Cum să citești Biblia într-un mod practic?


Abordarea practică a Bibliei presupune legarea Scripturii de viața personală. Biblia poate fi citită în diverse abordări, însă abordarea practică presupune să îți pui întrebări în timpul studiului Scripturii astfel încât să poți identifica acele adevăruri care te pot încuraja și pe care le poți aplica în viața de zi cu zi.

Nu vreau să intru în detalii aici, ci vreau doar să ofer câteva întrebări care te pot ajuta în abordarea oricărui text din Scriptură, astfel încât să surprinzi principii care pot fi aplicate în viața de zi cu zi, în orice loc, de orice om.

Dacă citești Biblia ca să descoperi detaliile arheologice este una, dacă citești să descoperi principiile de viață este alta. Abordarea Bibliei într-un mod academic se face într-un anumit fel, abordarea practică are de-a face cu alte scopuri. Nu vreau să fac distincția între abordarea practică și abordarea teologică, pentru că abordarea teologică ar trebui să fie practică, iar abordarea practică trebuie să fie în același timp teologică.

Să vă dau câteva exemple, poate e mai ilustrativ:

De exemplu, cineva se întreba dacă Isus și Ioan Botezătorul s-au cunoscut în înainte de botezul în apă al Mântuitorului. Nu știu? De bun simț ar trebui să presupun că da. Erau veri, mamele lor se cunoșteau. Ce relevantă are? Cu ce mă ajută? Faptul acesta în perspectiva prietenului meu ar însemna diminuarea revelației pe care o proclamă Ioan. Eu nu cred asta. Revelația nu este cu nimic mai mică, chiar dacă s-au cunoscut anterior, poate chiar asta o face să fie mai autentică. I-am spus atunci: Nu e mai bine să te întrebi ce putem învăța de la Ioan Botezătorul? (abordarea practică)

Sau altcineva mă întreba în ce zi a fost dus Isus l-a Templu. (Nu știu ce fel de abordare e asta ca să te oprești într-un detaliu și să nu mergi mai departe pentru că îți dă bătăi de cap o chestiune. Poate abordarea chițibușarului.) Voia să mă prindă în offside. El a pus cap la cap niște versete și mi-a spus că nu în a opta zi a fost dus Isus la Templu, așa cum am fost eu tentat să spun, ci luând în considerare pasajul din Luca 2:21-23 și cel din Levitic 12:2-4, Isus a fost dus la templu în ziua treizeci și treia. Bine, i-am spus eu și cu ce te ajută aceste detaliu remarcabil? Cum a îmbunătățit viața ta de rugăciune? Cum a influențat relația ta cu oamenii? Nu spun că abordările acestea sunt inutile, însă cred că scopul Bibliei este altul: acela de al cunoaște pe Hristos, de a fi mântuiți prin credință și de a deveni oameni destoinici pentru Dumnezeu (2 Timotei 3:15-17)

… cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:15-17)

Potrivit acestor versete cunoașterea Scripturii are de-a face cu câteva scopuri:

  • Căpătarea înțelepciuni.
  • Mântuirea în Hristos Isus.
  • Creșterea credinței.
  • Cunoașterea lui Hristos.
  • Formarea personală: caracter, conduită, comportament.
  • Dezvoltarea ca om al lui Dumnezeu.

Urmărirea scopurilor de genul acesta înseamnă o abordare practică a Scripturii.

Vă propun câteva întrebări pentru studiul practic al Scripturii. Ele pot fi folosite de oricine, atât în studiul individual, cât și în abordarea publică a unui text în grupul mic sau chiar și atunci când trebuie să pregătești o predică sau un discurs. (Aș putea sugera că aceste întrebări pot fi aplicate și la alte tipuri de texte și/sau pentru înțelegerea unor evenimente din viața noastră.)

  1. Ce putem învăța din acest pasaj?
  2. Cum putem aplica adevărurile acestui pasaj?
  3. Ce anume îți place?
  4. Care sunt lucrurile surprinzătoare în text?
  5. Care sunt lucrurile care se văd în context? (lucrurile evidente, generale – abordare panoramică).
  6. Ce se repetă în text? Ce se accentuează în text?
  7. Ce te încurajează în text?
  8. Ce e nou pentru tine?
  9. Găsești vreo legătură între ceea ce descrie textul și viața ta?
  10. Ce îți dă bătăi de cap? Ce nu înțelegi în text? Întrebări. Nelămuriri. Paradoxuri. Expresii ciudate. Evenimente neobișnuite.
  11. Cum ai putea să folosești ideile textului pentru a le transforma într-o rugăciune personală? Pentru tine, pentru biserică, pentru cineva drag…
  12. Ai un exemplu din viața ta care să ilustreze ceea ce s-a întâmplat în text sau o idee descrisă în text?
  13. Rezumatul. Comprimăm textul într-o idee. Încearcă să găsești o formulare principială, memorabilă.
  14. Cum pot să dai mai departe mesajul textului? Ce i-ai spune unui prieten necreștin? Dar unei mame? Dar unui copil? Dar unui profesor? Dar unui muncitor cu ziua?

După cum vedeți textul biblic este deschis pentru orice om care se apropie cu dorința de a învăța. Cu puțin efort putem trece de ce se vede la prima privire și putem scoate din text comori reale pentru viața noastră.

Anunțuri

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă!”


Habacuc 3:4

credintaCartea lui Habacuc este unică printre cărţile profetice. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci este un dialog al profetului cu Dumnezeu care, aparent, nu vrea să explice de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Contextul în care se afla poporul iudeu în timpul lui Habacuc era dezastruos. Pe plan politic, nesiguranţă şi teamă din cauza extinderii imperiului Babilonian; pe plan social, dezordine şi haos din cauza nerespectării Legii lui Dumnezeu. Dreptatea a fost înlocuită cu nedreptatea, încrederea în Dumnezeu cu încrederea în braţul omului. Hoţia, lăcomia, batjocura erau prezente din plin. Nelegiuirea şi necredinţa domneau peste tot. Continuă lectura

Nica şi Bela



Discurs imaginat în faţa unui deţinut

Salut! Ce mai faci?

abelNu ştiu ce să-ţi spun, nu cunosc lumea ta, nu te cunosc pe tine, suntem din două lumi diferite, dar cred că avem ceva în comun, şi anume: dorinţa de mai bine. Astăzi stau în faţa ta, tu te uiţi la mine ca la un moralist care vine să-ţi aducă aminte că eşti vinovat, că pentru societate eşti un stigmatizat.

Aş vrea să fiu deschis cu tine, aş vrea să te ajut cumva, să-ţi fiu de folos. Eşti într-un loc în care natura lucrurilor face să mă asculţi şi eu pot sta de vorbă cu tine. Nu am fost niciodată în puşcărie, nu am avut pe nimeni apropiat care să fi trecut pe aici. Mă face acest lucru mai bun, mai moral? Da, mai dezirabil în societate, dar cine sunt eu să-ţi dau sfaturi, cine sunt eu să te judec? Eu nu pot să te condamn, nici măcar nu pot şi nici n-am de gând s-o fac. Nu te justific, încerc să te înţeleg, să înţeleg ceva din lumea ta, lumea în care ai intrat fără să doreşti acest lucru, o lume care a devenit a ta drept consecinţă a faptelor tale. Continuă lectura

Mila care jigneşte


Articol scris în numele prieteniei mele cu Cosmin!

mila5Mila este un sentiment care se naşte în mine atunci când mă întâlnesc cu o persoană care se află într-o situaţie indezirabilă. Mila este o provocare la acţiune. Mila dă naştere unui disconfort psihic, care mă culpabilizează. Nu îmi doresc să fiu în situaţii care să atragă mila celorlalţi, dar nici în situaţii care să mă facă să experimentez mila. Mila este însoţită de anumite reacţii viscerale, sentimente de vinovăţie şi ruşine. Ca să scap de aceste „dezechilibre”, încep să dăruiesc cerşetorului din metrou, să împrumut celui flămând şi ultima bucată de pâine.

Mila este practicată din vanitate, nu din virtute. Devine un mecanism de apărare. Ne este teamă de situaţia care provoacă milă, de persoana vrednică de milă, şi atunci când acţionăm în virtutea milei, sperăm să fim scutiţi de experienţa care să ne poată pune în situaţia de a avea nevoie de mila semenilor. Continuă lectura

Ce câştig dacă Te slujesc?


slujireDe unde ştiu dacă Îi slujesc cu adevărat lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare vitală pentru un creştin. Ea dobândeşte o importanţă decisivă şi imperioasă în minţile şi inimile celor care îşi cercetează sincer adevăratele motivaţii. Răspunsul la această întrebare este cu atât mai greu de dat, cu cât foarte puţini ştiu ce este slujirea adevărată. Mulţi sunt cei care confundă slujirea cu activitatea profesională, cu acţiuni periodice ale bisericii şi chiar cu interesul personal.

Se vorbeşte atât de mult despre slujire, însă realitatea este atât de descurajatoare; slujirea a rămas undeva la nivel superficial. Vehiculăm un termen care a devenit prea familiar ca să mai aibă vreo relevanţă pentru noi. Suntem prea obişnuiţi cu slujirea, încât L-am uitat pe Cel căruia trebuie să-I slujim. Am uitat să ne mai cercetăm motivaţia, atitudinea şi acţiunea slujirii noastre. Continuă lectura

Cu cine mă lupt?



lupta1Fiecare om are o definiţie a vieţii. Viaţa este un test, un credit, o pregătire, o luptă… Definiţia pe care o dai vieţii va determina comportamentul şi caracterul tău. Desigur, cei mai mulţi oameni nu îşi definesc în mod conştient concepţia pe care o au despre lume şi viaţă, dar cu siguranţă au una care le ghidează atitudinile şi acţiunile. Spune-mi care sunt faptele unui om şi îţi voi spune cum îşi defineşte el viaţa. Romanii spuneau: „Viaţa este o luptă; deci, luptă”, sau „Viaţa înseamnă a lupta”[1].

Continuă lectura

Biserica: istorie şi relevanţă


Biserica este constrânsă de două presiuni: pe de o parte de misiunea sa (Marea Trimitere) şi pe de altă parte, de dinamica societăţii contemporane. Dacă societatea se schimbă şi Biserica se schimbă. Sunt valori şi doctrine pe care biserica le conservă, dar modul în care acestea sunt exprimate este adaptat noului context cultural, în scopul relevanţei.

O să ilustrez această idee printr-un exemplu concret al evoluţiei istorice a mişcării penticostale în secolul XX şi începutul secolului XXI.

Continuă lectura

Maleahi 3:6-10 – parafrazat


„6. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.

7. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele, şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”

8. Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.

9. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!

10. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

11. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.

12. „Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.”

(Maleahi 3:6-12)

 

Dumnezeu este credincios. El este ceea ce a spus că este şi face ceea ce a spus că face, şi acest lucru nu se schimbă în nicio generaţie.

Chiar dacă o generaţie este mai rebelă decât altă generaţie promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile pentru cei care doresc să beneficieze.

Dar cum poţi să beneficiezi de promisiunile lui Dumnezeu?

Printr-o întoarcere la acele acţiuni şi practici pe care le-aţi pierdut.

 

Una intre aceste practici este zeciuiala şi dărnicia. Atât vreme cât nu sunteţi oneşti cu Dumnezeu în domeniul financiar voi păstraţi un blestem în acest domeniu al vieţii voastre. Aveţi grijă! Este un blestem contagios.

 

Însuşiţi-vă acea practică a zeciuielii care exprimă credincioşia voastră şi acea dărnicie care vă evidenţiază credinţa. Acesta este principiul pe care Eu l-am stabilit ca nevoilor din Biserica Mea să fie acoperite.

 

Făcând astfel, aveţi libertatea şi încrederea să cereţi belşug şi minuni în domeniul financiar al vieţii voastre şi Eu voi asigura resurse aveţi nevoie. Voi dezlega cerul atunci când vă veţi ruga şi voi turna ploaia de binecuvântări.  

 

Eu vă voi da belşug în afacerile voastre, veţi prospera la locurile voastre de muncă, voi binecuvânta venitul vostru ca să nu mai aveţi nicio povară financiară.  

 

Este siguranţa pe care Eu v-o dau.

Alţii se vor uita la voi şi se vor uimi de faptul că nu aveţi datorii, nu aveţi frica zilei de mâne şi că banii vă sunt suficienţi ca să vă bucuraţi de viaţă.

Acest lucru este o mărturie şi un mesaj al faptului că viaţa bazată pe credincioşia lui Dumnezeu merită trăită.

Fenomenul bisericilor autonome


Există un nou fenomen în lumea evanghelică din România, s-au format din ce în ce mai multe biserici care s-au declarat „autonome” sau „independente”. Cum s-a dezvoltat acest fenomen?

Ne-am dat seama că este un fenomen oarecum neconturat pentru că nu există nici un limbaj pentru a le identifica. Au fost organizate mai multe evenimente majore, iar bisericile autonome şi-au avut partea fără ca ele de multe ori să fie amintite.

O să încerc o explicare a fenomenului dintr-o perspectivă istorică. Toate trezirile spirituale au accentuat o anumită învăţătură sau doctrină care a fost uitată. Astfel, Luther a vorbit despre mântuirea prin credinţă, anabaptişitii au trebuit să sufere prigoana atât a catolicilor cât şi a protestanţilor pentru a accentua doctrina botezului persoanelor adulte. John Wesley a subliniat doctrina sfinţeniei şi nevoii de părtăşie personală zilnică dintre credincios şi Dumnezeu. Trezirea penticostală a subliniat importanţa Persoanei şi lucrării Duhului Sfânt. În secolul XX, ne-am întrebat ce mai urmează? A urmat o nouă trezire, care a pus accentul pe manifestarea darurilor spirituale dincolo de graniţele penticostalismului. Această trezire a avut denumirea de trezirea charismatică sau ecumenică.

Este de remarcat că fiecare trezire nu a fost catalogată astfel la începutul ei. Trezirea a fost un pas înainte făcut de o anumită categorie de credincioşi care şi-au asumat oprobiul public pentru a face ceea ce ei au crezut că este de la Dumnezeu. Peste ani şi alţii s-au convins că noua mişcare chiar dacă schimbă ordinea existentă nu contrazice Scriptura. Orice trezire spirituală se naşte prin descoperirea unei nevoi şi accentuează o învăţătură din Scriptură.

Acesta este contextul în care eu aş situa bisericile independente, şi anume într-o mişcare de trezire spirituală care accentuează importanţa bisericii locale. În anii ’80 ai secolului trecut au apărut în America primele biserici autonome care acum sunt admirate de noi ca fiind cele mai dinamice şi influente biserici la ora actuală. Dar lucrul acesta este valabil acum după 30 de ani de la începutul fenomenului. Rick Warren, chiar dacă nu într-un mod explicit, este vocea care a statuat noua trezire spirituală prin cartea lui Purpose Driven Church (tradusă şi în limba română sub titlul Biserica o viziune o pasiune). În această carte el a vorbit despre importanţa bisericii locale, despre importanţa viziunii bisericii şi focalizării pe scop, despre importanţa ca fiecare biserică să îşi descopere propria identitate şi să îşi dezvolte propria slujire în aria sa de influenţă.

Fenomenul bisericilor autonome în America este unul considerat normal şi de la sine înţeles. Nu mai există nicidecum reticenţa care exista acum 30 de ani. Acest fenomen a apărut după revoluţie şi în România, la început mai firav şi apoi din ce în ce mai conturat. Au început astfel să apară biserici autonome mai în toate marile oraşe ale României. Desigur, aceste biserici s-au format ca o replică dată sistemului anchilozat moştenit din comunism care mai persistă şi astăzi în cultele religioase recunoscute în România. În primul rând bisericile autonome au apărut ca o reacţie dată pretenţiei statutare a cultelor de a avea patrimoniul unei biserici locale aflate în acel cult. Apoi sistemul ierarhic care limita libertatea de expresie a bisericii locale ia făcut pe unii pastori mai întâi să încerce să reformeze sistemul şi cum nu au avut nici o şansă, au decis să continue slujirea lor într-o biserică autonomă.

Cred că acestea au fost cele două pârghii care au stat la baza formării primelor biserici autonome: păstrarea patrimoniului şi eliberarea din lanţul ierarhic. În acelaşi fel, pastori sau persoane pregătite în şcolile cultelor evanghelice, având o experienţă negativă în spate, au plantat biserici noi pe care nu le-au mai adus în cult.

Bisericile autonome încă trebuie să suporte reticenţa şi prejudecăţile credincioşilor din cultele oficial recunoscute. Dar lucrurile nu se vor întoarce la situaţia dinainte, bisericile autonome se vor înmulţi, vor avea din ce în ce mai multă influenţă, vor dezvolta din ce în ce mai multe reţele şi lucrări, iar cultele vor trebui să îşi pună problema raportării la bisericile autonome din ce în ce mai serios. Deja legislaţia a luat în seamă fenomenul bisericilor autonome prin legea cultelor de la sfârşitul anului 2006, iar ele se pot organiza legal ca asociaţii religioase. Au aproape toate drepturile pe care le are un cult recunoscut în afara dreptului de a-şi organiza învăţământ superior propriu. Desigur, mai este un drum lung până ce aportul pozitiv al bisericilor autonome va fi recunoscut. Oricum, orice trezire spirituală are adepţi şi contestatari, dar fenomenul va merge înainte. 

În acest registru al influenţelor pozitive pot să dau exemplul bisericilor autonome din Timişoara care şi-au adus aportul într-un mod covârşitor la mai multe evenimente care au fost organizate aici în ultimii ani de zile: Evanghelizarea cu David Hathaway de la Sala Olimpia din mai 2006, Evanghelizarea cu Richard Bonnke de la Stadionul Dan Paltinişanu din septembrie 2006 şi Festivalul Speranţei din 2008. Aceste biserici şi-au făcut partea fără să facă tam-tam pe implicarea lor, fără să atragă atenţia, au dovedit spirit de unitate şi disponibilitate. Lista evenimentelor şi implicării lor continuă. Desigur, de cele mai multe ori numele lor a fost evitat cu bună ştiinţă sau omis din lipsă de fairplay. Însă asta este un alt subiect. 

Bisericile autonome din Timişoara sunt:

Biserica Metanoia: http://www.metanoiaorg.ro

Biserica Aletheia: http://www.aletheia.ro

Biserica Agape: http://www.bisericaagape.ro

Biserica Deo Gloria:  www.deogloria.ro

Biserica Casa Închinării.

Federaţia Bisericilor Creştine Autonome (FBCAR) http://www.fbcar.ro

Această organizaţie îşi propune să adune bisericile independente sunt într-o părtăşie de biserici şi să formeze o voce unită în scopul reprezentării lor în faţa autorităţilor. Probabil această organizaţie se va transforma într-un nou cult în România în următorii ani, respectând principiile care garantează autonomia bisericii locale.

 

P.S. Acest articol l-am scris la presiunea prietenului meu Alin Cristea, dar îi mulţumesc că m-a ajutat astfel să scriu ceea ce gândeam şi vorbeam în cercul nostru mai strâmt. Acum odată scris îl supun observaţiilor voastre.

 

Valentin Dedu,

Pastor Biserica Metanoia, Timişoara

http://www.metanoiaorg.ro