Cele 10 porunci ale muncii în echipă


Am găsit mai multe formulări ale Celor zece porunci în contextul muncii în echipă. Aici este o formulare pe care am adaptat-o pornind de la un text din limba engleză căruia i-am pierdut urma.

  1. Mai întâi Dumnezeu. El vorbește, noi ascultăm și împlinim. Dumnezeu e pe primul loc în viața noastră.
  2. Nimic nu trebuie să stea în calea dedicării noastre totale pentru Dumnezeu.
  3. Nu putem folosi Numele lui Dumnezeu pentru a ne scuza, pentru a acuza, pentru a amenința sau pentru a jura.
  4. Ne vom lua o zi liberă pentru odihnă, relaxare și restaurare.
  5. Ne vom onora părinții noștri spirituali (mentorii sau persoanele care au sau au avut un rol de autoritate în viața noastră), pentru că astfel vom avea o viață de slujire lungă și roditoare.
  6. Nu vom ucide numele bun al nimănui. Nu vom bârfi, nu vom arunca umbră de îndoială,  nu vom defăima și nu vom disprețui pe nimeni.
  7. Vom pune limite clare în relațiile din cadrul echipei care să protejeze pe fiecare din echipă. Nu vom curvi emoțional, spiritual sau fizic.
  8. Nu vom fura unul de la celălalt, nici merite, nici idei. Nu vom plagia și nu ne vom asuma merite care trebuie împărtășite cu alții, Nu ne vom asuma nici roluri, nici poziții, nici cinste sau alte lucruri care aparțin de drept altcuiva.
  9. Nu vom minții unii despre alții, nici nu vom folosi comentarii cinice sau cu subînțeles pentru a jefui pe altcineva din echipă de respectul sau influența lui.
  10. Nu vom râvni la viața (rolul, poziția, influența) sau alte lucruri care aparțin altul membru al echipei.
Publicitate

Psalmul 91 – parafrazat în limbaj contemporan


Binecuvântarea şi protecţia lui Dumnezeu sunt disponibile pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, însă ele se manifestă numai în viaţa celui care le declară peste viaţa lui. Acesta face din Dumnezeu sursa vieţii lui!

Da, Dumnezeu te scapă de capcanele vieţii şi de presiunea adusă de situaţiile de criză; El îţi va da odihnă în momentele de stres, şi pace în locul îngrijorării.

Dumnezeu îţi va da o soluţie chiar şi atunci când, logic, nu se mai poate face nimic. El garantează acest lucru, iar experienţa ta va fi o confirmare că El nu Îşi retrage Cuvântul.

Nu trebuie să te temi:

Nici de faliment, inflaţie sau de căderea bursei,

Nici de fluctuaţiile pieţei sau datoriile la bancă,

Nici de termenele-limită,

Nici de sesiuni de examene,

Nici de şomaj, boli sau viruşi de tot felul,

Nici de încălzirea globală, nici de terorism.

Vei putea vedea minuni… chiar dacă 100 de persoane dintre cele pe care le cunoşti se zbat în tot felul de probleme, şi alte mii de oameni despre care afli la ştiri nu reuşesc să se bucure de viaţă, tu vei reuşi. Nu vei suporta viaţa, ci o vei trăi din plin!

Nu ai nevoie de gardă de corp, nici de psiholog personal, nici de programe de divertisment, nici de terapii de relaxare, ci favoarea lui Dumnezeu îţi este de ajuns.

Dumnezeu te va feri de oameni răi şi vicleni şi îţi va da prieteni care te vor sprijini în clipele grele, mentori care te vor sfătui şi consilieri care te vor încuraja. Cu ajutorul lor, vei putea să întâmpini provocări mari, să păşeşti pe căi pe care nu ai visat niciodată că vei ajunge.

Dumnezeu se uită la tine şi la viitorul tău. El investeşte în tine azi, ştiind ce vei fi mâine. El vede trecutul, prezentul şi viitorul tău, de aceea fii convins că Dumnezeu nu Se aşteaptă să fii altul ca să te iubească. El a decis să te iubească necondiţionat, să îţi răspundă la rugăciuni, să te protejeze şi să îţi dea succes.

Ceea ce vei face motivat de dragoste şi potrivit cu caracterul lui Dumnezeu va dăinui. Totuşi, semnificaţia vieţii tale se bazează nu pe ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, ci pe ceea ce a făcut El pentru tine. El este pentru tine, în tine, cu tine în orice circumstanţă! Dorinţa Lui cea mai mare este să fii împlinit în El, cu El, de El…

Cu Dumnezeu ai totul: viaţă, fericire, succes, protecţie, sănătate… Şi asta nu pe termen scurt, ci pentru toată viaţa!

 

Psalmul 91

  1. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,
  2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
  3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
  4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
  5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
  6. nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare.
  7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
  8. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.
  9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
  10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
  11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
  12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
  13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –
  14. „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
  15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
  16. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea”.

Cum să citești Biblia într-un mod practic?


Abordarea practică a Bibliei presupune legarea Scripturii de viața personală. Biblia poate fi citită în diverse abordări, însă abordarea practică presupune să îți pui întrebări în timpul studiului Scripturii astfel încât să poți identifica acele adevăruri care te pot încuraja și pe care le poți aplica în viața de zi cu zi.

Nu vreau să intru în detalii aici, ci vreau doar să ofer câteva întrebări care te pot ajuta în abordarea oricărui text din Scriptură, astfel încât să surprinzi principii care pot fi aplicate în viața de zi cu zi, în orice loc, de orice om.

Dacă citești Biblia ca să descoperi detaliile arheologice este una, dacă citești să descoperi principiile de viață este alta. Abordarea Bibliei într-un mod academic se face într-un anumit fel, abordarea practică are de-a face cu alte scopuri. Nu vreau să fac distincția între abordarea practică și abordarea teologică, pentru că abordarea teologică ar trebui să fie practică, iar abordarea practică trebuie să fie în același timp teologică.

Să vă dau câteva exemple, poate e mai ilustrativ:

De exemplu, cineva se întreba dacă Isus și Ioan Botezătorul s-au cunoscut în înainte de botezul în apă al Mântuitorului. Nu știu? De bun simț ar trebui să presupun că da. Erau veri, mamele lor se cunoșteau. Ce relevantă are? Cu ce mă ajută? Faptul acesta în perspectiva prietenului meu ar însemna diminuarea revelației pe care o proclamă Ioan. Eu nu cred asta. Revelația nu este cu nimic mai mică, chiar dacă s-au cunoscut anterior, poate chiar asta o face să fie mai autentică. I-am spus atunci: Nu e mai bine să te întrebi ce putem învăța de la Ioan Botezătorul? (abordarea practică)

Sau altcineva mă întreba în ce zi a fost dus Isus l-a Templu. (Nu știu ce fel de abordare e asta ca să te oprești într-un detaliu și să nu mergi mai departe pentru că îți dă bătăi de cap o chestiune. Poate abordarea chițibușarului.) Voia să mă prindă în offside. El a pus cap la cap niște versete și mi-a spus că nu în a opta zi a fost dus Isus la Templu, așa cum am fost eu tentat să spun, ci luând în considerare pasajul din Luca 2:21-23 și cel din Levitic 12:2-4, Isus a fost dus la templu în ziua treizeci și treia. Bine, i-am spus eu și cu ce te ajută aceste detaliu remarcabil? Cum a îmbunătățit viața ta de rugăciune? Cum a influențat relația ta cu oamenii? Nu spun că abordările acestea sunt inutile, însă cred că scopul Bibliei este altul: acela de al cunoaște pe Hristos, de a fi mântuiți prin credință și de a deveni oameni destoinici pentru Dumnezeu (2 Timotei 3:15-17)

… cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Potrivit acestor versete cunoașterea Scripturii are de-a face cu câteva scopuri:

  • Căpătarea înțelepciuni.
  • Mântuirea în Hristos Isus.
  • Creșterea credinței.
  • Cunoașterea lui Hristos.
  • Formarea personală: caracter, conduită, comportament.
  • Dezvoltarea ca om al lui Dumnezeu.

Urmărirea scopurilor de genul acesta înseamnă o abordare practică a Scripturii.

Vă propun câteva întrebări pentru studiul practic al Scripturii. Ele pot fi folosite de oricine, atât în studiul individual, cât și în abordarea publică a unui text în grupul mic sau chiar și atunci când trebuie să pregătești o predică sau un discurs. (Aș putea sugera că aceste întrebări pot fi aplicate și la alte tipuri de texte și/sau pentru înțelegerea unor evenimente din viața noastră.)

  1. Ce putem învăța din acest pasaj?
  2. Cum putem aplica adevărurile acestui pasaj?
  3. Ce anume îți place?
  4. Care sunt lucrurile surprinzătoare în text?
  5. Care sunt lucrurile care se văd în context? (lucrurile evidente, generale – abordare panoramică).
  6. Ce se repetă în text? Ce se accentuează în text?
  7. Ce te încurajează în text?
  8. Ce e nou pentru tine?
  9. Găsești vreo legătură între ceea ce descrie textul și viața ta?
  10. Ce îți dă bătăi de cap? Ce nu înțelegi în text? Întrebări. Nelămuriri. Paradoxuri. Expresii ciudate. Evenimente neobișnuite.
  11. Cum ai putea să folosești ideile textului pentru a le transforma într-o rugăciune personală? Pentru tine, pentru biserică, pentru cineva drag…
  12. Ai un exemplu din viața ta care să ilustreze ceea ce s-a întâmplat în text sau o idee descrisă în text?
  13. Rezumatul. Comprimăm textul într-o idee. Încearcă să găsești o formulare principială, memorabilă.
  14. Cum pot să dai mai departe mesajul textului? Ce i-ai spune unui prieten necreștin? Dar unei mame? Dar unui copil? Dar unui profesor? Dar unui muncitor cu ziua?

După cum vedeți textul biblic este deschis pentru orice om care se apropie cu dorința de a învăța. Cu puțin efort putem trece de ce se vede la prima privire și putem scoate din text comori reale pentru viața noastră.

Alege să crezi în Dragoste


 

Isus a venit în lumea noastră ca răspuns la chemarea Tatălui. Isus și-a asumat misiunea pe care a primit-o și a dus-o până la capăt. Înainte ca oricine dintre noi să fie sigur, El a fost singur; înainte ca oricare dintre noi să fie criticat, el a fost criticat; înainte ca oricine dintre noi să fie respins, El a fost respins. Vulnerabil, părăsit de oameni, om al durerii… Cunoști povestea. Te descrie? Ești obișnuit cu critica? Vrei să faci bine și ai parte de rezistență? Vrei să binecuvântezi pe alții și ai parte de respingere? Te întrebi de ce este atât de greu, de ce trebuie să te zbați…?

Isus a ales să aibă încredere în puterea dragostei de a cuceri, de a atrage și de a birui. Da, oamenii nu au înțeles dragostea lui Dumnezeu în Hristos, dar asta nu a făcut ca aceasta să scadă sau să fie mai puțin eficientă. Dragostea a învins până la urmă. Unii aleg să creadă în putere, în luptă directă, în cucerire persuasivă, în publicitate, mass media, în influență, în relații privilegiate în bogăție, în funcții, în succes. Isus a ales simplu: dragostea învinge totul. Pavel a înțeles asta. Petru a fost testat în acest domeniu (Ioan 21) pentru că trebuia să înțeleagă că misiunea Lui este misiunea dragostei, a unei dragoste curate. Isus pare să îi spună lui Petru: Dragostea ta este mai importantă decât da-ul tău. Dacă ai răspuns da, ține minte că oameni au nevoie nu de dedicarea ta rece pentru salvarea lor, ci de dragostea ta. Și da, oamenii nu sunt vrednici de iubire, dar Isus este. Și din iubirea pentru El poți să faci lucrurile cu dragoste.

Dragostea nu te lasă să te complaci în ignoranță. Dragostea te obligă, dragostea te motivează, nu te lasă să faci greșeli mari, nu te lasă să disprețuiești sau să distrugi pe alții sau să stai prea mult deoparte. Dragostea e adevărata misiune. Dar cine iubește dezinteresat? Cine iubește din fire? Cine nu trebuie să se lupte, să sufere, să se roage, să caute să iubească cu adevărat? Dragostea şi natura umană nu prea au nimic în comun. Dragostea şi adevărul, da. Dragostea şi fapta, de asemenea stau foarte bine împreună şi nu prea pot sta despărțite. Dragostea trece dincolo de confort, dincolo de declarații şi de sentimente. Dragostea face. Dragostea își asumă angajamente. Dragostea sacrifică şi își asumă riscuri. Dragostea vindecă. Dragostea hrănește. Dragostea oferă căldură. Dragostea pune lucrurile la locurile lor. Poți să faci orice faptă bună vrei tu, dacă ai pierdut dragostea ai pierdut totul. Mai citește o dată 1 Corintieni 13 și îți vei da seama că poți să faci sacrificii mari fără dragoste, că poți să clădești imperii fără dragoste, că poți să faci acte de caritate fără dragoste, că poți să îi câștigi pe alții și să te pierzi pe tine. De aceea, îndemnul de a te întoarce din nou la dragoste este important.

Nașterea lui Isus în vulnerabilitate și umilință vorbește despre o caracteristică uitată a dragostei: dragostea se face slabă pe sine ca să câștige, dragostea așteaptă, dragostea își asumă riscuri, riscul de a nu fi înțeleasă și de a nu fi primită și totuși, dragostea nu renunță să fie dragoste.

Asemenea lui Isus, asumă-ți misiunea dragostei de la început până la sfârșit. Nu trece peste etape. Isus și-a asumat și ieslea, și Egiptul, și Nazaretul și pustia, și Golgota… Isus a început în iesle și a finalizat la Cruce.

Alege să crezi în Dragoste.

(3) Fiecare om trăiește la nivelul credinței lui – Devotional profetic


Vino în prezența Mea cu așteptări mari știind că puterea Mea este fără limite. Singurelele limite sunt date de credința ta. Sunt capabil să fac mai mult decât îți imaginezi. Crede în Mine și toate lucrurile sunt posibile. Cere-i Duhului Sfânt să te călăuzească, astfel încât să fii umplut cu cuvinte pline de laudă pentru Mine. Citește Cuvântul Meu ca să îți întărești credința.

Nu te descuraja pentru că multe dintre rugăciunile tale încă își așteaptă răspunsul. Continuă să te rogi. Timpul este un învățător al vieții care își face lucrarea în cel mai ascuns mod. În felul acesta înveți să aștepți în prezența Mea. Încrede-te în Mine în timp ce treci prin întunericul nopții. Cu cât mai grea este situația prin care treci cu atât ești mai aproape să vezi puterea și slava Mea.

Nu lăsa greutățile vieții să te facă să te îngrijorezi. Încearcă să le vezi ca pe o așezare în scenă a intervenției Mele glorioase. Uită-te cu o minte deschisă la toate lucrurile pe care le fac în viața ta.

Marcu 9:23; Efeseni 3:20; Romani 10:10

In prezenta Lui

Derek Prince: despre vrăjitorie în biserică


Imagine

Duhul de vrăjitorie se manifestă astăzi în biserică într-un mod diferit.  Revelația a fost înlocuită de teologie și ucenicizarea cu procesul educațional. Educația se adresează minții, pe când ucenicizarea presupune formarea caracterului. Modelarea minții prin educație și ignorarea caracterului are ca efect un dezastru moral.

Pavel spune că omul firesc nu poate înțelege lucrurile lui Dumnezeu (1 Conteni 2:10-16)

Spiritul de vrăjitorie a înlocuit darul discernământului cu psihologia și călăuzirea supranaturală a Duhului Sfânt cu elocința, umblarea prin credință cu raționamentul și dragostea cu legalismul.

Derek Prince are un mesaj foarte important: Crucea anulează vrăjitoria – care poate fi ascultat în limba engleză. Poate fi descărcat de pe pagina aceasta.   

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă!”


Habacuc 3:4

credintaCartea lui Habacuc este unică printre cărţile profetice. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci este un dialog al profetului cu Dumnezeu care, aparent, nu vrea să explice de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Contextul în care se afla poporul iudeu în timpul lui Habacuc era dezastruos. Pe plan politic, nesiguranţă şi teamă din cauza extinderii imperiului Babilonian; pe plan social, dezordine şi haos din cauza nerespectării Legii lui Dumnezeu. Dreptatea a fost înlocuită cu nedreptatea, încrederea în Dumnezeu cu încrederea în braţul omului. Hoţia, lăcomia, batjocura erau prezente din plin. Nelegiuirea şi necredinţa domneau peste tot. Continuă lectura

Nica şi Bela



Discurs imaginat în faţa unui deţinut

Salut! Ce mai faci?

abelNu ştiu ce să-ţi spun, nu cunosc lumea ta, nu te cunosc pe tine, suntem din două lumi diferite, dar cred că avem ceva în comun, şi anume: dorinţa de mai bine. Astăzi stau în faţa ta, tu te uiţi la mine ca la un moralist care vine să-ţi aducă aminte că eşti vinovat, că pentru societate eşti un stigmatizat.

Aş vrea să fiu deschis cu tine, aş vrea să te ajut cumva, să-ţi fiu de folos. Eşti într-un loc în care natura lucrurilor face să mă asculţi şi eu pot sta de vorbă cu tine. Nu am fost niciodată în puşcărie, nu am avut pe nimeni apropiat care să fi trecut pe aici. Mă face acest lucru mai bun, mai moral? Da, mai dezirabil în societate, dar cine sunt eu să-ţi dau sfaturi, cine sunt eu să te judec? Eu nu pot să te condamn, nici măcar nu pot şi nici n-am de gând s-o fac. Nu te justific, încerc să te înţeleg, să înţeleg ceva din lumea ta, lumea în care ai intrat fără să doreşti acest lucru, o lume care a devenit a ta drept consecinţă a faptelor tale. Continuă lectura

Sunt flămând


„Isus le-a zis: «Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.»“

Ioan 6:53-56

Devii ceea ce consumi!

flamandExistă o caracteristică universală a omului de care depinde mântuirea sau osândirea lui. Această caracteristică îi poate aduce una dintre cele mai mari plăceri, dar abuzată poate produce foarte multă durere. Este vorba de o nevoie a omului – nevoia de a se hrăni; şi o acţiune a acestei nevoi – a mânca. Definiţia cea mai exploatată a omului în contextul culturii seculare este următoarea: „Omul este consumator”. Economia, strategiile de marketing, agenţiile de publicitate au, ca raţiune fundamentală a campaniilor lor de promovare a diferitelor produse, tocmai această definiţie a omului. Nu numai că omul este un consumator, ba chiar unul feroce, flămând, care vrea din ce în ce mai mult. Continuă lectura

Maleahi 3:6-10 – parafrazat


„6. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.

7. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele, şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”

8. Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.

9. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!

10. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

11. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.

12. „Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.”

(Maleahi 3:6-12)

 

Dumnezeu este credincios. El este ceea ce a spus că este şi face ceea ce a spus că face, şi acest lucru nu se schimbă în nicio generaţie.

Chiar dacă o generaţie este mai rebelă decât altă generaţie promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile pentru cei care doresc să beneficieze.

Dar cum poţi să beneficiezi de promisiunile lui Dumnezeu?

Printr-o întoarcere la acele acţiuni şi practici pe care le-aţi pierdut.

 

Una intre aceste practici este zeciuiala şi dărnicia. Atât vreme cât nu sunteţi oneşti cu Dumnezeu în domeniul financiar voi păstraţi un blestem în acest domeniu al vieţii voastre. Aveţi grijă! Este un blestem contagios.

 

Însuşiţi-vă acea practică a zeciuielii care exprimă credincioşia voastră şi acea dărnicie care vă evidenţiază credinţa. Acesta este principiul pe care Eu l-am stabilit ca nevoilor din Biserica Mea să fie acoperite.

 

Făcând astfel, aveţi libertatea şi încrederea să cereţi belşug şi minuni în domeniul financiar al vieţii voastre şi Eu voi asigura resurse aveţi nevoie. Voi dezlega cerul atunci când vă veţi ruga şi voi turna ploaia de binecuvântări.  

 

Eu vă voi da belşug în afacerile voastre, veţi prospera la locurile voastre de muncă, voi binecuvânta venitul vostru ca să nu mai aveţi nicio povară financiară.  

 

Este siguranţa pe care Eu v-o dau.

Alţii se vor uita la voi şi se vor uimi de faptul că nu aveţi datorii, nu aveţi frica zilei de mâne şi că banii vă sunt suficienţi ca să vă bucuraţi de viaţă.

Acest lucru este o mărturie şi un mesaj al faptului că viaţa bazată pe credincioşia lui Dumnezeu merită trăită.