Fenomenul bisericilor autonome


Există un nou fenomen în lumea evanghelică din România, s-au format din ce în ce mai multe biserici care s-au declarat „autonome” sau „independente”. Cum s-a dezvoltat acest fenomen?

Ne-am dat seama că este un fenomen oarecum neconturat pentru că nu există nici un limbaj pentru a le identifica. Au fost organizate mai multe evenimente majore, iar bisericile autonome şi-au avut partea fără ca ele de multe ori să fie amintite.

O să încerc o explicare a fenomenului dintr-o perspectivă istorică. Toate trezirile spirituale au accentuat o anumită învăţătură sau doctrină care a fost uitată. Astfel, Luther a vorbit despre mântuirea prin credinţă, anabaptişitii au trebuit să sufere prigoana atât a catolicilor cât şi a protestanţilor pentru a accentua doctrina botezului persoanelor adulte. John Wesley a subliniat doctrina sfinţeniei şi nevoii de părtăşie personală zilnică dintre credincios şi Dumnezeu. Trezirea penticostală a subliniat importanţa Persoanei şi lucrării Duhului Sfânt. În secolul XX, ne-am întrebat ce mai urmează? A urmat o nouă trezire, care a pus accentul pe manifestarea darurilor spirituale dincolo de graniţele penticostalismului. Această trezire a avut denumirea de trezirea charismatică sau ecumenică.

Este de remarcat că fiecare trezire nu a fost catalogată astfel la începutul ei. Trezirea a fost un pas înainte făcut de o anumită categorie de credincioşi care şi-au asumat oprobiul public pentru a face ceea ce ei au crezut că este de la Dumnezeu. Peste ani şi alţii s-au convins că noua mişcare chiar dacă schimbă ordinea existentă nu contrazice Scriptura. Orice trezire spirituală se naşte prin descoperirea unei nevoi şi accentuează o învăţătură din Scriptură.

Acesta este contextul în care eu aş situa bisericile independente, şi anume într-o mişcare de trezire spirituală care accentuează importanţa bisericii locale. În anii ’80 ai secolului trecut au apărut în America primele biserici autonome care acum sunt admirate de noi ca fiind cele mai dinamice şi influente biserici la ora actuală. Dar lucrul acesta este valabil acum după 30 de ani de la începutul fenomenului. Rick Warren, chiar dacă nu într-un mod explicit, este vocea care a statuat noua trezire spirituală prin cartea lui Purpose Driven Church (tradusă şi în limba română sub titlul Biserica o viziune o pasiune). În această carte el a vorbit despre importanţa bisericii locale, despre importanţa viziunii bisericii şi focalizării pe scop, despre importanţa ca fiecare biserică să îşi descopere propria identitate şi să îşi dezvolte propria slujire în aria sa de influenţă.

Fenomenul bisericilor autonome în America este unul considerat normal şi de la sine înţeles. Nu mai există nicidecum reticenţa care exista acum 30 de ani. Acest fenomen a apărut după revoluţie şi în România, la început mai firav şi apoi din ce în ce mai conturat. Au început astfel să apară biserici autonome mai în toate marile oraşe ale României. Desigur, aceste biserici s-au format ca o replică dată sistemului anchilozat moştenit din comunism care mai persistă şi astăzi în cultele religioase recunoscute în România. În primul rând bisericile autonome au apărut ca o reacţie dată pretenţiei statutare a cultelor de a avea patrimoniul unei biserici locale aflate în acel cult. Apoi sistemul ierarhic care limita libertatea de expresie a bisericii locale ia făcut pe unii pastori mai întâi să încerce să reformeze sistemul şi cum nu au avut nici o şansă, au decis să continue slujirea lor într-o biserică autonomă.

Cred că acestea au fost cele două pârghii care au stat la baza formării primelor biserici autonome: păstrarea patrimoniului şi eliberarea din lanţul ierarhic. În acelaşi fel, pastori sau persoane pregătite în şcolile cultelor evanghelice, având o experienţă negativă în spate, au plantat biserici noi pe care nu le-au mai adus în cult.

Bisericile autonome încă trebuie să suporte reticenţa şi prejudecăţile credincioşilor din cultele oficial recunoscute. Dar lucrurile nu se vor întoarce la situaţia dinainte, bisericile autonome se vor înmulţi, vor avea din ce în ce mai multă influenţă, vor dezvolta din ce în ce mai multe reţele şi lucrări, iar cultele vor trebui să îşi pună problema raportării la bisericile autonome din ce în ce mai serios. Deja legislaţia a luat în seamă fenomenul bisericilor autonome prin legea cultelor de la sfârşitul anului 2006, iar ele se pot organiza legal ca asociaţii religioase. Au aproape toate drepturile pe care le are un cult recunoscut în afara dreptului de a-şi organiza învăţământ superior propriu. Desigur, mai este un drum lung până ce aportul pozitiv al bisericilor autonome va fi recunoscut. Oricum, orice trezire spirituală are adepţi şi contestatari, dar fenomenul va merge înainte. 

În acest registru al influenţelor pozitive pot să dau exemplul bisericilor autonome din Timişoara care şi-au adus aportul într-un mod covârşitor la mai multe evenimente care au fost organizate aici în ultimii ani de zile: Evanghelizarea cu David Hathaway de la Sala Olimpia din mai 2006, Evanghelizarea cu Richard Bonnke de la Stadionul Dan Paltinişanu din septembrie 2006 şi Festivalul Speranţei din 2008. Aceste biserici şi-au făcut partea fără să facă tam-tam pe implicarea lor, fără să atragă atenţia, au dovedit spirit de unitate şi disponibilitate. Lista evenimentelor şi implicării lor continuă. Desigur, de cele mai multe ori numele lor a fost evitat cu bună ştiinţă sau omis din lipsă de fairplay. Însă asta este un alt subiect. 

Bisericile autonome din Timişoara sunt:

Biserica Metanoia: http://www.metanoiaorg.ro

Biserica Aletheia: http://www.aletheia.ro

Biserica Agape: http://www.bisericaagape.ro

Biserica Deo Gloria:  www.deogloria.ro

Biserica Casa Închinării.

Federaţia Bisericilor Creştine Autonome (FBCAR) http://www.fbcar.ro

Această organizaţie îşi propune să adune bisericile independente sunt într-o părtăşie de biserici şi să formeze o voce unită în scopul reprezentării lor în faţa autorităţilor. Probabil această organizaţie se va transforma într-un nou cult în România în următorii ani, respectând principiile care garantează autonomia bisericii locale.

 

P.S. Acest articol l-am scris la presiunea prietenului meu Alin Cristea, dar îi mulţumesc că m-a ajutat astfel să scriu ceea ce gândeam şi vorbeam în cercul nostru mai strâmt. Acum odată scris îl supun observaţiilor voastre.

 

Valentin Dedu,

Pastor Biserica Metanoia, Timişoara

http://www.metanoiaorg.ro