„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
Habacuc 3:17-19
Aceste cuvinte ale lui Habacuc cuprind, într-un mod comprimat, perspectiva bucuriei din punct de vedere biblic, potrivită naturii noastre şi plăcută lui Dumnezeu:
Bucuria nu este o datorie, este o decizie – „Chiar dacă… eu tot mă voi bucura.” Habacuc alege să se bucure. El ridică bucuria la rang de dispoziţie spirituală permanentă şi face din bucurie o strategie de luptă spirituală. Am fost învăţaţi să ne creăm atmosferă, să batem din palme, să ironizăm viaţa, însă aceste lucruri nu sunt surse ale bucuriei, ele sunt doar o copie falsă şi palidă a adevăratei bucurii. Bucuria este o stare a inimii dependente de Domnul, divertismentul este o stare a firii dependente de stimuli contextuali; bucuria este o decizie a duhului, divertismentul este o reacţie la impulsurile haioase şi lipsite de conţinut.
Valentin Dedu 