Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă

Pe 7 octombrie 2018, va avea loc Referendumul pentru normalitate și pentru eliminarea unei confuzii care s-a strecurat în Constituția României. Nu e vorba de o redefinire a familiei, ci clarificarea modului ei de întemeiere – pe baza consimțământului liber dintre un bărbat și o femeie. Miza este participarea masivă la referendum. Acum mingea este la noi, nu mai este la politicieni. Trebuie să nu ne lăsam prinși de retorica asta demotivantă că nu înseamnă mai nimic. Cred că avem o șansă istorică și probabil unică pentru a vota bine pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Nu putem face Referendum cu repetiție. Românul a dovedit că are nevoie să sufere un pic și să trăiască scenariul groazei pe care credea că nu are cum să îl trăiască, ca apoi să zică: „De ce nu am făcut la timp ceea ce trebuia să fac?”

La revoluție eram un copil. În `90 s-au organizat primele „alegeri libere”. Și s-a votat masiv FSN. Cei care credeau altceva și încercau să își expună cumva părerile erau aproape puși la zid. Cum îndrăznesc aceștia să susțină pe altcineva decât pe „Domnul Iliescu”. Mi-aduc aminte ce povestea soția mea, cum copilă fiind a venit acasă cu o poză de-a lui Ion Rațiu. A primit-o pe stradă de la cineva. Mi-a povestit reacția tatălui ei. A fost disproporționată. A rupt fotografia, a țipăt și a spus: „Așa ceva nu vreau să văd în casa mea.” Desigur, copila nu a înțeles nimic. În urmă cu vreo doi ani stăteam de vorbă cu socrul meu despre politică și îmi punea: „Cum am putut să fiu atât de orb când am votat cu Iliescu.”

Aceasta este imaginea care îmi vine în minte, că românul votează bine numai cu repetiție, după ce suferă un pic. Aici, acum la Referendumul pentru familie nu votăm pentru a ne exprima opțiuni politice, ci pentru a confirma și clădi valori creștine și sociale esențiale. Spun cu responsabilitate: familia formată dintr-o femeie și un bărbat este o valorare socială facilitată de cultura creștină. Și da, este în pericol în cultura occidentală.

Îngrijorarea mea cea mai mare legată de referendum este că românii nu sunt suficient de conștienți de momentul acesta. Nu am nicio îndoială că cei care vor vota pozitiv la referendum vor fi mai mulți decât cei care vor vota împotrivă. Dar nu asta este miza. Miza nu este să câștigăm votul, ci referendumul. Cei care sunt împotrivă, știu că dacă vor vota, votul lor, negativ fiind, este tot un vot care cântărește la validarea referendumul.

Să zicem referendumul nu va fi validat. Nici nu vreau să îmi imaginez retorica și discursul celor care promovează agenda LGBTX. Nici nu vreau să îmi imaginez când românii vor vedea un proces împotriva unei editurii pentru că nu vrea să publice o carte care promovează agenda LGBTX, sau că o cofetărie va trebui să plătească daune că nu a făcut un tort de nuntă cu curcubeu pe el. Nu vreau să ajungem să facem mitinguri de susținere a familiei după de am pierdut șansa asta că nu știu eu ce se poate întâmpla și noi, cei care punem preț pe valorile creștine să trebuiască să reacționam. E nevoie de acțiune acum, nu de reacție ulterioară. Lupta asta trebuie sa o câștigam până la capăt. Nu avem voie să o lăsăm generațiilor următoare după ce vom mânca fructele amare ale pasivități noastre.

Publicitate

Psalmul 91 – parafrazat în limbaj contemporan

Binecuvântarea şi protecţia lui Dumnezeu sunt disponibile pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, însă ele se manifestă numai în viaţa celui care le declară peste viaţa lui. Acesta face din Dumnezeu sursa vieţii lui!

Da, Dumnezeu te scapă de capcanele vieţii şi de presiunea adusă de situaţiile de criză; El îţi va da odihnă în momentele de stres, şi pace în locul îngrijorării.

Dumnezeu îţi va da o soluţie chiar şi atunci când, logic, nu se mai poate face nimic. El garantează acest lucru, iar experienţa ta va fi o confirmare că El nu Îşi retrage Cuvântul.

Nu trebuie să te temi:

Nici de faliment, inflaţie sau de căderea bursei,

Nici de fluctuaţiile pieţei sau datoriile la bancă,

Nici de termenele-limită,

Nici de sesiuni de examene,

Nici de şomaj, boli sau viruşi de tot felul,

Nici de încălzirea globală, nici de terorism.

Vei putea vedea minuni… chiar dacă 100 de persoane dintre cele pe care le cunoşti se zbat în tot felul de probleme, şi alte mii de oameni despre care afli la ştiri nu reuşesc să se bucure de viaţă, tu vei reuşi. Nu vei suporta viaţa, ci o vei trăi din plin!

Nu ai nevoie de gardă de corp, nici de psiholog personal, nici de programe de divertisment, nici de terapii de relaxare, ci favoarea lui Dumnezeu îţi este de ajuns.

Dumnezeu te va feri de oameni răi şi vicleni şi îţi va da prieteni care te vor sprijini în clipele grele, mentori care te vor sfătui şi consilieri care te vor încuraja. Cu ajutorul lor, vei putea să întâmpini provocări mari, să păşeşti pe căi pe care nu ai visat niciodată că vei ajunge.

Dumnezeu se uită la tine şi la viitorul tău. El investeşte în tine azi, ştiind ce vei fi mâine. El vede trecutul, prezentul şi viitorul tău, de aceea fii convins că Dumnezeu nu Se aşteaptă să fii altul ca să te iubească. El a decis să te iubească necondiţionat, să îţi răspundă la rugăciuni, să te protejeze şi să îţi dea succes.

Ceea ce vei face motivat de dragoste şi potrivit cu caracterul lui Dumnezeu va dăinui. Totuşi, semnificaţia vieţii tale se bazează nu pe ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, ci pe ceea ce a făcut El pentru tine. El este pentru tine, în tine, cu tine în orice circumstanţă! Dorinţa Lui cea mai mare este să fii împlinit în El, cu El, de El…

Cu Dumnezeu ai totul: viaţă, fericire, succes, protecţie, sănătate… Şi asta nu pe termen scurt, ci pentru toată viaţa!

 

Psalmul 91

1. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,
2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
6. nici de ciuma, care umblă în întuneric, nici de molima, care bântuie ziua în amiaza mare.
7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
8. Doar vei privi cu ochii, şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci, şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –
14. „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
16. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea”.

Cum să citești Biblia într-un mod practic?

Abordarea practică a Bibliei presupune legarea Scripturii de viața personală. Biblia poate fi citită în diverse abordări, însă abordarea practică presupune să îți pui întrebări în timpul studiului Scripturii astfel încât să poți identifica acele adevăruri care te pot încuraja și pe care le poți aplica în viața de zi cu zi.

Nu vreau să intru în detalii aici, ci vreau doar să ofer câteva întrebări care te pot ajuta în abordarea oricărui text din Scriptură, astfel încât să surprinzi principii care pot fi aplicate în viața de zi cu zi, în orice loc, de orice om.

Dacă citești Biblia ca să descoperi detaliile arheologice este una, dacă citești să descoperi principiile de viață este alta. Abordarea Bibliei într-un mod academic se face într-un anumit fel, abordarea practică are de-a face cu alte scopuri. Nu vreau să fac distincția între abordarea practică și abordarea teologică, pentru că abordarea teologică ar trebui să fie practică, iar abordarea practică trebuie să fie în același timp teologică.

Să vă dau câteva exemple, poate e mai ilustrativ:

De exemplu, cineva se întreba dacă Isus și Ioan Botezătorul s-au cunoscut în înainte de botezul în apă al Mântuitorului. Nu știu? De bun simț ar trebui să presupun că da. Erau veri, mamele lor se cunoșteau. Ce relevantă are? Cu ce mă ajută? Faptul acesta în perspectiva prietenului meu ar însemna diminuarea revelației pe care o proclamă Ioan. Eu nu cred asta. Revelația nu este cu nimic mai mică, chiar dacă s-au cunoscut anterior, poate chiar asta o face să fie mai autentică. I-am spus atunci: Nu e mai bine să te întrebi ce putem învăța de la Ioan Botezătorul? (abordarea practică)

Sau altcineva mă întreba în ce zi a fost dus Isus l-a Templu. (Nu știu ce fel de abordare e asta ca să te oprești într-un detaliu și să nu mergi mai departe pentru că îți dă bătăi de cap o chestiune. Poate abordarea chițibușarului.) Voia să mă prindă în offside. El a pus cap la cap niște versete și mi-a spus că nu în a opta zi a fost dus Isus la Templu, așa cum am fost eu tentat să spun, ci luând în considerare pasajul din Luca 2:21-23 și cel din Levitic 12:2-4, Isus a fost dus la templu în ziua treizeci și treia. Bine, i-am spus eu și cu ce te ajută aceste detaliu remarcabil? Cum a îmbunătățit viața ta de rugăciune? Cum a influențat relația ta cu oamenii? Nu spun că abordările acestea sunt inutile, însă cred că scopul Bibliei este altul: acela de al cunoaște pe Hristos, de a fi mântuiți prin credință și de a deveni oameni destoinici pentru Dumnezeu (2 Timotei 3:15-17)

… cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Potrivit acestor versete cunoașterea Scripturii are de-a face cu câteva scopuri:

• Căpătarea înțelepciuni.
• Mântuirea în Hristos Isus.
• Creșterea credinței.
• Cunoașterea lui Hristos.
• Formarea personală: caracter, conduită, comportament.
• Dezvoltarea ca om al lui Dumnezeu.

Urmărirea scopurilor de genul acesta înseamnă o abordare practică a Scripturii.

Vă propun câteva întrebări pentru studiul practic al Scripturii. Ele pot fi folosite de oricine, atât în studiul individual, cât și în abordarea publică a unui text în grupul mic sau chiar și atunci când trebuie să pregătești o predică sau un discurs. (Aș putea sugera că aceste întrebări pot fi aplicate și la alte tipuri de texte și/sau pentru înțelegerea unor evenimente din viața noastră.)

1. Ce putem învăța din acest pasaj?
2. Cum putem aplica adevărurile acestui pasaj?
3. Ce anume îți place?
4. Care sunt lucrurile surprinzătoare în text?
5. Care sunt lucrurile care se văd în context? (lucrurile evidente, generale – abordare panoramică).
6. Ce se repetă în text? Ce se accentuează în text?
7. Ce te încurajează în text?
8. Ce e nou pentru tine?
9. Găsești vreo legătură între ceea ce descrie textul și viața ta?
10. Ce îți dă bătăi de cap? Ce nu înțelegi în text? Întrebări. Nelămuriri. Paradoxuri. Expresii ciudate. Evenimente neobișnuite.
11. Cum ai putea să folosești ideile textului pentru a le transforma într-o rugăciune personală? Pentru tine, pentru biserică, pentru cineva drag…
12. Ai un exemplu din viața ta care să ilustreze ceea ce s-a întâmplat în text sau o idee descrisă în text?
13. Rezumatul. Comprimăm textul într-o idee. Încearcă să găsești o formulare principială, memorabilă.
14. Cum pot să dai mai departe mesajul textului? Ce i-ai spune unui prieten necreștin? Dar unei mame? Dar unui copil? Dar unui profesor? Dar unui muncitor cu ziua?

După cum vedeți textul biblic este deschis pentru orice om care se apropie cu dorința de a învăța. Cu puțin efort putem trece de ce se vede la prima privire și putem scoate din text comori reale pentru viața noastră.

Alege să crezi în Dragoste

 

Isus a venit în lumea noastră ca răspuns la chemarea Tatălui. Isus și-a asumat misiunea pe care a primit-o și a dus-o până la capăt. Înainte ca oricine dintre noi să fie sigur, El a fost singur; înainte ca oricare dintre noi să fie criticat, el a fost criticat; înainte ca oricine dintre noi să fie respins, El a fost respins. Vulnerabil, părăsit de oameni, om al durerii… Cunoști povestea. Te descrie? Ești obișnuit cu critica? Vrei să faci bine și ai parte de rezistență? Vrei să binecuvântezi pe alții și ai parte de respingere? Te întrebi de ce este atât de greu, de ce trebuie să te zbați…?

Isus a ales să aibă încredere în puterea dragostei de a cuceri, de a atrage și de a birui. Da, oamenii nu au înțeles dragostea lui Dumnezeu în Hristos, dar asta nu a făcut ca aceasta să scadă sau să fie mai puțin eficientă. Dragostea a învins până la urmă. Unii aleg să creadă în putere, în luptă directă, în cucerire persuasivă, în publicitate, mass media, în influență, în relații privilegiate în bogăție, în funcții, în succes. Isus a ales simplu: dragostea învinge totul. Pavel a înțeles asta. Petru a fost testat în acest domeniu (Ioan 21) pentru că trebuia să înțeleagă că misiunea Lui este misiunea dragostei, a unei dragoste curate. Isus pare să îi spună lui Petru: Dragostea ta este mai importantă decât da-ul tău. Dacă ai răspuns da, ține minte că oameni au nevoie nu de dedicarea ta rece pentru salvarea lor, ci de dragostea ta. Și da, oamenii nu sunt vrednici de iubire, dar Isus este. Și din iubirea pentru El poți să faci lucrurile cu dragoste.

Dragostea nu te lasă să te complaci în ignoranță. Dragostea te obligă, dragostea te motivează, nu te lasă să faci greșeli mari, nu te lasă să disprețuiești sau să distrugi pe alții sau să stai prea mult deoparte. Dragostea e adevărata misiune. Dar cine iubește dezinteresat? Cine iubește din fire? Cine nu trebuie să se lupte, să sufere, să se roage, să caute să iubească cu adevărat? Dragostea şi natura umană nu prea au nimic în comun. Dragostea şi adevărul, da. Dragostea şi fapta, de asemenea stau foarte bine împreună şi nu prea pot sta despărțite. Dragostea trece dincolo de confort, dincolo de declarații şi de sentimente. Dragostea face. Dragostea își asumă angajamente. Dragostea sacrifică şi își asumă riscuri. Dragostea vindecă. Dragostea hrănește. Dragostea oferă căldură. Dragostea pune lucrurile la locurile lor. Poți să faci orice faptă bună vrei tu, dacă ai pierdut dragostea ai pierdut totul. Mai citește o dată 1 Corintieni 13 și îți vei da seama că poți să faci sacrificii mari fără dragoste, că poți să clădești imperii fără dragoste, că poți să faci acte de caritate fără dragoste, că poți să îi câștigi pe alții și să te pierzi pe tine. De aceea, îndemnul de a te întoarce din nou la dragoste este important.

Nașterea lui Isus în vulnerabilitate și umilință vorbește despre o caracteristică uitată a dragostei: dragostea se face slabă pe sine ca să câștige, dragostea așteaptă, dragostea își asumă riscuri, riscul de a nu fi înțeleasă și de a nu fi primită și totuși, dragostea nu renunță să fie dragoste.

Asemenea lui Isus, asumă-ți misiunea dragostei de la început până la sfârșit. Nu trece peste etape. Isus și-a asumat și ieslea, și Egiptul, și Nazaretul și pustia, și Golgota… Isus a început în iesle și a finalizat la Cruce.

Alege să crezi în Dragoste.

De ipocrit nimeni nu are milă

Am găsit un videoclip care redă foarte bine spiritul unui eseu pe care l-am scris în cartea Păcatul omiterii (2012,2013)

Extras din cartea Păcatul omiterii, – Valentin Dedu – Eseul: Excurs despre milă

În contextul păcatului omiterii, subiectul milei este unul care face legătura dintre sentimente şi acţiune. Mila este invenţia lui Dumnezeu prin care obligă omul să nu zacă prea mult în ignoranţă şi indiferenţă. Omul s-a trezit în aşa fel creat de Dumnezeu încât să nu se simtă confortabil în păcatul omiterii o perioadă prea lungă de timp, mai ales dacă are de-a face cu situaţii flagrante.

Am observat că sunt foarte mulţi oameni, creştini chiar, care răspund sentimentului milei într-un mod ipocrit. Ei vor să anuleze cauza care provoacă mila. Fac ceva numai ca să astâmpere reacţiile acelea interioare ale milei şi să nu le mai trăiască: unii întorc capul în altă parte, alţii se fac că nu văd, alţii dau câţiva bănuţi unui cerşetor sau donează nişte bani într-o campanie umanitară. Realitatea aceasta m-a făcut să mă întreb: cui îi pasă cu adevărat? Cine are cu adevărat milă? Mai există milă autentică? Sunt foarte mulţi oameni care au sentimente de milă, dar se opresc aici, la nivel de sentiment şi nu fac nimic cu acel sentiment, sau, de fapt, fac ceva nu ca răspuns la situaţie în sensul rezolvării ei, ci doar pentru a stinge sentimentul milei care îi deranjează şi pentru a-şi ameţi conştiinţa.

Isus i-a mustrat pe ipocriţi aşa cum nu a mustrat pe nimeni. Ciudat este că fariseii nici măcar nu se recunoşteau drept făţarnici. Peste timp, cuvântul fariseu a devenit sinonim cu fățarnic.

 

Ipocrizia anulează mila. De exemplu:

• Eşti undeva în oraş şi vezi la un semafor pe cineva care are nevoie de milă şi zici: „Îi dau un leu pentru pâine.” Dar imediat te gândeşti că acel copil este un pion al unei mafii locale care foloseşte oameni ca ei să se îmbogăţească. Şi tu îţi spui: „Nu voi întreţine acţiunile criminale.” „Poate are normă cât să facă pe zi.” „Nu fac altceva decât să încurajez fenomenul.” Totuşi, dacă te laşi purtat de sentimentul milei îţi spui: „Îi cumpăr de mâncare, dar nu îi dau bani.”
• Poate că este doar o prejudecată, dar te întâlneşti cu un bătrân despre care îţi este greu să gândeşti că ar face parte dintr-o mafie mizerabilă care abuzează oameni şi maltratează copii, dar te gândeşti că poate îi place băutura sau țigările şi îţi spui: „Eu, în calitate de creştin, nu vreau să îi întrețin viciul şi mai degrabă îi cumpăr ceva de mâncare.”
• Sau, în alt caz, dacă acel cerşetor doar mimează durerea şi vezi că are o mână ascunsă pe sub haină, te gândeşti că este un înşelător. Într-un asemenea caz mila este anulată.
• Mai mult de atât, ştiu că pentru copiii străzii sunt tot felul de organizaţii şi biserici care fac tot ce le stă în putiinţă să îi integreze pe oamenii defavorizaţi social, dar ei preferă strada.
• Sau, este o persoană, o familie care are nevoie de ajutor şi îi ajuţi cu toată inima, însă vezi la un moment dat că devin paraziţi. Nu vor să muncească, nu vor să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa lor şi induc altora vina pentru starea în care ei se află. Tu simţi că în spatele văicărelilor lor este o urmă de ipocrizie. S-ar putea ca situaţia lor să rămână la fel de gravă, însă tu nu-i mai ajuţi pentru că ştii că ceva nu este corect.
• Cineva îţi istoriste o situație foarte reală, însă vine altcineva şi te ajută să vezi a cui e vina. În acel moment ce se întâmplă cu mila ta? Mila dispare instantaneu şi se transformă în dezgust uneori, sau în furie alteori, pentru că sentimentul milei este foarte serios şi afectează întreaga ta lume interioară.

Când a fost ultima dată când ai manifestat milă în mod autentic, în mod real, în mod practic, acea milă lipsită de orice interes pentru imaginea ta publică sau interioară; acea milă pe care a manifestat-o Samariteanul milos? Când, în mod empatic, te-a interesat numele persoanei faţă de care doreai să faci un act de milă, care este trecutul lui, povestea lui de viaţă, care este familia lui? Sunt rare situaţiile acestea, nu-i aşa?

Este atât de uşor ca cele mai frumoase acte ale noastre de bunătate, de milă, de dragoste, să fie pervertite de ipocrizie, de mândrie, de invidie, de dispreţ, de prejudecată, de amărăciune… Dacă tot facem o jertfă a milei, de ce să nu fie curată înaintea lui Dumnezeu?

 

De ce un devoțional profetic?

Profeția prin definiție are ceva ce se transmite dincolo de cuvinte, este o sămânță a credinței care aduce roade în timp, și inclusiv construcția cărții În prezența Lui trebuie să rămână sub domnia acestui spirit.

Devoționalele profetice sunt cuvinte de încurajare, sfătuire și mângâiere (1 Corinteni 14.3) scrise la persoana I, iar cel care vorbește este Dumnezeu Tatăl. Mesajele au fost construite pe baza Scripturii în timpul meu de părtășie cu Dumnezeu. Fiecare mesaj poate fi citit individual, însă se poate urmări și un fir roșu pe care îmi doresc să-l recunoști, legat de tema prezenței lui Dumnezeu și a schimbării pe care o realizează Duhul Sfânt în viața noastră.

Textele jurnalului profetic s-au născut din momentele mele de luptă cu Dumnezeu. La început nu au fost în forma în care le poți citi acum, ci doar simple însemnări și câte un verset atașat ici colo. După un timp au devenit mai consistente și eu am învățat să ascult  ce îmi vorbește Dumnezeu. Eu îi ceream lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi un cuvânt clar și simplu care să răspundă întrebărilor mele și să rezolve situația mea.”,  dar Dumnezeu nu îmi vorbea ce voiam eu, nici ceea ce eu mă așteptam, ci ceea ce El știa că am nevoie. Eu doream să scurtez procesul și să rezolv situația, fără să trec prin şcoala transformării Lui. Dar încet-încet m-am simțit cuprins de acest proces în care Dumnezeu comunica direct cu mine. Nu odată am fost copleșit de prezența lui Dumnezeu. Nu vreau să vă spun mai mult, ci să vă invit acolo, în prezența Lui.

Am început să scriu mesajele pe care le primeam de la Dumnezeu la persoana I și mi-am dat seama că am de-a face cu un mesaj profetic, biblic, scurt și specific nevoilor mele. Subiectele abordate sunt legate de cele mai profunde nevoi ale oricărui om: încrederea, credința, identitatea, libertatea, relațiile, relația cu Dumnezeu…

Mesajele profetice sunt inspirate de Scriptură, supuse și validate de Scriptură. Pe mine m-au ajutat, m-au inspirat, m-au ghidat, m-au încurajat, m-au făcut să mă încred în Dumnezeu mai mult, să am curaj, să explorez lucruri noi… Mesajele profetice, oricare ar fi ele, nu vor înlocui niciodată Biblia sau nevoia ta de a-L căuta pe Dumnezeu în mod personal ca să îți vorbească specific.

Cred cu tărie că Dumnezeu vorbește și azi oamenilor. Și cred că Dumnezeu o face mai mult decât suntem noi dispuși să o recunoaștem. Domeniul profeției este pentru mulți un subiect închis, iar pentru alții este exilat în domeniul misticului… Chiar dacă ai multe experiențe negative cu privire la acest domeniu, te îndemn să fii mai deschis, mai receptiv, cu dorința de a-L căuta pe Dumnezeu care vorbește copiilor Lui (Ioan 10:27). De ce să te sărăcești singur, numai pentru că niște teologi miopi ți-au spus ție cum stau lucrurile, iar tu i-ai crezut? Dumnezeu vrea să îți vorbească personal și direct, vrea să comunice cu tine ca un tată cu copilul lui. De fapt, El o face, însă tu trebuie să începi să înveți să asculți. Cine are urechi să asculte… (Apocalipsa 3:6) E o diferență  între a auzi și a asculta. Pentru ascultare ai nevoie de atenție, de concentrare, de dorință… Cu cât circumstanțele vieți sunt mai grele cu atât ai nevoie de un mesaj direct la de Dumnezeu. Un mesaj profetic nu face decât să confirme ceea ce este pus în duhul tău de către Duhul lui Dumnezeu. De fapt, profeția este scoaterea din ascundere a mesajelor care sunt deja în duhul nostru.

Cred că Dumnezeu vrea să restaureze în acest timp duhul profetic în biserică. Profeția nu trebuie, nu mai trebuie să fie ceva ciudat, mistic, ultraspiritual, manipulator, înfiorător pentru unii, de neînțeles pentru alții, ci așa cum este de fapt, mesajul de dragoste al lui Dumnezeu. Profeția este un mod normal de a fi în Hristos, o calitate permanentă a vieții creștine.

Mărturia lui Isus este duhul profeției. (Apocalipsa 19:10)

Prelansare de carte: Pacatul omiterii – Valentin Dedu 2012

Găsiţi mai multe detalii aici:

https://valentindedu.wordpress.com/prelansare-de-carte-pacatul-omiterii-de-valentin-dedu/

Evaluare şi planificare

„Cel ales la suflet face planuri alese şi se ţine de planurile lui alese.”

Isaia 32:8

Evaluarea corectă şi eficientă alături de planificare necesită timp, sinceritate şi realism. Evaluarea şi planificarea pot fi derutante dacă sunt făcute foarte rar, însă dacă vrei să devii un om ordonat şi productiv trebuie să evaluezi şi să planifici cât mai des. Dacă faci acest lucru pentru prima dată s-ar putea să nu fi foarte încântat, însă continuă. Cu siguranţă evaluarea şi planificarea sunt mai puţin derutante decât lipsa lor. Chiar şi oamenii care îşi califică viaţa drept obişnuită şi monotonă trebuie să evalueze şi să planifice pentru că astfel viaţa capătă dinamism datorită sentimentului de aşteptare şi responsabilitate pe care evaluarea are rolul să îl dezvolte.

Călătoria creştinului

Motivul călătoriei este des întâlnit în Biblie. Călătoria este un moment folosit de Dumnezeu pentru a interveni în vieţile oamenilor. Famenul Etiopian[1] şi Saul[2] au fost mântuiţi de Dumnezeu în timpul călătoriilor pe care le făceau. Dumnezeu este interesat de direcţia şi scopul călătoriei, dar mai ales de călătorul sensibil la glasul Lui mântuitor.

În plan real sau spiritual, călătoria semnifică o ieşire din orizontul cunoscut şi intrarea într-un necunoscut al lumii, gata de a fi explorat. Acest necunoscut nu este numai al spaţiilor străbătute în orizontul exterior, ci în egală măsură se dovedeşte a fi şi explorarea orizontului interior. „Trebuie să cunoşti pe alţii ca să te cunoşti pe tine.”[3] Necunoscutul din noi este dezvăluit în confruntare cu necunoscutul din afara noastră. Iată un teritoriu contemplativ al experienţei de cunoaştere pe care călătoria o face posibilă.

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă!”

Habacuc 3:4

Cartea lui Habacuc este unică printre cărţile profetice. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci este un dialog al profetului cu Dumnezeu care, aparent, nu vrea să explice de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Contextul în care se afla poporul iudeu în timpul lui Habacuc era dezastruos. Pe plan politic, nesiguranţă şi teamă din cauza extinderii imperiului Babilonian; pe plan social, dezordine şi haos din cauza nerespectării Legii lui Dumnezeu. Dreptatea a fost înlocuită cu nedreptatea, încrederea în Dumnezeu cu încrederea în braţul omului. Hoţia, lăcomia, batjocura erau prezente din plin. Nelegiuirea şi necredinţa domneau peste tot.