Alege să crezi în Dragoste

 

Isus a venit în lumea noastră ca răspuns la chemarea Tatălui. Isus și-a asumat misiunea pe care a primit-o și a dus-o până la capăt. Înainte ca oricine dintre noi să fie sigur, El a fost singur; înainte ca oricare dintre noi să fie criticat, el a fost criticat; înainte ca oricine dintre noi să fie respins, El a fost respins. Vulnerabil, părăsit de oameni, om al durerii… Cunoști povestea. Te descrie? Ești obișnuit cu critica? Vrei să faci bine și ai parte de rezistență? Vrei să binecuvântezi pe alții și ai parte de respingere? Te întrebi de ce este atât de greu, de ce trebuie să te zbați…?

Isus a ales să aibă încredere în puterea dragostei de a cuceri, de a atrage și de a birui. Da, oamenii nu au înțeles dragostea lui Dumnezeu în Hristos, dar asta nu a făcut ca aceasta să scadă sau să fie mai puțin eficientă. Dragostea a învins până la urmă. Unii aleg să creadă în putere, în luptă directă, în cucerire persuasivă, în publicitate, mass media, în influență, în relații privilegiate în bogăție, în funcții, în succes. Isus a ales simplu: dragostea învinge totul. Pavel a înțeles asta. Petru a fost testat în acest domeniu (Ioan 21) pentru că trebuia să înțeleagă că misiunea Lui este misiunea dragostei, a unei dragoste curate. Isus pare să îi spună lui Petru: Dragostea ta este mai importantă decât da-ul tău. Dacă ai răspuns da, ține minte că oameni au nevoie nu de dedicarea ta rece pentru salvarea lor, ci de dragostea ta. Și da, oamenii nu sunt vrednici de iubire, dar Isus este. Și din iubirea pentru El poți să faci lucrurile cu dragoste.

Dragostea nu te lasă să te complaci în ignoranță. Dragostea te obligă, dragostea te motivează, nu te lasă să faci greșeli mari, nu te lasă să disprețuiești sau să distrugi pe alții sau să stai prea mult deoparte. Dragostea e adevărata misiune. Dar cine iubește dezinteresat? Cine iubește din fire? Cine nu trebuie să se lupte, să sufere, să se roage, să caute să iubească cu adevărat? Dragostea şi natura umană nu prea au nimic în comun. Dragostea şi adevărul, da. Dragostea şi fapta, de asemenea stau foarte bine împreună şi nu prea pot sta despărțite. Dragostea trece dincolo de confort, dincolo de declarații şi de sentimente. Dragostea face. Dragostea își asumă angajamente. Dragostea sacrifică şi își asumă riscuri. Dragostea vindecă. Dragostea hrănește. Dragostea oferă căldură. Dragostea pune lucrurile la locurile lor. Poți să faci orice faptă bună vrei tu, dacă ai pierdut dragostea ai pierdut totul. Mai citește o dată 1 Corintieni 13 și îți vei da seama că poți să faci sacrificii mari fără dragoste, că poți să clădești imperii fără dragoste, că poți să faci acte de caritate fără dragoste, că poți să îi câștigi pe alții și să te pierzi pe tine. De aceea, îndemnul de a te întoarce din nou la dragoste este important.

Nașterea lui Isus în vulnerabilitate și umilință vorbește despre o caracteristică uitată a dragostei: dragostea se face slabă pe sine ca să câștige, dragostea așteaptă, dragostea își asumă riscuri, riscul de a nu fi înțeleasă și de a nu fi primită și totuși, dragostea nu renunță să fie dragoste.

Asemenea lui Isus, asumă-ți misiunea dragostei de la început până la sfârșit. Nu trece peste etape. Isus și-a asumat și ieslea, și Egiptul, și Nazaretul și pustia, și Golgota… Isus a început în iesle și a finalizat la Cruce.

Alege să crezi în Dragoste.

Publicitate

Ce câştig dacă Te slujesc?

De unde ştiu dacă Îi slujesc cu adevărat lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare vitală pentru un creştin. Ea dobândeşte o importanţă decisivă şi imperioasă în minţile şi inimile celor care îşi cercetează sincer adevăratele motivaţii. Răspunsul la această întrebare este cu atât mai greu de dat, cu cât foarte puţini ştiu ce este slujirea adevărată. Mulţi sunt cei care confundă slujirea cu activitatea profesională, cu acţiuni periodice ale bisericii şi chiar cu interesul personal.

Se vorbeşte atât de mult despre slujire, însă realitatea este atât de descurajatoare; slujirea a rămas undeva la nivel superficial. Vehiculăm un termen care a devenit prea familiar ca să mai aibă vreo relevanţă pentru noi. Suntem prea obişnuiţi cu slujirea, încât L-am uitat pe Cel căruia trebuie să-I slujim. Am uitat să ne mai cercetăm motivaţia, atitudinea şi acţiunea slujirii noastre.