pustiirea țării acesteia este o dovadă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu care ne cere să facem dreptate, să apărăm pricina orfanului și a văduvei. Ne-am îndepărtat prin tăcere, prin lașitate, prin conformism, prin omisiune…

Asta au făcut politicienii din noi: ne-au făcut să credem că nu avem putere, că nu ne putem uni, că nu putem vedea corupția, iar dacă o vedem să ne fie frică să o combatem. Ne-au furat viitorul. Ne-au furat curajul de a vorbi. Ne-au adus la blazare. Acum este timpul să facem ceva concret. Trebuie să votați pentru viitorul copiilor voștri. Trebuie să câștigăm lupta asta pentru ei. Ceea ne nu au reușit părinții noștri trebuie să reușim noi. Ezitarea lor a devenit povara noastră. Acum este rândul nostru. Nu, nu e momentul să așteptăm, să lăsăm să vedem ce se întâmplă… Nu. Suntem responsabili. Oare tăcând facem noi dreptate?

Trebuie schimbat un singur lucru odată, iar acum cel mai important lucru de schimbat este trimiterea acasă a lui Ponta. Nu vă fie milă de el. Nici lui nu îi este milă de voi. Acum trebuie să plece.

Sunt multe de făcut în România. Nu vă lăsați copleșiți de povara dezastrului care rămâne în urmă. Le vom face pe rând. Acum e nevoie de un gest simbolic, moral și practic. Nu știu care ar putea fi gestul prin care îți poți exercita influența, însă fă-o. Nu are rost regretul de mai târziul.

Există o filosofie medievală?


 

Jan A. Aertsen (1995) a ales să-şi dedice o mare parte din eforturile sale dedicate cercetării pentru a studia filosofia medievală. Prima certitudine pe care a conturat-o a fost faptul că doctrina transcedentaliilor ocupă un loc central în filosofia medievală, iar Toma d’Aquino este autorul cel mai important în dezvoltarea acestei doctrine. În acest fel,  Aertsen defineşte filosofia Evului Mediu ca fiind „o cale a gândirii pe care o putem numi trandcedentalii”.

 

Încă din titlul cărţii „Filosofia medievală şi trancedentaliile”, Aertsen ridică o problemă importantă şi anume: „Există o filosofie medievală?” Această întrebare, nu este o întrebare retorică. Cum şi-ar considera Bonaventura lucrarea sa? Ar numi-o el filosofie? Dacă şi-ar vedea lucrarea De Scientia Cristi  publicată într-o culegere de opere filosofice ar considera că acolo îi este locul? În timpul Evului Mediu, autoritatea cea mai mare o avea Scriptura, apoi scrierile sfinte (Sfinţii Părinţi), apoi accentul cădea pe interpretarea şi învăţătura Magistrului şi abia pe locul patru se putea vorbi de filosofie. Dictonul acelei epoci era: Filosofia este slujnica teologiei.   Bonaventura nu s-a văzut pe sine filosof şi acest lucru este adevărat şi în cazul celor mai mulţi gânditori medievali. Bonaventura s-a interesat de problema fundamentări cunoaşterii şi tema iluminării. A vedea în Bonaventura un filosof este o abordare modernă care are la bază o matrice hermeneutică pusă de filosofii moderni gândirii medievale. Ideea de filosofie medievală şi obiectul ei rezultă din această hermeneutică intenţionată aplicată unor texte care au fost scrise cu un alt scop decât cel cu care sunt citite în abordarea modernă. Gânditorii medievali nu s-au văzut niciodată filosofi şi nu şi-au considerat scrierile reflecţii ale raţiunii. Spiritul şi autoritatea scrierilor medievale rezidă din cu totul altă sursă decât raţiunea.

 

Diferite răspunsuri la întrebarea dacă a existat o filosofie medievală?

1.      Filosofia medievală ca filosofie creştină (E. Gilson)

Etienne Gilson (1884-1978) şi-a dedicat mult timp pentru a găsi semnificaţia filosofiei în perioada Evului Mediu. Lucrarea care conturează concepţia lui se numeşte Filosofie şi teologie. Chiar titlul arată concepţia lui despre filosofie. În teza lui de doctorat (1913) a căutat să cerceteze personalităţile filosofice acre au stat la baza filosofiei moderne. Potrivit cercetărilor lui, el a ajuns la ideea că au existat doar două perioade filosofice: perioada antică şi perioada modernă. În Evul Mediu, spune Gilson, nu a existat o filosofie autentică, originală. Gilson numeşte filosofia lui Toma sau Bonaventura „teologie trucată”. În acest fel, el propune un alt concept care poate caracteriza gândirea medievală şi anume noţiunea de „Filosofie creştină”. „Există o filosofie în perioada medievală, dar ea nu poate fi înţeleasă disociată de revelaţia creştină”. El defineşte filosofia creştină ca fiind orice filosofie care, deşi păstrează o ordine formală, consideră revelaţia creştină ca un instrument indispensabil al raţiunii.

Gilson propune o demonstraţie a realităţii Filosofiei creştine, prin faptul că în perioada medievală a avut loc o transformare a gândirii moştenite din perioada antică sub influenţa şi impulsul Creştinismului. Cea mai elocventă transformare a fost numită de Gilson „metafizica Exodului”, care este o metafizică inspirată de însuşi Dumnezeu  lui Moise în Exod 3:14 (Eu sunt Cel ce sunt). În Exod se află piatra unghiulară a filosofiei creştine, şi anume identitatea dintre fiinţă şi Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu şi acest Dumnezeu este Fiinţa. Această identitate nu este adusă de Platon sau Aristotel, ci de Moise.

Concepţia lui Gilson a provocat reacţii critice în persoana francezului Fernand Van Steeenberghen. Acesta a recunoscut influenţa creştină asupra filosofiei, însă neagă faptul că gândirea medievală este filosofie creştină. În lucrarea lui Gilson se manifestă o tensiune între noţiunea creştină şi realitatea istorică. În lucrarea lui Gilson se manifestă o tensiune între noţiunea creştină şi realitatea istorică. Noţiunea de filosofie creştină nu era cunoscut în Evul Mediu. Mai mult de atât, în perioada medievală se face distincţie între filosofie şi teologie. Filosofii erau identificaţi ca fiind gânditorii păgâni care explică lumea doar pe baza raţiunii. Teologii sunt cei care se bazează pe lumina credinţei atunci când explică lumea. În acelaşi timp.

Tensiunea reiese din faptul că noţiunea de filosofie creştină reclamă un conţinut normativ, şi nu este în stare să explice pluralitatea în filosofia medievală. Conceptul de Fiinţă nu poate fi considerat singurul legitim pentru a numi principiul prim.   

 

2. Turnul Lingvistic

O altă abordare a filosofiei medievale este de natură lingvistică. Logica, sistematica şi filosofia limbajului. Această schimbare este imediat conectată cu „turnul lingvistic”. Abordarea analitică a filosofiei în lumea anglo-saxonă a stimulat un nou interes faţă de textele medievale. Anthony Kenny, de exemplu a scris un studiu asupra lui Wycliff în care a afirmat că în secolul paisprezece s-au discutat probleme şi s-au folosit metode care se folosesc şi astăzi la Oxford. Astfel, filosofii secolului paisprezece erau preocupaţi de etimologie, semantică şi sintaxă. Asemenea filosofiei lui Wycliff, filosofia Oxfordului este de natura lingvistică.

Abordarea nu este nefundamentată. La fel ca şi Gilson care se concentra pe importanţa revelaţiei cretine, abordarea logico-analitică îmbină elemente caracteristice ale gândirii medievale, numite caracter „scolastic”.  Termenii scolasticism şi scolastic au venit prin limba latină din cuvântul grecesc schole , care înseamnă un loc unde se învaţă. Termenul scolastic era aplicat profesorilor de la şcoala lui Carol cel Mare şi învăţătorilor medievali. Datorită ştiinţei şi filosofiei care era legată de text, elevii scolasticii trebuiau să stăpânească arta discursului. Acest lucru presupunea, mai ales posedarea unei discipline gramaticale care se baza pe studiul cuvintelor, proprietatea termenilor şi pe logica frazelor.

Forma finală a noii abordări a  medievalismului a apărut în 1982, într-un volum numit: The Cambriege  History of Leter Medieval Philosophy  coordonată de un grup de editori condus de N. Kretzmann, A. Kenny şi  J. Pinborg. În această carte sunt culese şi analizate multe texte medievale pentru a arăta structura lor logică. Această lucrare acoperă o mare parte din nevoia de studiu al gândirii medievale, însă marele minus la lucrării este faptul că nu are decât o singură idee (logica în textele medievale) şi nu a fost dezvoltată şi completată cu ajutorul altor abordări filosofice.

 

3. Spirtul diferit al filosofiei medievale – Alain de Libera

Nu putem vorbi despre dezvoltarea abordării filosofiei medievale fără să amintim contribuţia lui Alain de Libera. În concepţia lui, esenţa filosofiei medievale este Faculty of arts (disciplinelor umaniste). Conceptul central al lui de Libera este doctrina etică. În jur de 1250/60 s-a dezvoltat în disciplinele umaniste o nouă etică, un nou ideal al vieţii care este o viaţă dedicată filosofiei, numită de Alain de Libera „aristotelism etic”. Contemplarea filosofică reprezintă realizarea perfectă a esenţei omului. Intelectualitatea este finalitatea ultimă a omului. Acest ideal a fost expus de Boetius în scrierea sa De summo buno. Pentru el, filosof este orice persoană care trăieşte în acord cu ordinea dreaptă a naturii şi dobândeşte finalitatea ultimă a vieţii omului. Destinul intelectual al omului îl vom numi, spune de Libera, spiritul filosofiei medievale. În La philosophie medievale, De Libera argumentează împotriva lui Gilson şi a predecesorilor săi, în special contra ideilor de „filosofie a  salvării” şi „natura fericirii” ceea ce constituie o negare a concepţiei de filosofie creştină a filosofiei medievale.

În Penser au Mayer Age (Gândirea Evului Mediu) a declarat de la început că doreşte să dovedească emergenţa ideii de „intelectual” în secolul treisprezece. Experienţa joacă un rol fundamental în concepţia lui Alain de Libera. Cercetarea lui are rolul de a clarifica observaţiile autobiografice. În această carte, De Libera încearcă să dea un răspuns la întrebarea lui Heidegger: Ce este gândul? De Libera distinge între două timpuri de intelectuali. Intelectualii universali sunt cei care stăpânesc disciplinele umaniste, cei care au formulat idealul etic-intelectual ca finalitate ultimă al omului.  Cealaltă categorie de intelectuali sunt cei care activează în afara cadrului universitar. Acest gând dezvoltă importanţa deprofesionalizării filosofiei. Acesta este statusul vieţii. Nu există o stare mai înaltă a vieţii decât cea dedicată filosofiei. Ca un rezultat al acestui spirit, idealul vieţii intelectuale a fost mutat în afara cadrului universitar. Astfel, De Libera, introduce drept criteriu esenţial pentru determinarea locului filosofiei medievale noţiunea de intelectual şi experienţa gândului.

  

4. Filosofia medievală şi doctrina transcedentaliilor

Au fost formulate trei perspective asupra filosofiei medievale, însă care nu redau întru-totul dimensiunea filosofică a gândirii medievale, afirmă Aertsen. Aertsen este interesat  să folosească afirmaţiile scriitorilor medievali în scopul şi cu sensul cu care aceştia le-au folosit, pentru a reda esenţa filosofiei medievale aşa cum au considerat-o gânditorii medievali.  

În primul rând, Bonaventura în lucrarea sa Itinerarium, afirm că divinul poate fi contemplat în două moduri. Prima modalitate are în vedere fiinţa însăşi care afirmă „Eu sunt cel ce sunt”, primul nume al lui Dumnezeu. Legătura dintre cunoaşterea fiinţei şi cunoaşterea lui Dumnezeu demn de remarcat. Intelectul cunoaşte ceea ce este gândit şi definit. O definiţie trebuie să se constituie din gânduri mai mari, numite concepte, care de asemenea sunt definite prin concepte, până ajungem al cel mai general concept.  Acest concept este fiinţa iar condiţiile lui sunt unul, adevăr, şi bun. Conceptul nu este complet, pentru că  fiinţa poate fi văzută ca perfectă şi imperfectă, schimbabilă şi neschimbabilă, dependentă şi absolută. Completarea conceptului care se arată intelectului nostru nu poate fi înţeleasă decât ca cea mai pură şi absolută fiinţă. Astfel, Bonaventura consideră că fiinţa care vine în intelect este actul pur, este fiinţa divină.

 

Toma d’Aquino

  Cea mai controversată doctrină a lui Toma în anii care au urmat morţii lui a fost unitatea constituţiei omului. Este imposibil, argumenta Toma ca să existe în constituţia omului decât intelectul său. Astfel, Toma afirmă din perspectiva sa că principiul prim al filosofiei este  conexiunea intrinsecă dintre fiinţă şi unitate.

 

Dons Scotus

Afirmă că primul concept al filosofiei. Univocitatea fiinţei, spune el, nu distruge filosofia, dar cei care susţin contrariul o fac. Fiinţa este conceptul esenţial, universal şi absolut simplu. Univocitatea face posibilă ştiinţa fiinţei.  In acest mod, el conclude că fiinţa are un singur înţeles, Dumnezeu.

 

Meister Eckhart

Termenii generali precum fiinţă, unul, adevăr şi bine – nu pot fi imaginaţi  în manieră de accident deoarece ei preced totul şi sunt primele în lucruri.

Toate aceste afirmaţii conţin termenii cu ajutorul cărora doctrina transcedentaliilor a fost introdusă în secolul al treisprezecelea. Doctrina transcedentaliilor în care fiinţă, bine, adevăr şi unul, nu sunt doar aspecte ale gândurilor, ci fundaţie lor. Aşadar, Aertsen are convingerea că filosofia medievală poate fi legată de doctrina trancedentaliilor. 

 Note:


Bunaciu Ioan, Prelegere la cursul de Apologetică, p.25, curs nepublicat. Bibliotaca Institutului de Teologie Baptistă, Bucureşti. 

E. Gilson, Le philosophe et la theologie, Paris 1961, apud. Aertsen, 1995, p.3

Apud. Aertsen, 1995, p. 3

Idem

Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, p.225

Faculty of arts