De ipocrit nimeni nu are milă

Am găsit un videoclip care redă foarte bine spiritul unui eseu pe care l-am scris în cartea Păcatul omiterii (2012,2013)

Extras din cartea Păcatul omiterii, – Valentin Dedu – Eseul: Excurs despre milă

În contextul păcatului omiterii, subiectul milei este unul care face legătura dintre sentimente şi acţiune. Mila este invenţia lui Dumnezeu prin care obligă omul să nu zacă prea mult în ignoranţă şi indiferenţă. Omul s-a trezit în aşa fel creat de Dumnezeu încât să nu se simtă confortabil în păcatul omiterii o perioadă prea lungă de timp, mai ales dacă are de-a face cu situaţii flagrante.

Am observat că sunt foarte mulţi oameni, creştini chiar, care răspund sentimentului milei într-un mod ipocrit. Ei vor să anuleze cauza care provoacă mila. Fac ceva numai ca să astâmpere reacţiile acelea interioare ale milei şi să nu le mai trăiască: unii întorc capul în altă parte, alţii se fac că nu văd, alţii dau câţiva bănuţi unui cerşetor sau donează nişte bani într-o campanie umanitară. Realitatea aceasta m-a făcut să mă întreb: cui îi pasă cu adevărat? Cine are cu adevărat milă? Mai există milă autentică? Sunt foarte mulţi oameni care au sentimente de milă, dar se opresc aici, la nivel de sentiment şi nu fac nimic cu acel sentiment, sau, de fapt, fac ceva nu ca răspuns la situaţie în sensul rezolvării ei, ci doar pentru a stinge sentimentul milei care îi deranjează şi pentru a-şi ameţi conştiinţa.

Isus i-a mustrat pe ipocriţi aşa cum nu a mustrat pe nimeni. Ciudat este că fariseii nici măcar nu se recunoşteau drept făţarnici. Peste timp, cuvântul fariseu a devenit sinonim cu fățarnic.

 

Ipocrizia anulează mila. De exemplu:

• Eşti undeva în oraş şi vezi la un semafor pe cineva care are nevoie de milă şi zici: „Îi dau un leu pentru pâine.” Dar imediat te gândeşti că acel copil este un pion al unei mafii locale care foloseşte oameni ca ei să se îmbogăţească. Şi tu îţi spui: „Nu voi întreţine acţiunile criminale.” „Poate are normă cât să facă pe zi.” „Nu fac altceva decât să încurajez fenomenul.” Totuşi, dacă te laşi purtat de sentimentul milei îţi spui: „Îi cumpăr de mâncare, dar nu îi dau bani.”
• Poate că este doar o prejudecată, dar te întâlneşti cu un bătrân despre care îţi este greu să gândeşti că ar face parte dintr-o mafie mizerabilă care abuzează oameni şi maltratează copii, dar te gândeşti că poate îi place băutura sau țigările şi îţi spui: „Eu, în calitate de creştin, nu vreau să îi întrețin viciul şi mai degrabă îi cumpăr ceva de mâncare.”
• Sau, în alt caz, dacă acel cerşetor doar mimează durerea şi vezi că are o mână ascunsă pe sub haină, te gândeşti că este un înşelător. Într-un asemenea caz mila este anulată.
• Mai mult de atât, ştiu că pentru copiii străzii sunt tot felul de organizaţii şi biserici care fac tot ce le stă în putiinţă să îi integreze pe oamenii defavorizaţi social, dar ei preferă strada.
• Sau, este o persoană, o familie care are nevoie de ajutor şi îi ajuţi cu toată inima, însă vezi la un moment dat că devin paraziţi. Nu vor să muncească, nu vor să îşi asume responsabilitatea pentru viaţa lor şi induc altora vina pentru starea în care ei se află. Tu simţi că în spatele văicărelilor lor este o urmă de ipocrizie. S-ar putea ca situaţia lor să rămână la fel de gravă, însă tu nu-i mai ajuţi pentru că ştii că ceva nu este corect.
• Cineva îţi istoriste o situație foarte reală, însă vine altcineva şi te ajută să vezi a cui e vina. În acel moment ce se întâmplă cu mila ta? Mila dispare instantaneu şi se transformă în dezgust uneori, sau în furie alteori, pentru că sentimentul milei este foarte serios şi afectează întreaga ta lume interioară.

Când a fost ultima dată când ai manifestat milă în mod autentic, în mod real, în mod practic, acea milă lipsită de orice interes pentru imaginea ta publică sau interioară; acea milă pe care a manifestat-o Samariteanul milos? Când, în mod empatic, te-a interesat numele persoanei faţă de care doreai să faci un act de milă, care este trecutul lui, povestea lui de viaţă, care este familia lui? Sunt rare situaţiile acestea, nu-i aşa?

Este atât de uşor ca cele mai frumoase acte ale noastre de bunătate, de milă, de dragoste, să fie pervertite de ipocrizie, de mândrie, de invidie, de dispreţ, de prejudecată, de amărăciune… Dacă tot facem o jertfă a milei, de ce să nu fie curată înaintea lui Dumnezeu?

 

Publicitate

Mila care jigneşte

Articol scris în numele prieteniei mele cu Cosmin!

Mila este un sentiment care se naşte în mine atunci când mă întâlnesc cu o persoană care se află într-o situaţie indezirabilă. Mila este o provocare la acţiune. Mila dă naştere unui disconfort psihic, care mă culpabilizează. Nu îmi doresc să fiu în situaţii care să atragă mila celorlalţi, dar nici în situaţii care să mă facă să experimentez mila. Mila este însoţită de anumite reacţii viscerale, sentimente de vinovăţie şi ruşine. Ca să scap de aceste „dezechilibre”, încep să dăruiesc cerşetorului din metrou, să împrumut celui flămând şi ultima bucată de pâine.

Mila este practicată din vanitate, nu din virtute. Devine un mecanism de apărare. Ne este teamă de situaţia care provoacă milă, de persoana vrednică de milă, şi atunci când acţionăm în virtutea milei, sperăm să fim scutiţi de experienţa care să ne poată pune în situaţia de a avea nevoie de mila semenilor.